luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Romantismul ca ratare

Am, deloc întâmplător, pe noptieră două cărţi ale unor cunoscuţi, că demult nu/mai suntem prieteni, din cauza vremurilor, zic eu. Mai mult nu pot să/mă explic pentru că aş deveni  romantic ori, în atare demers, de a-mi da cu părerea despre două cărţi, sentimentalismul (aşa numesc eu romantismul de ocazie) dăunează grav demersului.
 
Una din cărţi, Spaţii semideschise, are exact 40 de pagini din care, dacă scazi prima pagină cu autograful dedicat mie (misterios, dar logic), pagina 2-simplă, pagina 3-titlul cărţii, pagina 4-caseta tehnică, pagina 5-sumarul, care cuprinde toată cartea, adică trei poeme, pagina 6-simplă, mai rămân 35 de pagini, din care încă una simplă, plus două cu celelalte două titluri care, titluri şi poeme, te fac să te întorci la anii 70 când teribilistul Valeriu Iovan, căci a lui este cartea, domina atmosfera poetică a urbei prin simpla apariţie în peisajul cultural de atunci. Eu mărturisesc, romantic incurabil fiind, îndrăgostit de fete frumoase şi poezie bună şi băutură la fel (ale tinereţii valuri), mă simţeam complexat, nu cred că valoric, cât ca stare, de prezenţa-i insolită şi mucalită (un fel de ce ştiţi voi, bă, ce e poezia… şi cred că nu ştiam, nici eu/noi, nici el). De fapt atunci poezia era stare. La el, la Valeriu Iovan, după o viaţă de poet amestecată cu viaţa de om şi dascăl, poezia a rămas tot stare. Partea tragică a acestei cărţi, ca stare, e că a fost tipărită în enormul tiraj de 20 de exemplare. Când, acum câteva zile, m-a sunat un alt prieten poet să-mi spună că i-a mai apărut o carte, în câte exemplare, zic, în 30 de exemplare, zice. Am rămas perplex în faţa vieţii noastre de amărâţi poeţi ai eternei veşnicii/ nemuriri…vai, nouă.
 
Nu acelaşi lucru îl pot spune despre cartea scrisă de Ana Maria Gabriela Grigore-Trandafirii eternităţii-doldora de pagini (trei sute şi…), plus prefaţa domnului profesor (al meu, cu care am luat şi licenţa) George Sorescu. Desele citări, ale domniei sale, din Eminescu, îmi spun că n-am greşit afirmând că prea tânara romancieră este o nouă romantică livrescă, zic eu, în sensul în care, se zice, cărţile din cărţi se fac. La vârsta autoarei, mi se pare normal ca romantismul să fie de sorginte copilărească, dar şi livrescă ,deşi, dacă citim cu răbdare cartea, descoperim talent nativ dar şi manierism. 
 
Laurenţiu Ulici avea o expresie clasică: prozodia se învaţă, dar mă întreb dacă eterna banalitate se dezvaţă. Convins fiind că această carte bună, zic eu, va fi continuată, şi sunt convins că va fi, mă aştept ca ea, următoarea,  să iese din desuetudinea romantico-livrescă şi să se plaseze pe turnura realei valori a acestui talent nativ al autoarei. Eu, de exemplu, i-aş fi dat titlul Trandafirul eternităţii, fie şi din simplul motiv că unu e mai interesant decât mulţi . Altfel avem în această carte o demonstraţie de talent cu carul la o vârstă când alţii nu ştiu să scrie o cerere de eliberare a unei banale cărţi de identitate. Prin această primă carte, autoarea şi-a schiţat déjŕ o identitate scriitoricească de mare viitor. Cu condiţia să nu cadă în banalitate.

Politica