Pe toate drumurile montane din administrarea DRDP Craiova se circulă în condiții de carosabil curat, dar umed, izolat zăpadă tocată sub un centimetru, amestecată cu material antiderapant, care nu ridică probleme pentru circulația rutieră, au anunțat reprezentanții direcției, în această dimineață.
”Utilajele de deszăpezire efectuează permanent revizii și acționează cu material antiderapant când este nevoie”, scrie DRDP Craiova, pe pagina de Facebook.
Potrivit sursei citate, șoferii sunt obligați să-și echipeze mașinile cu anvelope de iarnă dacă pe partea carosabilă este zăpadă sau gheață.
Marți, drumarii au acționat cu material antiderapant pe drumurile din zona montană, unde a nins, zăpada depunându-se şi pe partea carosabilă.
„Acţionăm permanent pe toate drumurile naţionale din administrarea DRDP Craiova, în special pe drumurile din zonele montane, unde acţionăm cu material antiderapant, utilaje cu lamă dacă este nevoie, a nins, avem zăpadă depusă inclusiv pe partea carosabilă, dar nu am avut probleme de circulaţie. Am avut câţiva conducători auto care au vrut să urce în zona montană Rânca să îşi facă fotografii, să se bucure de prima zăpadă căzută, care, din păcate, nu au înţeles mesajele noastre de a-şi echipa corespunzător autovehiculele cu anvelope de iarnă şi nu au putut urca, au fost nevoiţi să se întoarcă. Din fericire, nu s-au înregistrat evenimente rutiere. Între Novaci şi Rânca, pe DN 7 A în zona Voineasa – Vidra avem zăpadă, dar este zăpadă tocată, sub un centimetru, care nu ridică probleme de circulaţie”, a spus Cristi Tudor, reprezentantul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova, pentru Agerpres.
Reamintim că, circulaţia rutieră pe Transalpina (DN 67C), între Rânca şi Curpăt, s-a închis începând de luni, 11 noiembrie, având în vedere condiţiile meteo nefavorabile.