Târgul Regional pentru Artizanat şi Meşteşuguri a fost deschis weekend-ul acesta la Centrul Multifuncţional din Craiova. Aproximativ 32 de expozanţi din regiunea Oltenia (Dolj, Mehedinţi, Vâlcea) dar şi din Bacău sau Bucureşti au participat la târg cu obiecte de artă tradiţionale, covoare, ii, icoane pictate pe lemn, sculptură în lemn, cusături manuale, cojoace ţesute, obiecte artizanale din lemn, bijuterii artizanale, dar şi mobilier din lemn pictat.
Evenimentul a fost organizat de Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii. Scopul târgului este de a promova meşteşugăritul şi artizanatul, promovarea produselor de mică industrie fiind o ocazie propice pentru ca artiştii ce expun să-şi facă cunoscute obiectele pe care le realizează.
Arta populară se practică din ce în ce mai puţin, generaţia actuală nu mai este atrasă de a deprinde tainele meşteşugului şi artizanatului, iar cei care deja au pe picioare o afacere din asta, spun că nu se câştigă enorm de mult, dar este o pasiune care indiferent că nu aduce profit substanţial, aduce satisfacţie sufletească.
Gheorghe Ciuncanu are 67 ani şi este meşter popular din Tismana, Gorj. De peste 50 ani, a învăţat tainele acestei meserii, ţese cojoace şi ii brodate manual. Când era tânăr se gândea cu tristeţe că tradiţia populară va pieri şi că nu vor mai exista meşteri. Acum este bucuros că nepotul său, care tocmai ce a terminat liceul, îşi doreşte să înveţe şi i-a promis bunicului că va duce tradiţia mai departe.
„Vin de la Tismana unde a fost odată muma artizanatului, mai sunt singurul care face aşa ceva. Merge nepotu’ mai departe. Lucrez de 50 şi ceva de ani şi am venit cu costume de Gorj, pardesie, veste, pantaloni, cămăşi, realizate de mine. Eu am învăţat de la tatăl meu, a fost moştenire. Am lucrat într-o cooperativă, pe urmă dacă s-a dus, am rămas acolo să continui eu. Sunt meşter popular cu autorizaţie. Cam de doi ani a început lumea să caute modelele acestea ce se făceau odată, nu merge foarte bine, dar se trăieşte de azi pe mâine. Modelele le creez eu. Nu merg doar pentru artişti, ci şi la biserică, pe stradă, văd că a început ceva să mişte. Vine câte o bătrânică şi zice, uite mamă, este exact ca al meu de acasă, dar pe al meu l-au mâncat moliile. Fac costume din toate zonele, dar în special am din Gorj, iar în rest numai la comandă. Când eram de vârsta nepotului, ziceam că va dispărea tradiţia, dar uite că nu a dispărut 50 de ani, am dus-o eu, acum o duce el. Este un medicament, dacă m-aş mai naşte o dată tot asta aş face, nu aş prefera altceva. Uitaţi-vă! Este un colorit de modele care place oricui. Preţurile sunt negociabile, le mai las şi după buzunarul clientului”, a povestit meşterul.
Mihaela Răducan este meşter popular în cadrul Asociaţiei Meşteri Populari Copăceni-Vâlcea. A învăţat să ţeasă carpete nu de mult timp, de trei ani, însă a prins atâta drag de această meserie încât ne spune că pentru nimic în lume nu ar mai face altceva. Se axează mai mult spre a învăţa copii, în cadrul asociaţiei, iar când merge la târguri, acolo încearcă să vândă produsele realizate şi de ceilalţi membrii ai asociaţiei.
„Eu reprezint această asociaţie, sunt preşedinte, am venit la târg fiind contactată pe internet. S-a înfiinţat în cadrul unui proiect, această asociaţie şi am zis să mergem mai departe să păstrăm tradiţia. Suntem asociaţie non-profit, dar transmitem meşteşugurile mai departe, avem parteneriat şi cu şcolile, învăţăm copii, este deja al treilea an. La noi nu este o afacere, eu merg şi la târguri ca să pot să vând produsele pe care le confecţionăm în cadrul asociaţiei. Am venit la târg cu carpete, covoare, trăistuţe, carpetuţe-suport pentru pahare, cu o gamă variată. Sunt ţesute şi la gherghef şi la orizontal. Eu până la vârsta de 39 de ani nu ştiam să lucrez, nu încercasem. Mai lucrasem şi în comerţ, dar aici îmi place ceea ce fac. Eu sunt şi formator şi predau şi cursuri în domeniul ţesutului. Dacă ai ambiţie poţi să faci în viaţă ceva”, ne spune Mihaela Răducan, meşter popular.
