Un bărbat de 29 de ani din Drobeta-Turnu Severin este reținut pentru furt calificat. Bărbatul a încercat să fuga din țară, dar a fost prins de oamenii legii de la Nădlac. El ar fi furat dintr-o grădiniță, la sfârșitul lunii septembrie, din Severin, mai multe scule electrice. Polițiștii continuă cercetările pentru infracțiunea de furt calificat.
„La data de 17 decembrie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Drobeta-Turnu Severin, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin și în colaborare cu polițiști din cadrul SPF Nădlac au pus aplicare un mandat de aducere emis pe numele unui bărbat de 29 de ani, din Drobeta-Turnu Severin.
Din cercetări a reieșit că, la sfârșitul lunii septembrie a.c., acesta ar fi pătruns într-o grădiniță din municipiul Drobeta-Turnu Severin de unde a sustras mai multe bunuri ce aparțineau unei societăți care efectua lucrări de reabilitarea la unitatea de învățământ.
Bărbatul a fost depistat în timp ce încerca să părăsească teritoriul României, ulterior fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul IPJ Mehedinți. Se continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, spune Poliția Mehedinți.