De când a venit la guvernare, executivul Ponta tot vorbeşte despre optimizarea încasărilor la bugetul de stat. Din cauza taxelor mai multe şi mai mari efectul este însă invers.
HotNews a publicat vineri o informaţie care ar trebui să dea de gândit guvernanţilor şi să îi determine să ia măsuri pentru redresarea economiei. Nu prin sufocarea contribuabililor, ci prin sprijinirea lor.
După ce în februarie încasările bugetare au scăzut cu 3,1% comparativ cu aceeaşi lună din 2013, în martie “gaura” s-a mai adâncit cu 1,291 miliarde de lei faţă de sumele planificate, scria vineri HotNews, informaţia fiind obţinută de la surse din Ministerul Finanţelor.
Sursa citată nota că primele semnale privind execuţia bugetară precară din martie au fost lansate de preşedintele Băsescu, într-o conferinţă de presă.
În ianuarie, plusul a fost de 435 milioane lei faţă de planificare. În februarie, e un minus de un miliard, iar pe martie minus 950 milioane, ceea ce înseamnă al doilea miliard minus. Numai pe primele trei luni toată valoarea rămasă de încasat până la finele anului din taxa pe combustibil a fost consumată, sunt 2 miliarde minus şi doar 435 milioane plus, înseamnă circa 1,5 miliarde deja în minus faţă de planificarea încasărilor.
A declarat Traian Băsescu
Colectarea proastă, birocraţia uriaşă şi taxe mai mari şi mai multe sunt principalele deficienţe ale sistemului fiscal din România, lucru subliniat şi în Raportul anual al Societăţii Academice din România (SAR) pentru anul 2014, mai scria HotNews.
Potrivit sursei citate, analiştii SAR au argumentat că o creştere a taxelor nu aduce mai mulţi bani la buget, ci doar se reflectă într-o inflaţie mai mare, lipsa de predictibilitate pentru afaceri şi, eventual, încasări mai mici la buget. Ceea ce s-a şi întâmplat.
Specialiştii SAR au mai precizat că procentul din PIB obţinut prin colectarea fondurilor la buget a rămas relativ constant în ultimii ani din cauza unei colectări deficitare generate de un organism de colectare fiscală precar organizat şi suspectat de corupţie.
Fiscul rămâne condus politic de persoane neperformante, iar ruptura Uniunii Social Liberale (USL) poate afecta chiar şi bruma de continuitate de acolo, spun experţii SAR, citaţi de HotNews.
Concluzia unanimă a experţilor SAR este că sistemul fiscal nu este gândit pentru a fi incurajant şi prietenos pentru mediul de afaceri, este gândit doar pentru maximizarea veniturilor şi, eventual, pentru a extrage rente pentru clientela politică, a încheiat HotNews.
SAR: TOP 10 LUCRURI DE EVITAT ÎN 2014
1. Turbulenţele politice
O parte a analiştilor consultaţi consideră că turbulenţa politică actuală poate afecta indicatorii macroeconomici, alţii consideră că aceşti indicatori pot fi menţinuţi în parametri acceptabili dacă acordul cu FMI este parafat. Există mai multe riscuri legate de aceste turbulenţe politice: în primul rând înrăutăţirea percepţiei investitorilor din cauza unui val de mişcări sociale care sunt aproape de graniţele României şi perceperea României ca făcând parte din aceeaşi categorie ca şi ţările de risc (Ucraina, Turcia, Bosnia, Bulgaria). În al doilea rând, orice înrăutăţire a percepţiei ar schimba condiţiile în care ne împrumutăm pe pieţele internaţionale la unele dintre cele mai mici costuri din ultimii 20 de ani. De aceea, acordul politic şi stabilitatea instituţională stau la baza susţinerii performanţelor la nivel macroeconomic.
2. Cheltuieli de tip electoral
“Echilibrarea bugetară va fi realizată prin reglarea operativă a cheltuielilor de tip electoral, care s-ar fi putut realiza şi în absenţa măsurilor fiscale menţionate mai sus – creştere de acciză şi impozitul pe construcţii speciale”. Orice majorare de cheltuieli în zona bugetară restrânge semnificativ zona în care sectorul privat poate face performanţă. Aproape invariabil 0.5% din PIB sunt irosite „tradiţional” în anii electorali, iar anul 2014 va fi un an cu două rânduri de alegeri.
