Deţinătorii de câini tre-buiau să îşi microci-peze patrupedele şi să le înregistreze în Registrul Evidenţei Câinilor cu Stăpân (RECS) până la începutul acestui an, potrivit normelor privind înregistrarea câinilor cu stăpân adoptate de Guvern şi publicate în Monitorul Oficial. Microciparea câinilor şi înregistrarea lor se face la cabinetele veterinare care folosesc RECS în momentul în care se eliberează carnetul de sănătate al animalului.
După 1 ianuarie 2015, deţinerea de câini fără microcip şi neînregistraţi este interzisă. Cetăţenii care nu îşi înregistrează câinii riscă amenzi cuprinse între 2.000 şi 5.000 lei.
În cazul câinilor nou-născuţi cu proprietar, înregistrarea şi microciparea se face în termen de 90 de zile de la fătare. În ceea ce priveşte câinii aflaţi în adăposturile publice, această operaţiune se face după adopţie, în momentul în care animalul părăseşte adăpostul.
Circulaţia câinilor pe teritoriul României este permisă doar dacă animalele sunt înregistrate şi microcipate şi sunt însoţite de carnetul de sănătate, potrivit actului normativ. Câinii neidentificaţi şi neînregistraţi prezenţi pe spaţiile publice sunt consideraţi câini fără stăpân.
Conform hotnews.ro, potrivit actului normativ adoptat de Guvern şi publicat în Monitorul Oficial: câinii cu stăpân sunt identificaţi şi înregistraţi în RECS, datele privind vaccinarea contra rabiei, deparazitarea şi sterilizarea sunt înregistrate şi actualizate; pentru fiecare câine identificat şi înregistrat se eliberează un carnet de sănătate cu serie şi număr unic, în cazul pierderii sau deteriorării se eliberează un carnet de sănătate cu serie şi număr unic, asigurând trasabilitatea cu originalul.
Şapte zile pentru a anunţa ce a păţit câinele
Pentru acordarea dreptului de acces şi utilizare a RECS, medicii veterinari de liberă practică, titulari ai unităţilor medicale veterinare depun în scris sau electronic la Colegiul Medicilor Veterinari, solicitarea de înregistrare ca utilizator al RECS, conform procedurilor Colegiul Medicilor Veterinari. În cazul deplasărilor în străinătate, proprietarii sunt obligaţi să deţină asupra lor şi paşaportul animalului.
Proprietarii de câini au obligaţia de a notifica medicului veterinar, utilizator al RECS, în termen de şapte zile, evenimentele referitoare la animal: vânzare, cumpărare, pierdere, dispariţie, furt, donaţie, moarte. În cazul morţii animalului, proprietarii au obligaţia de a solicita mediciilor veterinari de liberă practică, organizaţi în condiţiile legii, utilizatori ai RECS, scoaterea din evidenţă şi consemnarea morţii în carnetul de sănătate.
În cazul vânzării sau donării câinelui, atât modul, cât şi noul deţinător al câinelui, au obligaţia să solicite utilizatorilor RECS să înregistreze în acest registru schimbarea datelor proprietarilor şi noua adresă.
Proprietarii câinilor au obligaţia să achite contravaloarea costurilor de identificarea şi înregistrarea în RECS a serviciilor prestate de către unităţile medical-veterinare.
Colegiul Medicilor Veterinari va permite accesul tuturor proprietarilor de câini la RECS, în vederea verificării documentelor şi datelor de identificare, pentru animalele deţinute de aceştia.
Microciparea costă 50 de lei
Adăposturile private de câini au obligaţia de a identifica şi înregistra câinii pe care îi deţin în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentelor norme.
Câinii introduşi în adăposturile private vor fi identificaţi şi înregistraţi în termen de cinci zile de la data intrării în adăpost.
Începând cu data intrării în vigoare a prezentelor norme, niciun microcip implantat unui câine nu se poate elimina/refolosi decât cu acordul ANSVSA.
Craiovenii au păreri împărţite privind microciparea patrupedelor.
Este bine că se face această microcipare a câinilor, însă ar trebui să scăpăm şi de maidanezi. Într-adevăr, sunt mai puţini decât înainte, dar în unele zone este dezastru. Prin această microcipare sper să se estompeze abandonul câinilor şi să avem o siguranţă mai mare pe străzi.
Mircea A., din Craiova
Costurile pentru microciparea câinilor se apropie de 50 de lei pentru fiecare patruped.
Termenul până la care trebuie microcipaţi câinii ar putea fi prelungit, la solicitarea proprietarilor din toate judeţele şi a organizaţiilor profesionale ale medicilor veterinari, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Avem numeroase semnale din ţară, de la proprietarii de animale, că termenul de 1 ianuarie 2015 este nerealist, în special în mediul rural, unde populaţia are resurse financiare limitate. Intenţia noastră a fost să identificăm toţi câinii cât mai curând, pentru prevenirea abandonului, dar cifrele arată că este imposibil să putem realiza acest deziderat.
A spus preşedintele ANSVSA, Vladimir Mănăstireanu, conform Mediafax