marți, octombrie 1, 2024

Ultima ora

Sport

Primarul Gigi Matei, despre urâţeniile din Parcul Zăvoi…

Criticile aduse noilor figurine din Parcul Zăvoi sunt nejustificate. Asta susţine primarul interimar al Râmnicului, Ion Gigi Matei. Reacţia edilului vine după ce, în ultimele zile, figurinele au fost catalogate drept „horror”.

“Ca urmare a exprimării, în mediul virtual, a unor opinii negative şi, în acelaşi timp, exagerate la adresa aspectului echipamentelor de joacă montate în Parcul Zăvoi, în cadrul proiectului de modernizare, pentru lămurirea opiniei publice doresc să fac următoarele precizări:

Modernizarea Parcului Zăvoi s-a numărat printre invetiţiile propuse spre finanţare europeană în cadrul Programului Operaţional Regional 2007–2013. Proiectul tehnic al modernizării Parcului Zăvoi, inclusiv specificaţiile tehnice şi temele pentru echipamentele locurilor de joacă, a fost realizat, în urma unei încredinţări directe, de SC Casa Basarabeană SRL din Cluj-Napoca, în baza unui contract semnat la data de 12.05.2009. Acest proiect, alături de alte documente (printre care şi Caietul de Sarcini al licitaţiei pentru selectarea executantului lucrării), a stat la baza semnării Contractului de Finanţare în data de 6.03.2012.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Din momentul semnării contractului de finanţare,  nu s-a mai putut face nicio modificare în proiectul de modernizare!

Trebuie menţionat că specificaţiile tehnice pentru echipamentele locurilor de joacă din acest proiect au fost unele extrem de precise (semănând, până la identificare, cu cele dintr-un catalog de prezentare al producătorului din Turcia al unor astfel de echipamente!). S-au impus, astfel, pe lângă descrierea clară a formei balansoarelor, leagănelor, toboganelor, băncuţelor sau coşurilor de gunoi (”Dinozaur”, ”Zână fluturaş”, ”Peştişor”, ”Copac fântână”, ”Delfin”, ”Crocodil”, ”Şerpişor lung”, ”Totem”, ”Mamut”, ”Broscuţă” etc.), anumite dimensiuni (de exemplu: înălţime de 240 cm şi lungime de 430 cm pentru ansamblul tematic sub formă de ”Dinozaur”; înălţime de 170 cm şi lungime de 500 cm pentru balansoar tematic ”Zână fluturaş”; înălţime de 225 cm şi lungime de 335 cm pentru toboganul tematic sub formă de ”Peştişor” etc.), sau materiale de execuţie (fibră de sticlă ranforsată prin aplicarea unei pelicule de gelcoat, 2 straturi de vopsea acrilică).

În urma unei proceduri de licitaţie derulată prin intermediul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice SEAP – la care au participat 9 firme şi asocieri de firme – în data de 11.09.2014 s-a semnat contractul de execuţie a lucrărilor cu asocierea ”SC Europan Prod SA – SC RA & Co SRL”, la o valoare de 11.797.270,06 lei (fără TVA), cu aproape 6,4 milioane lei mai mică faţă de valoarea estimată iniţial de 18.195.790 lei (fără TVA). Mai trebuie menţionat că alte două licitaţii precedente au fost anulate în urma controlului specialiştilor UCVAP – Unitatea pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice din cadrul Ministerului Finanţelor, care au apreciat condiţiile tehnice impuse de proiectant drept restrictive şi de natură a restrânge concurenţa între agenţii economici, fapt care contravine prevederilor OUG nr. 34/2006.

Echipamentele pentru noile locuri de joacă amplasate în Parcul Zăvoi sunt realizate, în conformitate cu cerinţele din proiectul de lucrări, de SC Lavitex Prod SRL cu sediul în Breaza – jud. Prahova, o firmă care a executat servicii similare pentru autorităţile locale din Oradea, Piteşti, Târgu Mureş, Botoşani etc. În ceea ce priveşte criteriul estetic al acestor echipamente, acesta nu poate fi cuantificat şi, datorită relativităţii sale, nici invocat în alegerea sau respingerea acestora.

Consider că mai importantă decât acuzele nejustificate de ”horror” – venite mai ales pe reţelele de socializare şi preluate, cu aviditate, de unele mijloace media, dar şi de politicieni locali – este imaginea sutelor de copii care, profitând de încălzirea vremii din ultimele zile, au luat cu asalt locurile de joacă din Parcul Zăvoi, s-au dat în leagăne, în balansoare, pe tobogane, s-au fugărit prin labirint şi au apreciat lucrurile făcute pentru ei. Iar referitor la celelalte aspecte semnalate de către cei care au vizitat recent parcul, doresc să vă asigur că supraveghem această ultimă etapă a lucrărilor cu mare atenţie şi că nu vom recepţiona investiţia până când toate problemele sesizate nu vor fi remediate”, susţine edilul, într-un comunicat de presă.

Parcul "Zăvoi" este unul dintre cele mai vechi parcuri din ţară luând naștere în urmă cu aproape 170 de ani, prin ofisul domnesc emis de către domnitorul Barbu Știrbei. Aici, la 29 iulie 1848, s-a depus jurământul pe Constituţia revoluţionară, iar corul condus de Anton Pann a intonat viitorul imn de stat "Deșteaptă-te, române!".

La intrarea în parc ne întâmpină, din 1920, un grup statuar cunoscut sub numele de "Renaşterea/ Descătuşarea României", operă a sculptorului Constantin Gh. Mihăilescu. Statuia întruchipează dorinţa de libertate şi independendenţă a poporului român, exprimată prin eforturile unui bărbat puternic încordat în lupta pentru descătuşarea patriei, care iese la lumină, reprezentată printr-o tânără femeie desprinsă pe jumătate de stâncă.

Tot în parc, printre copacii seculari, se mai află Lacul "Zăvoi", un restaurant, precum și sediul Teatrului Municipal "Ariel". În preajma lacului, la câţiva paşi de vechiul debarcader, se află Fântâna numită “a Turbatului”, pe vremuri, sursa principală de alimentare cu apă a oraşului, realizată în anul 1844 pe cheltuiala lui Constantin Măldărescu (zis "Turbatu").

 

 

Politica