Un alt tip de cheltuială electorală se referă la supra-alocări nejustificate de resurse în plan regional şi creşterea nejustificată de cheltuieli salariale la nivelul administraţiei centrale (vezi scandalul ASF, deşi nu este singura instituţie în această situaţie).
În fine, principala zonă în care cheltuielile nu au fost ţinute în frâu cum ar fi trebuit, într-un an electoral, au fost bugetele locale motiv pentru care arieratele ar trebui monitorizate cu atenţie, din lună în lună şi analizate la nivelul Ministerului de Finanţe şi al Guvernului înaintea alegerilor. Orice mişcare în sens invers, care majorează sumele cheltuite local (de exemplu alocând discreţionar bani din fondul aflat la dispoziţia prim-ministrului pentru situaţii de urgenţă sau din bugetul Ministerului Dezvoltării), nu face decât să încurajeze derapaje şi dezechilibre bugetare. Este de asemenea de menţionat că alocările prin ordinul Ministrului Dezvoltării şi nu prin Hotărâre de Guvern sunt fără precedent şi sunt contrare principiilor bunei guvernări.
3. Creşteri electorale de salarii şi pensii
Investitorii sunt foarte atenţi la orice pierdere de competitivitate atunci când majorările de salarii – în special în zona bugetară depăşesc semnificativ acumulările pozitive în zona de competitivitate economică.
De altfel, în zonă se manifestă tendinţa de a extrage rapid capitaluri de pe anumite pieţe considerate „riscante” (de pildă India, Argentina, Africa de Sud, Ucraina şi Kazahstan). De asemenea, sistemul public de pensii – aşa cum este el structurat în acest moment – este nesustenabil, diverse prognoze arătând că în 2031 pensia va ajunge la 26% din salariul mediu brut.
4. Creşterea directă sau indirectă a poverii fiscale nete
Majoritatea analiştilor consultaţi consideră că majorarea taxelor ar trebui evitată în condiţiile în care economia continuă să aibă o revenire fragilă prognozată în 2014 (şi o creştere de PIB mai mică decât în 2013). Chiar dacă zonele de taxare indirectă preferate de guvern – taxarea suplimentară a proprietăţii, posibilitatea majorării taxelor locale şi ridicarea accizelor – sunt preferabile unei taxări suplimentare a muncii sau consumului, orice majorare de taxe va avea un efect recesionist puternic, fiind în contradicţie cu politica economică pe care guvernul ar trebui să o dezvolte. Orice majorare netă a poverii fiscale va determina o inflaţie mai mare, dar şi scăderea competitivităţii economice, având în vedere, în plus, marjele mici de profit şi dificultăţile atât în finanţare, cât şi în asigurarea rulajului corespunzător de cash pentru companii (în special IMM-uri).
5. Politicile energetice nesustenabile
Sectorul energetic este dezechilibrat şi nu are o strategie coerentă. În zona de producţie, eforturi susţinute ar trebui să fie depuse pentru repunerea pe picioare a Hidroelectrica şi lămurirea proceselor aflate pe rolul instanţelor. În paralel, complexele energetice care produc energie pe bază de cărbune trebuie inventariate la nivelul profitabilităţii pentru a vedea în ce măsură mai sunt viabile şi se mai regăsesc „în piaţă”. La nivelul producţiei, schema de susţinere a programului de energie verde este nesustenabilă, chiar şi în forma modificată de guvern care eşalonează în viitor plata sumelor provenite din subvenţie. În plus, la nivelul transportului de energie electrică, mult mai multe proiecte sunt realizate şi sunt bancabile comparativ cu capacitatea efectivă de realizare a lucrărilor de branşare la sistemul energetic naţional. În fine, calendarul de liberalizare a preţurilor în domeniul energiei este considerat de unii analişti drept nesustenabil (există cel puţin o referire la protestele violente din Bulgaria legate de preţul energiei), iar prestaţia firmelor de distribuţie, în majoritate privatizate, este prost văzută având în vedere nivelul investiţiilor în reţea.
6. Întreruperea calendarului de listări la bursă pentru companiile de stat
Hidroelectrica, Electrica şi Complexul Energetic Oltenia erau cele trei companii prevăzute pentru listare la bursă, în acest an, dar pentru prima este cert că acest calendar va fi amânat. O amânare sine die a tuturor acestor listări va transmite un semnal negativ investitorilor care aşteaptă diversificarea portofoliilor. Problema în energie nu a fost, în general, lipsa de apetit a investitorilor, ci amânările procedurale care pot fi atribuite instabilităţii instituţionale a mecanismelor la nivel ministerial şi deselor schimbări de strategie. De această dată, taxa pe construcţii speciale este un alt element de incertitudine care ar putea conduce la scăderea cotaţiilor pentru acţiunile acestor companii.
