Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia a organizat joi şi vineri o vizită de lucru în judeţul Mehedinţi pentru a prezenta proiectele în curs de derulare, dar şi altele care s-au finalizat deja. Vizita la proiectele Regio implementate în acest judeţ şi-a propus să prezinte rezultatele unor investiţii finanţate prin POR precum şi valoarea adăugată a acestora în dezvoltarea comunităţilor regionale şi locale în localităţile Drobeta Turnu Severin, Severin, Baia de Aramă, Orşova şi Şişeşti.
În municipiul Drobeta Turnu Severin sunt în derulare sau finalizate nu mai puţin de cinci proiecte. Cel mai important îl reprezintă reabilitarea şi modernizarea reţelei de străzi urbane. Străzile care compun reţeau avută în vedere sunt: strada Traian, Cicero, I.C. Brătianu, Crişan, Independenţei, Kiseleff, Mrs. Averescu, Smirdan, Bulevardul Revoluţiei şi trotuarele de pe strada Orly şi de pe bulevardul T. Vladimirescu.
Viceprimarul oraşului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, s-a arătat foarte mulţumit de investiţiile realizate.
Aproximativ 50 de milioane de euro s-au investit în ultimii ani în Drobeta Turnu Severin prin proiecte de mare amploare pentru cetăţeni şi nu numai. Dorim să continuăm asfaltarea străzilor şi trotuarelor din Drobeta Turnu Severin, pentru că avem câteva cartiere mărginaşe care nu au benficiat de acest lucru, ne-am dori să realizăm tot ce înseamnă reabilitare termică, avem o problemă şi cu furnizarea energiei termice şi pentru noi ar trebui să fie un pas important. Ne-ar ineresa să se facă şi locuinţe sociale, Severinul având o problemă pe această zonă. Am vrea şi realizarea unui parc industrial.
A afirmat Marius Screciu
«Sunt proiecte frumoase în acest judeţ»
Directorul ADR SV Oltenia, Marilena Bogheanu, a avut numai cuvinte de laudă la adresa mehedinţenilor, fiind o zonă care trebuie exploatată la maxim.
Este o vizită de promovare a proiectelor finanţate prin Programul Operaţional Regional peroada 2007-2013. Sunt proiecte frumoase, importante, realizate de comuităţile locale în acest judeţ. Consider că mehedinţenii sunt altfel de olteni. Sunt generoşi, este o zonă de inter-culturalitate, o zonă cu oameni care ţin legătura cu cei din Serbia şi din Banat, aveţi tradiţii frumoase.
A precizat Marilena Bogheanu
Aceasta a prezentat o parte din principalele proiecte şi a dat asigurări că vor urma şi altele.
Încerc să fac tot ce este posibil omeneşte pentru a atrage cât mai multe fonduri, evidet sprijinind în special autorităţile publice locale. Vă felicit că aţi depus foarte multe aplicaţii şi oraşul arată altfel. Este un oraş verde, frumos, curat. Nu pot să nu remarc faptul că aţi depus patru aplicaţii pentru şcoli şi se vor moderniza aceste unităţi educaţionale. Aveţi un proiect frumos şi pentru reabilitarea Teatrului “Teodor Costescu” şi a Cetăţii Severinului. Sunt vestigii şi din perioada medievală şi, cu siguranţă, acest obiectiv de cultură va fi un punct de atracţie pentru turişti. Această zonă merită foarte mult. Aveţi Dunăre, aveţi zonă de deal şi de munte, trebuie să speculaţi acest lucru. Un alt proiect pe care sperăm să îl realizăm este pentru insula Şimian. Va fi o oportunitate foarte mare dacă veţi reuşi să transformaţi acestă insulă într-un punct de atracţie.
A mai spus directorul ADR SV Oltenia
Este foarte important să vedem proiectele la început, în perioada de implementare şi la final, pentru că dacă venim cu nişte imagini nu este elocvent. Trebuie să vedem lucrurile aşa cum sunt ele. La început sunt cu puţin noroi pe jos, dar la final vor arăta splendid. Probabil în perioada februarie-martie se vor semna primele contracte pentru perioada 2014-2020. Programul se află la Comisia Europeană, ei vor transmite comentarii, iar forma finală a programului va fi către sfârşitul anului. Cred că prima schemă de finanţare va fi cea a drumurilor judeţene. Încercăm să ne zbatem pentru alocare cât mai mare pe regiune şi sperăm într-o comunitate şi mai bună cu viitorii beneficiari.
A încheiat Marilena Bogheanu
Teatrul şi Cetatea Medievală, reabilitate până anul viitor
Reabilitarea Palatului Cultural “Teodor Costescu” şi a Cetăţii Severinului reprezintă un alt proiect de anvergură. Proiectul constă în reabilitarea palatului, a Cetăţii Severinului, a căii de acces şi a zonei adiacente, creşterea numărului de turişti prin valorificarea potenţialului cultural local, extinderea sezonului turistic, precum şi creşterea importanţei turismului şi culturii în Severin.
Directorul firmei de construcţii care s-a ocupat de renovare, Silviu Cioclei, a oferit detalii despre noul Palat Cultural.
