Trei titluri au ajuns în Bănie

Redactia
2 Min Read

Luptele craiovene sunt în ascensiune fie că este vorba despre categoriile mai mici de vârstă sau de seniori. Rezultatele obţinute pe suprafaţa de luptă de sportivi de la Liceul cu Program Sportiv “Petrache Trişcu” demonstrează că eforturile depuse de aceştia şi antrenorii lor nu sunt zadarnice. Campionatele Naţionale rezervate categoriei de vârstă juniori II, desfăşurate în perioada 28-30 martie la Iaşi, au confirmat că sportivii craioveni au atins un nivel de pregătire care le permite să obţină rezultate deosebite.
Într-o companie selectă, 60 de cluburi din ţară fiind reprezentate la campionatele naţionale organizate la Iaşi, oltenii au reuşit să se remarce.
S-au obţinut numai puţin de patru medalii, trei de aur şi una de argint, câte două la fete şi băieţi. Cu aur au venit acasă Ştefania Priceputu, câştigătoare a categoriei de greutate 40 kg,  Alexandra Anghel care s-a impus în limitele categoriei 60 kg şi Ionuţ Răduică, medaliat la categoria 58 kg. În fine, medalia de argint i-a revenit lui Gheorghe Constantin, în cadrul categoriei 63 de kilograme.

A fost o competiţie foarte puternică la care sportivii legitimaţi la LPS Petrache Trişcu au lăsat o bună impresie tuturor. Ne-am clasat pe locul III în clasamentul cluburilor ceea ce înseamnă o performanţă importantă pentru noi. Este foarte greu de remarcat unul din sportivi pentru că toţi s-au comportat foarte bine la această competiţie. Ne bucurăm pentru aceste rezultate şi aşteptăm confirmarea şi în plan internaţional.
A declarat ieri profesorul Marius Cimpoieru care, alături de Aurel Cimpoieru şi Valentin Boboşca, se ocupă de pregătirea campionilor din Bănie

Distribuie acest articol