miercuri, noiembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

O școală din România obligă părinţii să semneze că nu vor denigra instituţia în presă sau în comunitate

O unitate de învățământ din România aplică o formă de cenzură părinților, prin contractul educațional folosit anul acesta.

Potrivit părintelui unui elev din cadrul Școlii Nicolae Titulescu din Sectorul 1, în cadrul obligațiilor ce revin părinților sau reprezentanților legali, în contract e menționat, între altele, că aceștia își asumă “să nu denigreze instituția de învățământ în media sau în comunitate” și că orice conflict “sau nemulțumire se rezolvă în interiorul școlii”.

Situația a fost confirmată de către directoarea școlii, scrie edupedu.ro 

Policlinica Buna Vestire Craiova

În noul regulament sunt menţionate proceduri prin care “situațiile conflictuale” trebuie discutate de părinte întâi în școală, dar numai în cazul în care este implicat propriul copil. Nu specifică, totuşi, alte obligații ale părinților, cum ar fi în cazul constatării unor nereguli în care nu este implicat în mod necesar propriul copil. 

Directoarea Școlii Gimnaziale Nicolae Titulescu, Iudita Popteanu, a admis existența acestor prevederi în contract. Întrebată de Edupedu în legătură cu temeiul schimbărilor, ea a spus că „am discutat în Consiliul de Administrație și ne-am gândit că este bine”.

Părintele care a atras atenţia asupra regulamentului consideră că „denigrarea în media pare o reminiscenţă din perioadele autoritare”: „Orice contact cu presa care nu e pe placul conducerii poate fi etichetat ca denigrare. De multe ori, singura cale de îndreptare rapidă a unor anomalii care apar în școlile de la noi este, din nefericire, mediatizarea acelor cazuri.”

Pe lângă prevederile din modelul de contract stabilit prin ROFUIP în varianta adoptată în vară, Școala Nicolae Titulescu din Sectorul 1 a inclus, în contractul educațional, adăugiri. Mai precis, apar trei elemente noi în lista de obligații ale părinților:

„h) să nu denigreze instituția de învățământ în media sau comunitate. Orice conflict sau nemulțumire se rezolvă în interiorul școlii cu conducerea și personalul angajat.

i) să promoveze imaginea școlii în comunitate;

j) să sprijine școala în toate activitățile educative cu elevii;”

Întrebată de Edupedu care este temeiul legal al acestor schimbări, directoarea nu a menționat prevederi legale sau procedurale, făcând trimitere doar la o decizie a consiliului de administrație:„Eu am discutat prin Consiliul de Administrație și am ajuns la această hotărâre ca, dacă tot vin la școala noastră, să vorbească frumos despre noi. Dacă sunt nemulțumiți, să ne spună nouă.”

Ea nu a putut preciza dacă astfel de prevederi existau și până acum, spunând că este director din ianuarie 2022.

Politica