duminică, septembrie 29, 2024

Ultima ora

Sport

Doctorițele de la Spitalul Sf. Pantelimon, eliberate. Rafila: Se pot întoarce la muncă

Cele două doctorițe de la Secţia ATI a Spitalului „Sf. Pantelimon” acuzate de omor calificat cu premeditare după moartea unui pacient vor fi puse în libertate, după ce Curtea de Apel Bucureşti le-a admis marţi contestaţia la măsura plasării lor în arest preventiv.

Instanța „respinge ca neîntemeiată propunerea de luare a măsurii arestării preventive privind inculpatele Miron Maria si Păiuș Mirela, formulată de Parchetul Tribunalului București. Dispune punerea de îndată în libertate a contestatoarelor inculpate de sub puterea mandatelor de arestare preventivă”, se arată în minuta instanței, obținută de HotNews.

Curtea de Apel București nu a dispus nicio măsură preventivă în cazul celor două doctorițe.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Decizia este definitivă.

Maria Miron şi Mirela Păiuş erau arestate preventiv din 8 august, dar săptămâna trecută au contestat măsura, iar astăzi judecătorii le-au dat câștig de cauza.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a semnalat că s-a adresat și conducerii societății europene de Terapie Intensivă, pentru un punct de vedere pe tema sistemului ATI, subliniind că în România nu există o legislație clară privind practicile în cazul pacienților aflați în stare critică.

„Societatea europeană de ATI și-a exprimat disponibilitatea de a trimite o echipă de specialiști. Ei au mai multe comitete de specialiști și cred că vom putea primi un punct de vedere…ne pot da exemple de bune practici din alte țări europene (…) E important să ajungem la un act normativ, la o legislație care să fie acceptată de societatea din România”, a comentat Rafila la Antena 3, adăugând că tema siguranței pacienților în secțiile de ATI trebuie să devină dezbatere publică.

Chestionat dacă premierul Ciolacu i-a cerut demisia, ministrul Rafila a negat, afirmând că în ceea ce-l privește a transmis un raport complet Corpului de Control al premierului.

„Nu am vorbit cu premierul despre demisie. Am vorbit despre siguranța pacienților în secțiile ATI și i-am spus că e necesar să demarăm discuții publice legat de practicile și modul de evoluție a acestor pacienți în stare critică(…) Eu am transmis un raport complet al întregii situații de la Pantelimon, cu toate documentele doveditoare”, a spus Rafila.

Ministrul a adăugat că în România e necesar să respectăm prezumția ne nevinovăție până la stabilirea vinovăției de către o instanță și de asemenea să respectăm demnitatea umană și profesională, sugerând că aceste principii au fost încălcate în cazul doctorițelor de la Spitalul Pantelimon.

„Sigur, dacă ele sunt vinovată să plătească pentru vinovăția lor, dar aceste principii trebuie respectate, mai ales dacă încălcarea lor (prezumția de nevinovăție și atacul la profesie – n.red) se răsfrâng asupra întregului corp medical”, a comentat Rafila.

Ministrul Sănătății a fost chestionat dacă cele două doctorițe se pot întoarce la muncă – dat fiind că au fost suspendate din funcții, în urma acuzațiilor de omor calificat aduse de procurori.

„Atâta timp cât instanța nu le interzice ele se pot întoarce la muncă, Dar, vă dați seama, două femei care au trecut printr-o săptămână foarte grea și prin asemenea presiune publică…reintegrarea în muncă pentru ele va fi dificilă. Oricine ar trece printr-o asemenea experiență nu se poate întoarce la muncă imediat. Și pentru ele, evident, trebuie să existe o perioadă de pauză”, a răspuns ministrul.

Doctorițele de la Sf. Pantelimon au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, în 8 august, sub acuzațiile de omor calificat şi tentativă la omor calificat, respectiv omor calificat, ambele cu premeditare. Avocații au contestat principalele acuzații iar instanța a decis să le pună în libertate.

Politica