Preşedintele PNL Mehedinţi, Virgil Popescu, a declarat că în cadrul Delegaţiei Permanente a votat pentru ieşirea de la Guvernare, întrucât primul ministru nu a acceptat propunerile de miniştri şi poziţia de vicepremier a ministrului de interne.
Eu am votat pentru ieşirea de la guvernare pentru că propunerile noastre nu au fost acceptate. PSD nu poate pune PNL la colţ să spună, da, vii la guvernare, dar dacă faci cum vrem noi. L-am auzit pe premier “îl punem pe Iohannis ministru de interne”, dar punct. Era mare lucru să îl pună vicepremier?
A declarat Virgil Popescu
Liderul PNL Mehedinţi a mai spus că decizia de ieşire de la guvernare “în condiţiile în care PNL nu-şi poate impune punctul de vedere”, a fost luată la nivelul Organiaţiei PNL Mehedinţi, după o consultare cu membrii PNL.
În contextul ieşirii PNL de la guvernare, Virgil Popescu susţine că directorii serviciilor deconcentrate cu susţinere liberală care au promovat concurs pe post ar trebui să rămână pe funcţii, în privinţa celor care ocupă funcţiile cu titlu interimar, Delegaţia Permanentă a PNL ar trebui să ia o decizie.
Dacă nu se va lua o decizie la nivelul Delegaţiei Permanente, vom lua noi o decizie, la nivel local, ce este mai bine pentru PNL Mehedinţi.
A mai declarat Virgil Popescu