Boboteaza sau Botezul Domnului este una dintre cele mai importante sărbători creștine, celebrată anual în România pe 6 ianuarie. Praznicul mai este denumit și „Arătarea Domnului” sau „Epifania”, deoarece evenimentul amintește de botezul lui Iisus Hristos în apele râului Iordan, de către Sfântul Ioan Botezătorul.
Sărbătoarea creștinească de Bobotează înseamnă și „înoirea omului creștin” și, împreună cu pranzicul din următoarea zi, Sfântul Ioan, marchează sfârșitul sărbătorilor de iarnă la ortodocși.
Originea praznicului se regăsește în evenimentul istoric al botezului Mântuitorului, în râul Iordan, de acolo și denumirea populară de Bobotează. Este o sărbătoare a apei, un simbol al purificării și un element primordial al creației.
De ce sărbătoarea se mai numește și „Epifanie” sau „Teofanie”?
Pentru că în timpul Botezului lui Hristos, așa cum ne mărturisesc Evangheliștii, s-a arătat Sfânta Treime. Adică în momentul în care Hristos se boteza în Râul Iordan de către Ioan Înaintemergătorul, s-a auzit Glasul Părintelui Ceresc, Care a zis: Acesta este Fiul Meu Cel iubit.
De asemenea, a apărut Duhul Sfânt sub chipul porumbelului, care este o pasăre lipsită de răutate, simbol al curăției.
Astfel, Dumnezeirea în cele Trei Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, care S-a arătat la Râul Iordan, trimite la denumirea de la început a Sărbătorii de „Teofanie” sau „Epifanie”. Și de aceea Sfântul Ioan Gură de Aur se întreabă și explică în același timp despre această denumire, zicând: „Dar cărui fapt datorează această zi numele de Epifanie? Faptului că Domnul nu S-a făcut cunoscut tuturor când S-a născut, ci când S-a botezat”, scrie doxologia.ro
Creștinii occidentali comemorează în această zi și vizita magilor la nașterea Pruncului Iisus și, astfel, manifestarea fizică a Mântuitorului către Neamuri.
În Biblie, Sfântul Ioan Botezătorul este considerat de creștini drept „întâintemergătorul lui Hristos”, care ar fi propăvăduit venirea Lui, îndemnând iudeii la pocăință.
Evanghelia relatează că și Iisus a venit din Galileea, pentru a fi botezat de Ioan, care, văzându-l, a spus: „Iată mielul lui Dumnezeu, cel ce spăla păcatul lumii”.
Conform acestei relatări, ieșind din apa Iordanului, Iisus ar fi spus „cerurile s-au deschis și duhul lui Dumnezeu s-a vărsat, coborându-se ca un porumbel și venind peste el. Și glas din ceruri zicând : acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit” (Matei, 3: 16-17).
Obiceiuri de Bobotează şi de Sfântul Ioan în Dolj
În sudul județului Dolj (în localități ca Poiana Mare, Desa, Negoi, Dobridor, Moțăței, Unirea), de la lăsatul serii fântânile se împodobesc cu crengi de brad, papură, stuf, velințe și chilimuri. Se face foc lângă fântână, simbol purificator, iar cei care se dovedesc vrednici și stau treji până dimineața Bobotezei pleacă cu Iordanul, și sunt cinstiți de cei cărora le trec pragul. Apa are rol purificator și apare, alături de pâinea rituală, în toate momentele cheie din viața omului, la naștere, nuntă și înmormântare.
De asemenea, aceia care respectau rigorile postului negru în Ajunul Bobotezei se vor bucura de sănătate și împlinire întregul an. Totodată, este momentul punerii în scenă a unor practici magice de aflare a ursitului fetelor de măritat. Busuiocul pe care fetele îl iau de la preot în ajunul Bobotezei, numit și busuiocul dragostei, se păzește ca apa de la Bobotează, aducând noroc și sănătate, scrie Muzeul Olteniei.
