joi, decembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Noul PUG din Craiova, pas important pentru dezvoltare. Olguța Vasilescu: „Orașul are nevoie de locuințe noi”

Consilierii locali din Craiova au avut pe masă, vineri, proiectul de hotărâre privind însușirea Raportului Informării și Consultării publicului cu privire la Realizarea Planului Urbanistic General (PUG) al Municipiului Craiova.

A fost doar o etapă procedurală, în care s-a ținut cont de ce a spus publicul. Astfel, în ședința extraordinară, consilierii locali nu au putut să depună amendamente. S-a reușit, momentan, creșterea intravilanului localității. Autoritățile locale au mai găsit zone în care să se poată face noi blocuri. Lia Olguța Vasilescu este de părere că Bănia era deficitară la acest capitol. Edilul Craiovei spune că vrea să se asigure că nu se vor mai ridica blocuri între blocuri, dar și că tinerii vor rămâne într-un municipiu dezvoltat, cu locuințe suficiente.

Vorbim despre un raport care a ieșit din dezbaterea publică. Inițial am crezut că putem face amendamente pe el. Înțeleg că nu putem să facem amendamente pe el, pentru că este o etapă procedurală. După ce o parcurgem, putem să transmitem ministerelor avizatoare acest PUG. Apoi să primim avizele lor. Mai urmează apoi o dezbatere publică, după care etapa finală de aprobare a Consiliului Local. Aici s-a ținut cont de ceea ce a spus publicul. Am reușit să creștem intravilanul localității, lucru care ne bucură. Pentru că am mai putut să găsim și niște zone în care să se poată face blocuri și să punem și industrie. Așa cum știți, din punctul acesta de vedere, Craiova era foarte deficitară. În sensul că se tot construiau blocuri între blocuri, ceea ce accepta vechiul PUG.

Sperăm că nu se mai poate pe noul PUG. Vom vedea varianta finală care va fi atunci când vom avea avizele. Noi am încercat să ne asigurăm că asta nu se mai poate întâmpla. Orașul trebuie să se dezvolte, totuși. Orașul are nevoie de locuințe noi. Orașul are nevoie să atragă tineri, în principal. Am găsit și câteva zone care pot să se dezvolte, în ceea ce privește locuințele. Chiar în zona Șimnic, unde terenul este preluat de la Șimnic, în ultimii ani de zile. Acolo se poate face industrie și se pot construi blocuri de înălțime foarte mare. În principal cam acestea ar fi de spus”, a explicat Lia Olguța Vasilescu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Semnal de alarmă pentru unii craioveni

Lia Olguța Vasilescu nu s-a ferit să vorbească despre o problemă pe care Craiova o are, la ora actuală. Primarul municipiului a explicat faptul că sunt mulți cetățeni care locuiesc în ilegalitate, care nu plătesc taxe și impozite, pentru că stau în cartiere unde s-a construit fără autorizație.

„Noi avem probleme cu colectarea și pentru că sunt foarte multe persoane în ilegalitate la ora actuală. Sunt cartiere întregi pe care noi nu le impozităm, pentru că s-a construit fără autorizație acolo. Față de celelalte municipii noi chiar avem această problemă. Dar cred că o rezolvăm chiar acum, prin PUG-ul pe care o să îl aprobăm. În acel moment, toată lumea va trebui să intre în legalitate și să plătească taxe”, a mai spus primarul orașului.

Ultima ședință a Consiliului Local Municipal Craiova, în formula cunoscută

Cum vineri a avut loc și ultima ședință a Consiliului Local Municipal Craiova, iar Lia Olguța Vasilescu a ținut să transmită un mesaj, pentru oamenii pe care i-a avut aproape și cu care a colaborat, în ultimii 4 ani.

Doresc să le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în susținerea proiectelor executivului, fiindcă orașul e, categoric, mai frumos și mai dezvoltat. Ca să vorbim și de câteva cifre importante, veniturile proprii au crescut în perioada 2020-2024 cu 177 la sută, iar bugetul general consolidat cu 200 la sută, de la 942 milioane in 2020, la 1,8 miliarde in 2024. S-au asfaltat peste 400 de străzi, spitalele sunt la standarde europene, școlile au cunoscut transformări și se lucrează în continuare la dotarea lor. Au apărut parcuri noi, evenimente de ținută internațională, s-au reabilitat clădiri de patrimoniu, iar la absorbția de fonduri europene Craiova se plasează pe primul loc. Cu mulți dintre consilieri ne vom regăsi și în noul mandat și vom avea ocazia să ducem mai departe proiectele inițiate de actualul consiliu. Felicitări și mult succes pe viitor consilierilor locali!”, a transmis primarul.

Politica