joi, octombrie 31, 2024

Ultima ora

Sport

Grindeanu: Tarom are obligația să achite toate despăgubirile pasagerilor

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a spus luni seara, în emisiune la Antena 3, că „tactica” celor aproximativ 30 de piloți ai Tarom, care s-au declarat inapți este de fapt o grevă, și că e inadmisibil cum s-a procedat, cursele fiind anulate cu câteva minte înainte de orele la care erau prevăzute zborurile, ca o bătaie de joc la adresa călătorilor.

Tot luni, după o ședință care a durat mai bine de cinci ore, între piloți și membrii Consiliului de Administrație, Compania TAROM a anunțat că a încheiat un acord cu personalul navigant pentru derularea operaţiunilor de zbor în regim normal, astfel încât marţi dimineaţa toate zborurile regulate, atât pe rute interne, cât şi externe, se desfăşoară conform programărilor de zbor, informează operatorul aerian naţional.

În urma negocierilor, piloții ar fi acceptat propunerea potrivit căreia se va acorda o mărire de 1.500 de euro în etape, și imediat mărirea diurnei externe la 240 euro pentru pilotul comandant si 200 euro pentru copilot, scrie antena3.ro

Policlinica Buna Vestire Craiova

Reamintim că, 30 de piloți și copiloți s-au declarat inapți din punct de vedere medical pentru a zbura. De fapt, aceasta a fost o formă mascată de protest, pentru a cere salarii mai mari.

În emisiune la Antena 3, Grindeanu a informat că în medie salariul unui pilot al Tarom este de 5000 de Euro/lună și poate ajunge și la 6500 de Euro pe lună.

El afirmă că înțelege că veniturile nu sunt la fel de mari precum la alte companii aeriene, dar a subliniat că până în prezent conducerea Aeroportului n-a reușit să implementeze programul de restructurare pentru care, de altfel, a primit și sprijin financiar din partea Comisiei Europene, respectiv 100 de milioane de euro.

„Nu poți să faci o grevă folosindu-te de această tactică: declari cu două minte înainte de zbor că ești inapt. Grevele sunt anunțate în prealabil, ca oamenii să nu mai vină în aeroport, să nu stea să predea bagaje și să treacă de zona de securitate. Ceea ce au făcut piloții a fost o împingere la maxim a acestei situații. Am avut greve și la Lufthansa, dar toată Europa a aflat din timp. Oamenii și-au reprogramat călătoriile, nu și-a bătut nimeni joc de ei. Eu de exemplu am aflat azi noapte la ora 1:30 că există două echipaje care s-au declarat inapte, de pe zona de Orient. Apoi a doua zi s-a repetat, în total 29 de piloți… Sigur, dimineața am constituit o echipă de lucru (…) Am încercat să mediem acest dialog, între piloți și conducerea Aeroportului, dar nu mă așteptam ca, așa, peste noapte să se vină cu cerință de creștere salarială de 40%. S-au început negocieri de la 40% (…) Nu poți să vii să blochezi cu 5 minute înainte zborurile și apoi să ceri cu peste 40% salariu mai mare. Nu poți să faci peste noapte asemenea mișcări, când ați văzut și voi, câte dificultăți li s-au creat pasagerilor. Când vrei să negociezi există niște pași care trebuie urmați. Se poate înțelege că sunt revendicări, că se doresc salarii mai bune, e un drept, dar pașii trebuie făcuți corect, cu respect față de pasageri, or, faptul că te declari inapt cu 10 min înainte de zbor nu arată respect fată de oameni”, a comentat Sorin Grindeanu.

El a mai precizat că ministerul său nu mai are nicio competență în a se implica în gestionarea companiei Tarom, chiar dacă statul este acționarul majoritar al companiei. Potrivit legii guvernanței, o firmă a selectat recent membrii noului Consiliu de Administrație, care e condus de Daniel Idolu, fost director la Aeroport Timișoara. De asemena, din noul CA face parte și Anca Boagiu, fost ministru al Transporturilor în Guvernul Boc.

Grindeanu a spus că a discutat cu Idolu, care i-a comunicat că s-au purtat negocieri toată ziua cu piloții. Mai mult, el a spus că s-au făcut și 10 noi angajări, subliniind că are încredere că de mâine programul Tarom va reveni la normal. „Membrii din Consiliul de Administrație au mandat să găsească soluții prin care să deblocăm această situație nefericită, dar acest lucru trebuia să se întâmple înainte că cei 29 de piloți să se declare inapți”, a spus Grindeanu.

Întrebat ce se va întâmpla cu sutele de pasageri care au avut de suferit în urma acestei greve, Grindeanu a răspuns că Tarom are obligația să plătească toate despăgubirile. „Au obligația să găsească bani și să le plătească oamenilor, iar de mâine să se revină la normal. Această situație a apărut peste noapte și sper să fie depășită la fel de repede, toate negocierile să fie făcute în liniște nu sub asemenea presiune”, a comentat Grindeanu.

El a atras atenția că deși Comisia Europeană a contribuit cu un ajutor de 100 de milioane de euro pentru restructurarea Tarom, acest lucru nu s-a întâmplat încă. Tarom are circa 1200 de angajați, cu peste 50% mai mulți decât o companie privată.

„De 15 ani această companie a trecut de pe profit pe pierdere. Situația economică nu e una bună. S-a dat această gură de oxigen, 100 de mil de euro, țintit pentru restructurare. Dacă nu faci restructurarea și nu te ocupi de tot ce înseamnă această companie nu au cum să ajungă banii, evident”, a comentat Grindeanu.

În emisiune la Antena3 a intrat și pilotul Cezar Osiceanu, care a spus că a refuzat să zboare pentru că a făcut o indigestie din pricina mâncării de la bordul aeronavei. El a spus că ceilalți colegi ai săi s-au folosit în mod legal de prevederile din contractul colectiv de muncă, care le permite să se declare inapți, dacă sunt bolnavi.

Osiceanu l-a contrazis pe Grindeanu, afirmând că piloții ar avea aceleași venituri din 2006, și că salariile nu ajung la 6.500 de euro. De asemenea, pilotul a mai spus că nu li se respectă timpii de odihnă, conform codului muncii.

În replică, Grindeanu a punctat că toate acestea revendicări trebuiau negociate, discutate în prealabil. Osiceanu a răspuns că revendicările au fost transmise conducerii Tarom cu mai multe luni în urmă.

Ministrul Sorin Grindeanu a reamintit că pilotul Cezar Osiceanu a făcut și el parte din conducerea Tarom, lăsând să se înțeleagă că există o uriașă încrengătură la nivelul acestei companii de stat. „E complicată încrengătura asta la Tarom. Cei care sunt în zbor sunt permanent în contact cu deciziile celor de la sol și invers. (…) Eu nu spun că nu e normal să aibă revendicări, dar să anulezi zborul cu 2 minute înainte e o situație mai mult decât nepotrivită. Sper ca de mâine dimineață să se revină la programul obișnuit de zbor”, a încheiat Grindeanu.

Politica