Ziua este cunoscută în calendarul popular și sub denumirea ’’𝘐𝘰𝘳𝘥ă𝘯𝘪𝘵𝘶𝘭𝘶𝘪 𝘍𝘦𝘵𝘦𝘭𝘰𝘳’’ sau ’’𝘛𝘰𝘯𝘵𝘰𝘳𝘰𝘪𝘶𝘭 𝘍𝘦𝘮𝘦𝘪𝘭𝘰𝘳’’. Se fac petreceri se mănâncă bine și se bea.
“În după-amiaza zilei de Bobotează începea marea forfotă. Femeile care aduseseră apă sfințită de la slujba de Bobotează turnau și în fântână pentru a sfinți și apa din ea, iar copiii începeau pregătirile pentru ÎMPODOBITUL FÂNTÂNII! Desfăceau sorcovele primite de la „datul la grindă” și pomul de iarnă și se strângeau la fântâna de unde luau apă pentru a o împodobi cât mai frumos. Era o adevarată întrecere, care fântână este cea mai frumoasă! Se punea bradul deasupra roții fântânii, se înveleau stâlpii cu stuf de baltă și cu lănţişoare din hârtie colorată.
Gardul se împrejmuia cu așternute și covoare frumos colorate, se aducea mese, se făcea din rogojini un adăpost pentru a ne apăra de gerul Bobotezii.
Uneori mai veneau și lăutarii sau câte un vecin sau consătean care cânta la acordeon, fluier sau cimpoi Se aduceau paie, lemne pentru întreţinerea focului, frigări necesare pregătirii ospăţului din timpul nopţii.
Se făcea grătar, se bea țuică fiartă și vin fiert, iar ca desert se pregăteau în ceaun, acolo la fântână, gogoși cu magiun de prune și dovleac. Când se lăsa întunericul se aprindea focul.Lanțurile fântânii erau legate cu lacăt, nimeni nu se mai putea apropia de fântână pâna dimineață. Băieții cei mari păzeau cu rândul ciuturile fântânii, nimeni neputându-se apropia de ea.
Fântâna era păzită toată noaptea, pentru a nu «spurca» cineva apa. Veneau în vizită băieții de la alte fântâni, se făceau urări, erau cinstiți cu un pahar de vin, cu o ceașcă de țuică fiartă sau cu gogoși calde. De multe ori, aceștia încercau să „spurce„ fântâna, dar păzitorii noștri erau tare vigilenți și nimeni nu reușea acest lucrui. Bătrânii, mai spre ziuă atunci când intervenea oboseala, îi puneau la încercare pe păzitori, încercând a „spurca“ -simbolic – apa cu grâu sau porumb. Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat, băieţii care nu reuşiseră să păzească fântâna cum se cuvine aveau sarcina ca, până în zori, să cureţe apa, astfel încât în dimineaţa zilei de 7 ianuarie, când sătenii veneau să ducă apă proaspătă în gospodărie, aceasta să fie curată ca lacrima.
Păzitul fântânii era prilej de mare chef: se cânta, se juca, se spuneau glume, pâna dimineața. Fetele și femeile, la miezul nopții, se retrăgeau.Spre ziuă, înainte de a se lumina veneau femeile și luau jar din vatra focului și plecau la tămâiat. Dimineaţa, flăcăii care au păzit fântâna porneau cu Iordanitul. Mergeau la fiecare casă care lua apă de la acea fântană şi cu căucul din aramă turnau de trei ori apă în mâini fiecărui membru al familiei pentru a-şi spăla faţa. Cu aceeaşi apă si cu un manunchi de busuioc stropeau toți membrii familiei făcându-le urări de sănătate și belsug pentru tot anul. Se stropeau pomii, animalele, păsările. Gazdele îi omeneau cu colaci, nuci și bani. Dupa ce Iordanitul se termina, flăcăii se întorceau la casele lor, mulțumiți că reușiseră să păstreze apa fântânii curată. După-amiaza, se relua cheful cu ceea ce strânseseră de la Iordanit și cu ceea ce mai aduceau cei care își serbau numele”, povestește Alexandra Barbu, bibliotecar la Biblioteca “Mircea Radina” din Segarcea, potrivit mirelacoman.ro
În noaptea de 6 spre 7 ianuarie în Oltenia se umblă cu colindul. În dimineața de Sfântul Ion se merge la biserică, iar iordănitorii urează după slujbă comunitatea pentru mergere de bine pe parcursul întregului an.