Nicolae Boltaşu realizează picturi şi sculpturi în lemn însă este dezamăgit că oamenii nu mai pun preţ pe obiectele realizate manual. Spune că reuşeşte să vândă produsele cu greu, fiindcă munca realizată manual nu mai este apreciată şi că mulţi preferă să ia ceva mai ieftin, lucrat tehnic. Nu pun la socoteală munca din spatele acestor produse. În general, reuşeşte să le vândă muzeelor, instituţiilor de cultură.
„Nu e vorba de afacere, e vorba de supravieţuire, meseriile acestea pier că nu mai are cine să vină după ele, nu se mai angajează nimeni. Eu realizez icoane, pictură pe lemn, sculptură în lemn, ceea ce mi s-a dat să fac. Fac de-o viaţă, cam de la 5-6 ani, am început să trag linii. Se zice că e un destin, nu o meserie, aşa că durează toată viaţa. Jumătate este dorinţa de a le face şi restul muncă. Totul se face manual. Eu produc aceste piese, dar le vând pe unde apuc. Lumea nu are bani, nu funcţionează. Stau cu rafturile pline. Nu se mai caută că a apărut imprimanta care face tot ce trebuie la preţuri mici. Numai cine ştie va cumpăra lucruri făcute de mână. Poate alte generaţii. Am mai fost la târguri dar este din ce în ce mai rău. Nu mai ştie omul ce este acela lucru manual. Se colaborează greu şi imposibil cu magazine, biserici. Turismul este cel care promovează, dar aici în Dolj ce suveniruri să iei, ce să-ţi aminteşti”, a spus Nicolae Boltaşu.
Doi soţi din Craiova au o întreprindere individuală şi au venit pe piaţa din Oltenia cu ceva inovativ. El este economist de profesie, dar ştie şi tâmplărie şi face obiecte artizanale din lemn, în general piese mici de mobilier, iar ea le dă viaţă acestor piese prin pictură. Vâzând ce realizează, prietenii le-au propus să înceapă o afacere prin care să îşi promoveze produsele. Momentan, cei doi soţi sunt mulţumiţi de modul cum sunt apreciaţi de ceilalţi.
„Am venit la acest târg cu mobilier pictat, sunt câteva obiecte de uz caznic în sensul că avem şi linguri, dar numai decorative, cuiere, băncuţe, măsuţe de cafea, blidar – suport de bucătărie. Totul a început din pasiune, eu sunt profesor de limba engleză, soţul este economist, a cochetat cu tâmplăria încă din copilărie, a învăţat ceva de la bunicul lui, iar eu pictez de când eram copil. De câţiva ani, făcând pentru prieteni şi cunoştinţe, ni s-a spus: de ce nu începeţi o afacere? Ne-am hotărât şi de 5-6 ani participăm la expoziţii, totul se face pe comandă, avem ceva realizat la o pensiune în Gorj, Polovragi, am mobilat acolo crama pensiunii. Ne-am hotârât să participăm şi la târg aici, era prima ocazie, ni se mai făcuseră invitaţii la Zilele Craiovei dar s-a suprapus cu evenimentul din Polovragi şi nu am putut ajunge. Dacă se face din pasiune nimic nu este greu şi după aceea vine satisfacţia când vezi că lumea apreciază chiar dacă nu cumpără neapărat, dar se bucură măcar privind ceea ce realizez. Multe modele florare pictez, dar şi ce se cere. Noi venim cu o idee nouă pe piaţă, în zona aceasta. În Ardeal, Transilvania, mobilierul pictat este de tradiţie, se încearcă să se reînvie tradiţia de mobilier pictat şi chiar să apară şcoli, să se modeleze tineri care să înveţe aşa ceva”, a spus Rodica Dilganu.
