Ziua Mondială a Apei, sărbătorită la Craiova

Redactia
6 Min Read

Ziua Mondială a Apei se sărbătoreşte anual în data de 22 martie. În România, această zi se aniversează din anul 1993. Ieri, Administraţia Bazinală de Apă Jiu a găzduit şedinţa Comitetului de Bazin Jiu-Dunăre organizată cu ocazia celebrării Zilei Mondiale a Apei.

În acest an, tema aleasă de către Organizatia Naţiunilor Unite a fost Apa şi Activităţile Umane, motiv pentru care temele aflate pe ordinea de zi au vizat munca pe care o depun angajaţii Apelor Române pentru conservarea resurselor de apă, dar şi responsabilităţile celor cu atribuţii în acest domeniu.

“În cazul nostru, al judeţului Dolj, anul acesta, tema aleasă, Apa şi activităţile umane – se potriveşte foarte bine cu realitatea prezentă dacă avem în vedere că, de aproape două săptămâni, cei de la Administraţia Bazinală de Apă Jiu şi-au cantonat activitatea către prevenirea inundaţiilor provocate de creşterea debitelor şi nivelurilor fluviului Dunărea.

În aceste zile de sărbătorire a Zilei Mondiale a Apei, forurile internaţionale doresc să scoată în evidenţă ideea că oamenilor de pretutindeni le pasă şi că stă în puterea lor să schimbe ceva. Un exemplu de acest gen de cetăţeni sunt cei de la Apele Române, care convieţuiesc zilnic cu apa: că sunt evenimente deosebite (inundaţii), cum este cazul nostru pe Dunăre astăzi, că se preocupă de calitatea acestui “aur” al planetei.

Este cunoscut faptul că aproape toate locurile de muncă au strânsă legătură cu apa şi cu cei care asigură distribuţia acesteia în condiţii de siguranţă. Prin urmare, munca celor de la Administraţia Bazinală de Apă Jiu este una dificilă, fie că sunt hidrologi, hidrogeologi, ingineri, muncitori hidrometri, agenţi hidrotehnici, marinari, conducători de ambarcaţiune sau alte funcţii specifice activităţii de laborator pe calitatea apelor, simpli muncitori etc. În faţa naturii, a “apelor mari”, cu toţii îşi fac datoria şi depun efortul maxim neţinând seama de anotimp, lucrând încontinuu împreună cu celelalte instituţii ale statului pentru siguranţa cetăţenilor. Aici ţin să amintesc buna colaborare a celor de la Administraţia Bazinală de Apă Jiu atât cu Prefectura Judeţului Dolj, Inspectoratele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă, Gărzile de Mediu, Agenţiile de Mediu, Poliţia de Frontieră, Poliţia de Transporturi Navale cât şi cu reprezentanţii administraţiilor locale”, a declarat Sorin Răducan, prefectul judeţului Dolj.

Sărbătorirea Zilei Mondiale a Apei are ca scop aducerea în atenţia opiniei publice a problemelor legate de necesitatea protejării cantitative şi calitative a apelor şi de a pune în adevărata lumină rolul, îndatoririle şi responsabilităţile celor cu atribuţii în întreţinerea valorificarea şi protejarea surselor de apă. În fiecare an sărbătorirea acestei zile se face sub un slogan.

“Ca urmare a temperaturilor tot mai ridicate, rezervele de apă din regiunile mai calde şi mai uscate se vor împuţina, în timp ce,utilizatori ca agricultura, comunităţile şi turismul vor necesita mai multă apă. Creşterea temperaturii apei şi scăderea debitelor râurilor vor afecta, la rândul lor, calitatea apei. Creşterea nivelului precipitaţiilor şi inundaţiile torenţiale vor duce la inundarea zonelor joase, afectând căile de transport şi infrastructura de apă, crescând riscul poluării şi contaminării surselor de apă potabilă din cauza revărsării apei pluviale şi a scurgerilor/deversărilor de siguranţă din staţiile de epurare a apelor uzate.

Apa va fi, prin urmare, atât în centrul riscurilor cât şi al măsurilor de adaptare la schimbările climatice fiind o parte a problemei, precum şi o parte importantă a soluţiei”, a transmis Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor prin reprezentantul său, dl. Gigi Dragu.

În 2016, tema este “Water and Jobs/Apa şi activităţile umane“ pentru a atrage atenţia asupra rolului comunităţii internaţionale asupra rolului muncii decente în promovarea dreptului omului la apă.

“Cu această ocazie, Administraţia Bazinală de Apă Jiu desfăşoară o serie de acţiuni menite să conştientizeze importanţa şi ponderea pe care o are apa în viaţa fiecăruia: acţiuni educative în şcoli şi grădiniţe unde se vor prezenta filmuleţe despre apă şi acţiuni de conştientizare a importanţei calităţii apei şi conservării resurselor de apă”, a declarat Marin Tălău, director ABA Jiu.

Tema anului 2016 – Apa şi activităţile umane – se concentrează asupra modului în care cantitatea suficientă şi de bună calitate a apei poate schimba viaţa angajaţilor şi calitatea mijloacelor de trai ale acestora. La ora actuală, aproape jumătate din populaţia mondială activă – 1,5 miliarde de persoane – lucrează în diverse sectoare din domeniul apei şi aproximativ toate activităţile umane depind de apă şi de cei care asigură distribuţia acesteia în condiţii de siguranţă. Cu toate acestea, Organizaţia Naţiunilor Unite consideră că milioanele de persoane care lucrează în domeniul apei nu primesc recunoaşterea cuvenită, acesta fiind şi motivul pentru care s-a ales tema din acest an, dând astfel posibilitatea ca efortul depus de gospodarii apelor să fie mai bine cunoscut.

 

 

Distribuie acest articol