La Maglavit, jud. Dolj, se juca, în prima jumătate a sec. XX, Călușul de iarnă. Astfel, în satul Hunia, comuna Maglavit după păzitul fântânilor, în seara de Bobotează, a doua zi se practica jocul ritual al Călușului, cu ceată formată din 9 sau 11 flăcăi, acompaniați de fluierași. Tinerii călușari primeau de la fetele de măritat mănuși lucrate special pentru Călușul de iarnă, cu ciucuri roșii din mătase.
Comunitatea ținea cont de semnele vremii de la Bobotează, considerându-se că dacă ploua era semn de belșug pentru anul în curs, iar dacă vremea era moale, așa erau și oamenii pe parcursul anului.
(𝘉𝘪𝘣𝘭𝘪𝘰𝘨𝘳𝘢𝘧𝘪𝘦: Gabriela Rusu-Păsărin, 𝘊𝘢𝘭𝘦𝘯𝘥𝘢𝘳 𝘗𝘰𝘱𝘶𝘭𝘢𝘳 𝘙𝘰𝘮â𝘯𝘦𝘴𝘤, Scrisul Românesc, Fundația-Editura, Craiova, 2006)
Boboteaza – Colinde, farmece și descântece
În tradiția românilor, praznicul creştin al Botezului lui Iisus Hristos este numit şi Teofania sau Dumnezeiasca Arătare – popular, Boboteaza, iar în Transilvania, Ziua Crucii sau `„Apă-Botează”, după riturile pe care le săvârşesc preoţii în această zi.
Ziua de Bobotează cuprinde elemente specifice sărbătorilor de Crăciun și de Anul Nou: local, se colindă: se făceau și se prindeau farmecele și descântecele; se afla ursitul și se făceau prorociri ale timpului și belșugului în noul an. Se pregătesc și mese îmbelșugate, potrivit hotnews.ro
Iată ce scrie Ion Ghinoiu despre tradițiile de Bobotează;
„În calendarul popular ziua de Bobotează cuprinde elemente specifice sărbătorilor de Crăciun și de Anul Nou: local, se colindă: se fac și se prind farmecele și descântecele; se află ursitul; se fac prorociri ale timpului și belșugului în noul an; se crede că se deschide cerul și vorbesc animalele, ard comorile” (…) Alimentele specifice zilei de Bobotează sunt piftia și grâul fiert”. (citat din cartea Calendarul țăranului român – zile și mituri).
În Moldova, la masa din Ajunul zilei de Bobotează – care era pregătită cu solemnitate și rigoare similare cu masa din ajunul Crăciunului – se punea grâu fiert îndulcit cu miere și se adăuga uneori și mac și miez de nucă. Se preparau și plăcinte cu varză, iahnie de fasole, prune afumate și fierte, sarmale umplute cu porumb sfărâmat la piuă, dar și colaci și vin. Pe masă rămâneau pâinea, apa și sarea încă trei zile după sfințire, pentru sufletele morților.
Cele mai multe ritualuri sunt de purificare și sunt legate de apă (sfințirea apei, aruncarea crucii în apă de către preoți, oamenii care se aruncă în apele reci sau se spală cu apa râurilor sau lacurilor).
O serie de tradiții erau legate de lupi, care erau considerați „stăpâni peste iarnă”, în timp ce calul era stăpân peste vară.
„La această teribilă ofensivă împotriva spiritelor rele sar în ajutorul oamenilor lupii, singurele vietăți care văd diavolii. îi aleargă și îi sfâșie cu dinții. De frica lupilor, dracii săreau în apă și, după ei, bărbații curajoși”, scrie Ion Ghinoiu.
