Emilian Frâncu, eliberat condiţionat

Redactia

Fostul primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, a fost eliberat condiţionat. Acesta a ispășit mai bine de doi ani de închisoare pentru corupţie. Joi, magistraţii Tribunalului Târgu Jiu i-au admis cererea de eliberare condiţionată. Joi seara acesta era deja acasă.

„Da, este acasă, se simte bine. Deocamdată   ne-am propus doar să manageriem problemele de sănătate, să mergem la un RMN, pentru că vorbim deja de a şasea recidivă de hernie de disc”, a spus Droseta Frâncu, soţia fostului edil, pentru „Adevărul”.

În martie 2014, Emilian Frâncu a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită.

Potrivit procurorilor DNA, la începutul anului 2013, Primăria Râmnicu Vâlcea a încredinţat unei firme de arhitectură un proiect cu denumirea “Reorganizarea şi amenajarea spaţiului public central din municipiul Râmnicu Vâlcea”, având ca obiect amenajarea unei pieţe publice, a unei parcări subterane şi a unui pasaj pietonal. Costul serviciilor de proiectare a fost stabilit la aproximativ 200.000 de euro.
Adminsitratorul firmei de arhitectură l-a denunţat pe Frâncu după ce acesta I-ar fi cerut 20.000 de euro, respectiv 10 la sută din suma de 200.000 de euro atribuită pentru contractul de prestări de servicii, condiţionând semnarea actelor privind încheierea, derularea şi executarea contractului de prestări servicii de acordarea acestei sume.
În plus, după finalizarea lucrărilor menţionate în contractul de prestări servicii şi după plata unei prime tranşe din banii datoraţi de Primăria Râmnicu Vâlcea, în 22 aprilie 2013, Emilian Frâncu i-a cerut administratorului firmei să îi dea, printr-un intermediar, 50.000 de lei, pentru a semna documentele pentru cea de-a doua tranşă care trebuia acordată firmei. Mai mult, Frâncu i-a cerut administratorului firmei 40.000 de lei, după plata ultimei tranşe pentru prestarea serviciilor, iar pentru a ascunde provenienţa banilor, a propus încheierea unui contract de sponsorizare.
Pe 25 aprilie 2013, Emilian Frâncu a fost prins în flagrant, după ce a primit de la administratorul firmei de arhitectură, prin intermediar, cei 50.000 de lei ceruţi.

Emilian Frâncu a fost fost ales parlamentar in 2004, iar în 2012 a candidat din partea USL pentru Primăria Râmnicu Vâlcea.

 

 

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol