CSU mai spera la o minune înainte de runda trecută, mai ales că rezultatele adversarelor o ajutau. Nu a fost în stare să obţină la Severin succesul care să o mai ţină în cursă, fiind egalată în final.
Din această cauză, acum în ultima rundă contra CFR-ului clujean mai are drept obiectiv victoria doar pentru a pleca în play-out cu cât mai multe puncte. În momentul de faţă ar avea 16, iar trei puncte obţinute în faţa ardelenilor ar duce-o la 17. În lupta pentru evitarea retrogradării, CSU trebuie să intre cu cât mai multe puncte pentru că acestea se înjumătăţesc, iar adversarele se apropie.
De aceea, cele trei puncte sunt vitale în disputa de mâine cu CFR Cluj. În plus, elevii tandemului Mogoşanu – Naicu trebuie să încheie sezonul cât mai bine pentru a-şi răsplăti fanii, fie ei şi puţini. Este un test important în vederea celor care vor urma, aşa că odată cu tragerea cortinei peste sezonul regulat trebuie să lase o impresie cât mai favorabilă.