Boboteaza și apa magică
Boboteaza face parte din seria celor 12 sărbători creştine importante şi este menită să reamintească faptele petrecute la apa Iordanului, înainte ca Iisus să păşească în viaţa publică. De aceea, Biserica mai numeşte Boboteaza „Arătarea Domnului”, „Dumnezeiasca Arătare” și „Epifania”, această din urmă denumire provenind din limba greacă şi însemnând „arătare”, „descoperire”, „revelare”.
În Răsărit, până în a doua jumătate a secolului al IV-lea, Naşterea Domnului era cinstită în aceeaşi zi cu Botezul, la 6 ianuarie.
Boboteaza (6 ianuarie) şi Sfântul Ioan (7 ianuarie) aproape că formează una şi aceeaşi sărbătoare. Ajunul, adică ziua de 5 ianuarie, este zi de post negru, la fel ca Ajunul Crăciunului și Vinerea Mare dinaintea Paştilor.
Credincioşii şi preoţii consideră că apa de la Bobotează are o putere deosebită, pentru că a fost sfinţită printr-o îndoită chemare a Sfântului Duh, iar sfinţirea are loc chiar în ziua în care Mântuitorul s-a botezat în apele Iordanului. Apa sfinţită la biserică în această zi şi luată de credincioşi nu se strică niciodată. Prin agheasmă se înţelege atât apa sfinţită, cât şi slujba pentru sfinţirea ei.
„Apa de la Bobotează este unul dintre antidoturile magice și curative căruia oamenii îi atribuie nenumărate calități redutabile pe care le-am putea rezuma, citând o notație din secolele trecute, astfel:..apa sfințită în ziua de Bobotează nicicând nu se strică și, afară de aceasta, e lecuitoare și tămăduitoare de orișice boală”, scrie Narcisa Știucă în cartea Spirala sărbătorilor – Rosturi, tâlcuri și deslușiri.
Exista și credința că apa sfințită este cu atât mai puternică, dacă este consumată la foarte puțin timp după binecuvântare și acesta este unul dintre motivele pentru care oamenii se înghesuie să umple sticlele sau vasele cu licoarea pe care o consideră miraculoasă.
De ce cred oamenii că această agheazmă nu-și pierde niciodată puterile? Cei care s-au străduit să înțeleagă și să explice acest fapt „l-au pus atât pe seama puterii de conservare a busuiocului, pe faptul că înghețul nimicește părțile ei putrezitoare, dar mai ales pe încrederea oamenilor în miracolul sărbătorii în sine”, se mai scrie în cartea citată.
La Bobotează se sfinţesc toate apele, iar preotul se duce la o apă în care aruncă o cruce. Mai mulţi bărbaţi se aruncă în apă ca să o aducă înapoi, iar cel care va scoate crucea din apă va avea noroc tot anul
Despre ritualul aruncării crucii în apă scriu impresionați călătorii străini care au vizitat țările române în secolul XVII. Cel care prindea crucea era răsplătit de domnitor. În acele timpuri, slujba se săvârşea de către mitropolit în prezenţa domnitorului şi a întregii Curţi, în urale şi strigăte însoţite de salvele unor mici tunuri din lemn.
Exista credinţa că diavolii şi alte duhuri rele îşi au sălaşul în ape şi că la Bobotează, când aruncă preotul crucea în apă, toţi dracii ies din ape şi apoi rătăcesc pe câmp până trece sfinţirea apelor. Se credea că trebuie să faci mult zgomot, pentru a-i speria cât mai rău pe demoni.
