Un bărbat de 54 de ani, lăcătuș mecanic la Cariera Roșiuța, a fost găsit mort la domiciliul său, la finalul săptămânii trecute, așa cum a declarat liderul de sindicat Nicu Bunoaica.
„Acesta era mort în pat, iar soția a constatat că soțul nu s-a trezit să meargă la serviciu. Femeia avea grija de cele două fete și dormea în cameră cu copii. Colegii de muncă spun că Doru ar fi făcut infarct. Acest salariat avea dosar de pensionare, dar urmare a legii nepuse în aplicare, omul mergea în continuare la serviciu”, a spus liderul de sindicat din CEO, conform gorjeanul.ro.
Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu, a reacționat după ce a primit vestea decesului. Acesta a făcut referite la o altă pierdere suferită de minerii și energeticienii ce încă așteaptă ca legea ce face referire la reducerea vârstei de pensionare să le fie favorabilă.
„Minerii și energeticienii din subunitățile C.E.Oltenia ne anunță că în această săptămână ne-au mai murit doi colegi! Este vorba de Badoiu Dorel de la Cariera Roșia și de Luca Doru de la Cariera Roșiuța. Ambii au peste 35 de ani de muncă, 35 de ani de contributivitate la sistemul de pensii, dar pentru că nu le-au fost recunoscute condițiile speciale de muncă, ei n-au mai apucat nici măcar o zi de pensie! Guvernul României și SISTEMUL continuă ABUZUL prin care țin blocată legea 197, făcând astfel economii pentru pensiile nesimțite ale PRIVILEGIAȚILOR SISTEMULUI, iar minerii și energeticienii sunt din ce în ce mai îmbătrâniți și bolnavi, cu speranța de viață tot mai redusă spre sfârșitul activității! Cu toate că legea 197/2021 oferă oportunitatea de a întinerii forța de muncă din C.E.Oltenia prin pensionarea lucrătorilor bătrâni și bolnavi, și angajarea în locul lor a tinerilor din județ care oricum nu își pot găsi un loc de muncă, Guvernul României continuă să supună minerii și energeticienii unui GENOCID SOCIAL prin care continuă să moară din ce în ce mai mulți, fiind în timpul activității, fără a mai prinde pensionarea după ce au contribuit zeci de ani pentru sistemul de pensii!”, a spus Manu Tomescu.
foto: Facebook/ Manu Tomescu