vineri, ianuarie 10, 2025

Ultima ora

Sport

Lorena Ostase, după victoria cu Suedia: „La noi, inima fiecărei jucătoare e mare”

Lorena Ostase, căpitan la naționala de handbal a României, și-a lăudat fiecare colegă în parte după victoria obținută de tricolore în fața Suediei, scor 25-23. Aceasta a transmis că ambiția româncelor este mare, la fel ca inima lor și că visează la locul 3 și la un meci suplimentar.

Nu știu exact de unde scoatem energia. Cred că cineva mai deștept și mai bătrân decât mine a spus că inima e mare. La noi, inima fiecărei jucătoare, în parte, e mare! Iar ceea ce demonstrăm ca grup e la fel de mare, poate de două ori mai puternic. La fel ca ieri, nu am cedat. Trebuie să recunoaștem, ieri am făcut anumite greșeli în final. Știam ce avem de făcut, să jucăm ce știm și cu inima. Sincer, m-am gândit la început. N-am mai avut un start prost de meci. E încurajator pentru noi.

Pe final am avut anumite emoții din cauza unor greșeli. N-am ales soluțiile simple, am ales să jucăm mai combinativ, nu ce făcusem până atunci. Cred că atunci a fost un moment-cheie. Ieri, toată lumea spunea că va fi foarte greu, că sunt doar 20 de ore diferență. Aseară, multe dintre noi nu au putut dormi. Duminică, cu Ungaria, cu o sală plină ochi, cred că va fi doar un motiv de bucurie. Va fi bucuria de a juca handbal! Noi am crezut în noi la fiecare meci. Pentru noi n-a fost o presiune specială pentru a ieși din grupă. Noi credem în noi. Ar fi de vis să ajungem la Viena!”, a spus Lorena Ostase, imediat după victoria cu Suedia.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Clasamentul în grupa principală I:

NaționalăGolaverajPuncte
1. Franța96-706
2. Ungaria89-666
3. Muntenegru70-822
4. România75-802
5. Suedia81-622
6. Polonia68-990

Politica