Craiovenii, neinteresaţi de bugetul pe anul viitor

Redactia
5 Min Read
Puţini craioveni au fost prezenţi vineri dimineaţa la dezbaterea publică privind taxele şi impozitele locale pentru anul 2015, lucru semnalat şi de consilierul local PSD, Răzvan Socoteanu. 
 
Sunt foarte puţini oameni prezenţi la această dezbatere. Actul administrativ trebuie să fie unul aplicat, nu unul artificial, iar cetăţenii din toate sectoarele vieţii ar trebui fie aici şi să se implice în ceea ce priveşte plata taxelor.
Răzvan Socoteanu
Policlinica Buna Vestire Craiova
 
În afara deciziei ca taxele şi impozitele să rămână la acelaşi stadiu ca în acest an, s-a mai hotărât să existe anumite scutiri de la plată a majorărilor de întârziere pentru impozitul pe clădiri şi teren la persoanele cu handicap grav, dar şi pentru majorările de întârziere pentru impozitul pe teren în ceea ce priveşte persoanele care au închiriat locuinţe de la RAADPFL Craiova. 
Totodată, s-a propus propus scutirea de la plata taxei pe clădiri în 2015 pentru asociaţii, fundaţii şi culte, care desfăşoară servicii de îngrijire socială şi medicală, asistenţă, ocrotire, recuperare, reabilitare şi reinserţie socială.
 
Reprezentantul Asociaţiei Pensionarilor Civili „Mihai Viteazu“, Marian Trifan, a fost printre cei care a intervenit, acesta propunând scutirea de la plata impozitelor pe clădiri pentru proprietarii ale căror case au fost construite înainte de anii ‘50. 
El a mai subliniat faptul că „în baza Legii nr. 571/2003, terenurile poluate sau degradate să fie scoase de la plata impozitelor pe teren“, dar şi „scutiri de impozit pe clădire pentru cei care nu au venituri până într-o sumă pe care o stabileşte consiliul local“, referindu-se aici în special la pensionari şi la şomeri. 
Directorul Direcţiei Impozite şi Taxe, Elena Bonescu, a răspuns, în privinţa terenurilor poluate sau degradate, că CL poate asigura această scutire, însă nu există nici o cerere de la contribuabili în acest sens.
 
Turculeanu: «Firmele creează locuri de muncă, nu statul»
 
Şeful Baroului Dolj, avocatul Ion Turculeanu, a făcut o propunere interesantă pentru cei care au mai mulţi angajaţi. 
 
Sunt investitori care accesează fonduri europene şi scutesc statul de la plata şomajului. Nu am văzut în proiectul de hotărâre nicio scutire de la taxe, măcar în primul an de activitate, sau măcar o diminuare pentru aceste firme, pentru că ele fac locuri de muncă, nu statul, aşa cum scria la un moment dat prin oraş. Şi este foarte bine că nu le face statul. Ar trebui făcut ceva pentru aceste firme, fie că este vorba despre un simplu chioşc sau de o firmă cu 100 de angajaţi.
A punctat Ion Turculeanu 
 
Elena Bonescu a răspuns că nu se poate face acest lucru din punct de vedere legal. 
În dialog a intervenit şi viceprimarul Craiovei, Mihail Genoiu. 
 
Sunt de acord cu dumneavoastră, domnule Turculeanu, dar vă rog să faceţi lista cu propuneri.
A punctat Genoiu
 
Viceprimarul Craiovei, Mihail Genoiu, a detaliat problema infochioşcurilor. 
 
S-a achiziţionat o reţea de infochioşcuri la care, mergând cu înştiinţarea de acasă şi întorcând codul de bare, poţi să primeşti un bon, pe care scrie cât ai de plătit. De exemplu, primeşti hârtia în ianuarie, până în iunie poate ai vândut o maşină sau alte tranzacţii şi nu mai ştii cât ai de plată, aşa că poţi afla folosind aceste infochioşcuri. O să o rog pe doamna Bonescu să emită un comunicat de presă cu toate aceste noutăţi.
A spus Genoiu
 
Au mai fost şi alte propuneri, legate de preţul taxei de parcare, care este acelaşi, atât pentru maşini, cât şi pentru autocamioane şi autobuze, sugerând că acesta ar trebui diminuat pentru autoturisme, care ocupă mai puţin spaţiu. 
Un craiovean a spus că plăteşte un impozit aproape egal pe două clădiri aflate în zone diferite ale oraşului, dintre care una este moştenire. Acesta a fost invitat la Direcţia Impozite şi Taxe pentru a-şi lămuri problema. 
Distribuie acest articol