Investiţia a reprezentat o gură de oxigen, o şansă extraordinară de supravieţuire, pentru că această clădire era deteriorată din punct de vedere a rezistenţei, s-a consolidat şi s-au făcut lucrări interioare de restaurare şi cred că minim o sută de ani oamenii se vor bucura de acest lăcaş de cultură deosebit de valoros. Termenul este 30 iunie 2015, dar cred că vom termina cu o lună sau două mai devreme. La ultimul etaj s-au construit zece garsoniere şi apartamente în care vor locui oameni de cultură, actorii şi ceilalţi care îşi desfăşurau activitatea aici. Clădirea este finalizată în proporţie de 80 la sută. Suntem în întârziere cu sala de spectacole, s-au făcut modificări substanţiale la partea de securitate a persoanei. Instalaţia de încălzire este gata, toată iarna vom lucra în interior, profităm de ultimele zile frumoase din acest an şi ne axăm pe exterior, iar când vremea nu va mai permite, vom porni sistemul de încălzire şi vom lucra în interior.
A declarat Silviu Cioclei
O şcoală de cartier, la standarde europene
Un alt proiect important a fost reabilitarea Şcolii Gimnaziale nr. 7, principalele ţinte fiind sălile de clasă, sala de sport, sala polivalentă şi bazinul de înot. Şcoala a fost dotată cu 41 de catedre, patru mese sală profesori, 81 mese laborator, 576 de bănci, 578 scaune, două dulapuri, 118 cuiere, 70 calculatoare, 15 imprimante, două copiatoare, 15 imprimante, două videoproiectoare, 33 rafturi, 20 de mese desen, 15 mese studiu, 10 spalieri, două porţi, cinci saltele, două capre, două fileuri, şase aparate fitness, o bârnă, o paralelă şi 15 dulapuri pentru vestiare. Directorul Şcolii Gimnaziale nr. 7, Lucreţia Petrescu, a explicat cât de importantă este această reabilitare pentru elevi. Şcoala nr. 7 «Teodor Costescu» este una frumoasă, mare şi curată, reabilitată cu fonduri europene. Suntem foarte mulţumiţi de această realizare, am colaborat foarte bine cu constructorii şi cu primăria. Cea mai mare realizare este că o şcoală de cartier a făcut ceva pentru comunitate. Bazinul pe care îl avem este la standarde europene, i-a atras şi pe copiii din alte zone. Avem săli moderne, bine utilate, cu calculatoare, o sală de spectacole unde se desfăşoară toate activităţile, sală polivalentă de sport foarte mare. Avem şi săli de curs în exterior.
A explicat Lucreţia Petrescu
Un proiect important realizat în Drobeta Turnu Severin l-a reprezentat siguranţa şi securitatea socială prin sisteme de supraveghere video. Obiectivul general îl reprezintă creşterea calităţii vieţii şi crearea de noi locuri de muncă prin reabilitarea infrastructurii urbane şi îmbunătăţirea serviciilor, inculsiv a celor sociale. S-au realizat sisteme de supraveghere la 12 grădiniţe, 12 şcoli generale, 11 licee, şase pieţe agroalimentare, opt intersecţii de drumuri şi străzi principale, sediul primăriei, sediul Poliţiei Comunitare, Palatul Cultural «Teodor Costescu», Sala Polivalentă, stadionul «Dr. Angelescu» şi la Stadionul Municipal.
Orşova şi Baia de Aramă au accesat multe fonduri europene
Şi în alte localităţi din Mehedinţi s-au realizat proiecte importante.
Unul dintre ele îl reprezintă reabilitarea ambulatoriului spitalului din Orşova. La parterul spitalului este ambulatoriul, acesta având o altă imagine. S-au modernizat sala de aşteptare şi cabinetul de pediatrie, cabinetul de boli interne, de ginecologie, neurologie, dermato-venerice, chirurgie, fizioterapie, biroul de programări şi evidenţă şi zona de aşteptare. În spaţiul de la etajul corpului anexă se va crea cadrul adecvat pentru recuperare prin kinetoterapie.
Şi în Baia de Aramă există lucrări intense pentru modernizarea localităţii. Se reabilitează campusul Şcolii de Arte şi Meserii «Constantin Brâncoveanu» şi ambulatoriul spitalului din localitate. Durata proiectului pentru campus este de 14 luni, iar principalele obiective vor fi: valorificarea optimă a oportunităţilor de piaţă create de tendinţele actuale şi prognozate de creşterea şi îmbunătăţirea calităţii infrastructurii pentru serviciile de învăţământ; creşterea capacităţii de şcolarizare în învăţământul obligatoriu, iar campusul va reuşi să reunească toate clădirile în care se desfăşoară porcesul educaţional. De asemenea, vor fi reabilitate căminul, cantina, iar cadrele didactice vor avea şi spaţii de cazare.
Al doilea proiect anvergură din Baia de Aramă este reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea ambulatoriului spitalului. Scopurile principale vor fi: îmbunătăţirea calităţii infrastructurii, dotarea ambulatoriului cu echipamente medicale adecvate, creşterea gradului de accesibilitate în spaţiile aferente ambulatoriului, reducerea poverii bolilor netransmisibile şi îmbunătăţirea managementului de sănătate.