luni, septembrie 30, 2024

Ultima ora

Sport

Noi modificări la Statutul Elevului. Ce sancțiuni pot da profesorii

La fiecare 20 de absențe nemotivate elevilor li se va scădea un punct la purtare 

Noul Statut al Elevului a intrat oficial în vigoare luni, după publicarea în Monitorul Oficial. Printre noutățile aduse de acest document se numără și măsurile care prevăd că un elev care perturbă o oră de curs poate fi mutat într-o altă sală până la finalul orei, sub supravegherea unui alt profesor. În plus, elevilor li se pot confisca telefoanele până la sfârșitul zilei de cursuri, conform Hotnews.

Tot luni a fost publicat în Monitorul Oficial și noul Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP). 

Conform noului Statut al Elevului, sancțiunile care pot fi aplicate elevilor, în funcție de gravitatea faptei, sunt: 

Policlinica Buna Vestire Craiova

a) observație individuală; 

b) mustrare scrisă; 

c) retragerea temporară sau pe durata întregului an școlar a burselor de care beneficiază elevul; 

d) mutarea disciplinară la o clasă paralelă din aceeași unitate de învățământ; 

e) suspendarea elevului pe o durată limitată de timp, conform legii.

Legea învățământului preuniversitar prevedere că „Suspendarea elevului se poate realiza pentru o durată de maximum 5 zile lucrătoare. Un elev nu poate fi suspendat pe durata unui an școlar pentru mai mult de 15 zile lucrătoare”.

Un elev care va deranja ora de curs va putea fi dus într-o altă sală de clasă, unde să fie supravegheat de un alt profesor până la finalizarea orei de curs, conform noii reglementări. 

Această prevedere a fost criticată în spațiul public, unele voci acuzând Ministerul Educației că introduce „camere de detenție”. Ministrul Educației, Ligia Deca, a clarificat că prevederea este opțională și că implementarea acestor măsuri depinde de decizia fiecărei școli.

  • „În cazul elevilor care în timpul orei de curs manifestă comportamente care aduc prejudicii activității de predare-învățare-evaluare, cadrul didactic poate decide ca aceștia să desfășoare activitate în școală, în timpul orei respective, sub supravegherea obligatorie a unui cadru didactic sau a unui cadru didactic auxiliar, într-un spațiu supravegheat video din unitatea de învățământ stabilit pentru desfășurarea, de regulă, a unor activități de tipul lectură suplimentară, completarea de fișe de lucru etc.
  • În acest caz, părintele/reprezentantul legal al elevului va fi informat în scris/prin mijloace de comunicare electronică.
  • Prin excepție, elevii cu cerințe educaționale speciale sunt preluați pentru a desfășura activitate cu personal specializat”, se arată la articolul 14 din noul Statut al Elevului. 

În noul Statut al Elevului, la Articolul 15, este prevăzut și faptul că elevii nu au voie să folosească telefonele mobile sau orice alt dispozitiv electronic în timpul orelor. De altfel, și până acum exista acestă interdicție:

  • „(n. red.: elevilor le este interzis) să utilizeze telefoanele mobile sau orice alt echipament de comunicații electronice în timpul desfășurării orelor de curs, inclusiv în timpul activităților educaționale care se desfășoară în afara unităților de învățământ, cu excepția utilizării acestora în scop educativ, cu acordul cadrului didactic, în timpul pauzelor sau în spațiile autorizate explicit de regulamentul intern al unității de învățământ”. 

O noutate în regulament este că telefoanele mobile ale elevilor „trebuie ținute, pe parcursul orelor, într-un spațiu sigur, care să fie amenajat în sala de clasă și la care să aibă acces dirigintele sau directorul școlii”. 

„Nerespectarea acestor prevederi poate duce la preluarea echipamentului de către personalul didactic/didactic auxiliar al unității de învățământ în vederea restituirii lui la finalizarea orelor de curs din ziua respectivă, în mod obligatoriu, către părinți/reprezentanți legali ai beneficiarilor primari minori sau către elevi, după caz, conform regulamentului intern al unității de învățământ. Prevederile nu se aplică echipamentelor pe care elevii cu CES sunt autorizați să le folosească”, se arată în Statut. 

Elevii vor primi câte o notă la purtare la finalul fiecărui modul (în total sunt cinci module), și nu doar la finalul anului școlar, așa cum era până acum. La finalul anului, media celor 5 note la purtare va fi scăzută cu un punct pentru fiecare 20 de absențe nemotivate pe care elevul de are și, în final, va rezulta media anuală la purtare. 

„Pentru toți elevii din învățământul gimnazial și liceal, la fiecare 20 de absențe nemotivate pe an școlar din totalul orelor de studiu sau la 20% absențe nejustificate din numărul de ore pe an școlar la o disciplină de studiu/un modul de specialitate va fi scăzută media anuală la purtare cu câte un punct. Elevii care au media la purtare mai mică decât 8 în anul școlar anterior nu pot fi admiși în unitățile de învățământ cu profil militar, teologic și pedagogic”, se arată în noul Statut al Elevului. 

Noul regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) și noul Statut al Elevului au fost adoptate în contextul în care noua lege a educației pentru învățământul preuniversitar a intrat în vigoare în septembrie 2023.

Politica