Boboteaza – Piftie, grâu fiert, colinde și mult zgomot
„Boboteaza este unul dintre prilejurile de sfințire a casei de care se crede că depinde înțelegerea și bunăstarea familiei, de aceea preotul și însoțitorii săi sunt întâmpinați cu o oarecare emoție: capul familiei îl primește în prag cu o lumânare aprinsă, fetele caută să-și ascundă sub prag sau pe locul unde el va ședea podoabe care apoi să le poarte noroc, gospodinele îl îmbie să se așeze ca să le stea cloștile și să guste din toate, ca să le sfințească și să aibă belșug în grădină”, scrie Narcisa Știucă.
„Cunoscând credinţa în puterea miraculoasă a busuiocului de a revela în vis chipul viitorului soţ, preoţii nu uită niciodată să lase la casele cu tineri necăsătoriţi o mlădiţă, făcând totodată urările cuvenite şi mult aşteptate”.
Interesant este că în unele sate exista o credință cum că cel din urmă la care va veni preotul cu Botezul va muri în acel an, iar pentru a nu-i supăra pe enoriași, preoții nu aveau în fiecare an același „traseu” pe la gospodării și încheiau, fie la o casă părăsită, fie în centrul satului.
„În noaptea de Bobotează, când se pogoară Sfântul Duh și în noaptea Învierii, cerul de deschide. Dar tot numai cine este bun la Dumnezeu vede și cere de la Dumnezeu ăn clipele acelea tot ce vrea și i se dă.
În Moldova, în secolul XVIII, se trăgea cu tunul în ziua de Bobotează”, scrie Gh F Ciaușanu în volumul „Superstițiile poporului român”.
Și în prezent, la Bobotează se face mult zgomot, sunt ritualuri cu strigături și pocnete, în unele locuri se aprind focuri mari, în altele se răspândesc substanțe urât mirositoare. Precum la alte sărbători, când flăcările se mai domoleau, tinerii săreau peste jăratic, în speranța că vor fi sănătoși tot anul.
Ce nu trebuie să faci de Bobotează
După sfinţirea alimentelor, o parte din mâncare se dă animalelor din gospodărie, pentru a fi fertile şi protejate de boli. Tradiția spune că, dacă în dimineaţa Ajunului de Bobotează, pomii sunt încărcaţi cu promoroacă, aceştia vor avea rod bogat. Se crede și că animalele din grajd vorbesc la miezul nopţii dinspre ziua de Bobotează despre locurile unde sunt ascunse comorile.
În această zi sunt interzise certurile în casă şi nu se dă nimic cu împrumut. De asemenea, de Bobotează nu este bine să lași haine la uscat, căci diavolii își caută scăpare, ascunzându-se sub ele. Potrivit tradiţiei populare, se mai spune că două săptămâni după Bobotează nu se recomandă să speli în pârâuri rufele sau cămășile, căci diavolii abia așteaptă să se agațe de ele.
Sărbătoarea de Bobotează în alte țări
În alte zone ale lumii, tradiţiile şi obiceiurile de Bobotează sunt diferite.
În Franţa, pe vremuri se gătea „la galette des rois”, o plăcintă care se împărţea, potrivit obiceiului, în tot atâtea felii câţi oameni erau la masă şi una în plus, denumită „a Bunului Dumnezeu” sau „a Fecioarei”, care era dată primului sărac. În prezent se ascunde o figurină, sub forma unui rege mag, în interiorul plăcintei, iar acela dintre meseni care va descoperi figurina în porţia sa va fi regele zilei.
În Olanda şi în Belgia se prepară un desert cu cremă de migdale, în care se ascunde o figurină sub forma unui mag, la fel ca în Franţa. Membrul cel mai tânăr din familie se aşează sub masă şi alege feliile, iar cel desemnat rege al zilei îşi alege şi o regină. Pe timpul zilei, copiii merg cu steaua din casă în casă pentru a primi dulciuri şi mandarine.
În Spania și în unele regiuni din Italia, copiii aşteaptă cadouri de la regii magi pe 6 ianuarie, zi dedicată petrecerii. După Bobotează este cinstit Sfântul Ioan, numit şi “Înaintemergătorul”, pentru că a anunţat venirea lui Hristos.