7. Scăderea CAS fără o prognoză serioasă a impactului
Deşi această măsură a figurat în programul de guvernare şi a fost anunţată politic la nivel de intenţie, la cel mai înalt nivel nu există niciun studiu de impact serios asupra pierderilor pe care o asemenea scădere le-ar provoca bugetului naţional. De asemenea, nu există un studiu clar asupra unui calendar treptat de diminuare a CAS, în condiţiile în care bugetele pe care această taxă le deserveşte sunt, în general, cronic deficitare.
O eventuală scădere bruscă cu 5 puncte procentuale ar fi greu de absorbit imediat printr-o colectare mai bună, în condiţiile în care cele mai mari „salturi” din trecut au fost în jur de două puncte procentuale. Corelativ cu scăderea de taxe, ar trebui gândite măsuri active de intensificare a acţiunilor de combatere a evaziunii fiscale, în special în zona de TVA (şi mai precis în zona rambursărilor de TVA).
8. Haosul legislativ şi foarte multe schimbări operate „la pachet”
Creşterile de preţuri la energia electrică, ale preţurilor la gazele naturale şi la energia termică, costurile suplimentare legate de respectarea legislaţiei privind salariul minim, efectele creşterilor la preţurile de transport – urmare a majorării preţului combustibililor –, toate aceste modificări au venit în cascadă
în primul trimestru din 2014, necesitând o adaptare rapidă din partea investitorilor privaţi. Există suplimentar o neclaritate foarte mare referitoare la investiţiile publice majore şi riscul atomizării fondurilor existente în sute de proiecte în localităţi mici.
De asemenea, prevederi privind taxa pe construcţiile speciale vor veni să completeze aceste măsuri şi vor trebui operaţionalizate prin ordine de ministru clare pentru implementarea iniţiativelor legislative anunţate.
Ce deranjează investitorii nu este neapărat majorarea taxelor per ansamblu – deşi în mod evident această majorare are consecinţe economice importante – ci lipsa de predictibilitate a acestor schimbări şi operarea unor măsuri corective bruşte de către autorităţile fiscale, urmare a nerealizării veniturilor prognozate. Aceste schimbări în cascadă pot fi cu greu absorbite în planurile operatorilor economici.
9. Un cod fiscal „ciuruit”
Experţii fiscali au inventariat 164 de modificări semnificative aduse Codului Fiscal (Legii 571/2003). Acestea au fost făcute, în general, cu o medie de aproximativ 10-14 pe an. Faptul că un plan de afaceri este, în general, întins pe o perioadă de cinci ani şi că prognozarea nivelului de fiscalitate este aproape imposibilă face dificilă asumarea riscului unei noi investiţii. De pildă, au existat declaraţii contradictorii referitoare la revenirea la impozitarea progresivă – înregistrându-se poziţionări pro şi contra acestei măsuri. Impozitul pe construcţiile speciale a fost introdus peste noapte şi există neclarităţi majore privind modalitatea de aplicare a creditului fiscal aferent creditelor ce vor fi reeşalonate în baza Ordonanţei de Urgenţă anunţate de guvern. În fine, modificările au fost atât de multe şi atât de dese, încât anumite articole au ajuns la indicele 7 sau 8 de modificare, pentru păstrarea numerotaţiei originale în articolele legii.
10. Continuarea confuziei în domeniul politicii transporturilor
S-a discutat foarte mult despre imposibilitatea finanţării autostrăzii Piteşti-Sibiu, însă un buget al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) de 6-7 miliarde de lei anual – cât este media ultimilor ani, adică aproximativ 1.39 miliarde de euro câţi au fost în 2013 – este insuficient. La o evaluare primară, controversata autostradă Piteşti-
Sibiu, necesită aproximativ 3.2 miliarde de euro pentru a fi realizată. În plus, doar 30-40% din bugetul CNADNR poate fi alocat drumurilor noi, o sumă importantă fiind folosită pentru întreţinerea reţelei existente de drumuri. Este limpede că pentru România (şi pentru programele europene în domeniul transporturilor) realizarea Coridorului IV este esenţială. Totuşi, lucrările cele mai importante pe această zonă, de pildă tronsoanele Arad – Pecica şi Pecica – Nădlac, au întârzieri importante.
