În prezent, tradiția continuă la Tismana, unde Mărioara Tantan instruiește măicuțele în arta confecționării cămășilor
Ziua Națională a Iei este sărbătorită în fiecare an pe 24 iunie. Această sărbătoare a „cămășii cu altiță”, așa cum mai este cunoscută ia, a fost inițiată în anul 2013 de comunitatea La Blouse Roumaine. Scopul lor a fost de a transforma bluza tradițională românească și tradițiile noastre moștenite din timpuri imemoriale într-un adevărat brand de țară, recunoscut și apreciat pe plan internațional. De atunci, ia a devenit un simbol al identității naționale, reflectând bogăția culturală și istorică a României.
Ia este, de fapt, o cămașă tradițională românească de sărbătoare, confecționată din pânză albă, fie ea de bumbac, in sau borangic. Este împodobită cu mărgele și broderii elaborate la mâneci și la gât. Croiala este relativ simplă, constând într-un dreptunghi de pânză, cu un decupaj rotund în jurul gâtului, întărit cu un șnur răsucit.
Tradiția continuă la Tismana
Arta cămășilor cu altiță din Oltenia poate fi analizată din perspectiva materialelor folosite. Până în perioada interbelică, cămășile erau confecționate din pânze groase de in, cânepă sau bumbac, țesute în două ițe. În casele boierești, datorită accesului la materiale fine din Orient, au apărut ateliere unde țărăncile lucrau cu pânze fine, paiete și mărgele. Aceste ateliere funcționau fie în casele boierești, fie în mânăstiri. În prezent, tradiția continuă la Tismana, unde Mărioara Tantan instruiește măicuțele în arta confecționării cămășilor.
„Dacă e să facem o împărțire a artei cămășilor cu altiță, vorbim din mai multe perspective. O luăm întâi cu pânzele din care se confecționau aceste cămăși. Spre sfârșitul secolului XIX, și înainte de acesta, până în perioada interbelică, s- folosit foarte mult, în zona noastră, arealul Olteniei, pânza cu textura mai groasă. Adică, in sau cânepă sau bumbac țesut mai gros. Se țesea la război în două ițe. Țesăturile care sunt mai groase, ne referim aici la țesături de interior sau covoare, acelea se țes în 4 ițe.
Cu timpul, în perioada interbelcă, la curtea domnească, la casele boierești, doamnele având acces la materiale venite pe filieră orientală, Oltenia fiind zonă comercială, și având și posibilitate materială puteau achiziționa pânze fine, paiete, mărgele. Și atunci, având lucruri de calitate au înființat niște ateliere unde angajau țărăncile să lucreze. Fie la casele boierești, fie lucrau în mânăstiri. Și încă se lucrează. La Tismana, de exemplu, este o doamnă, Mărioara Tantan, care i se propusese dosar de Tezaur Uman Viu. Ea este cea care le învață și acum pe măicuțele de la biserică să lucreze.
În perioada interbelică, până la 1950-1960, silicicultura a devenit o industrie in zona noastră pentru că o boală a numit viermii de mătase din Europa și atunci a trebuit să-și găsească ca sursă de materie primă zonele unde viermii au fost ocoliți. Materialul pe care îl foloseau la cămășile de sărbătoare este specific Olteniei. Era o îmbinare de bumbac cu borangic. Se țesea pe urzeală de bumbac cu fir de borangic băteală. Băteala este cea care se introduce printre firele de urzeală. S-au folosit foarte des pânzele învărgate cu benzi din borangic. Acest lucru a fost dictat cumva și de clima mai caldă din Dolj, din Olt, unde era câmpie. Pe măsură ce înaintezi spre munte, fiind clima mai rece, se foloseau pantalonii de lână. Alt lucru specific Olteniei este pânza de marchizet. Acesta este un bumba extrem de fin care seamănă cu mătasea. S-a lucrat cu mătase vegetală. Se făceau decoruri vegetale, geometrice”, ne povestește Deca Roxana, muzeograf la Muzeul Olteniei Craiova, expert in port popular si doctor in etnologie.
Cum a afectat perioada comunistă
Cămașa cu altiță se distinge prin împărțirea mânecii în trei părți. Altița, plasată pe umăr, este un dreptunghi dens brodat, simbolizând protecția, asemenea aripilor de înger sau armurii unui soldat. Încrețul, de obicei de altă culoare, leagă altița de restul mânecii. Istoric, altița era detașabilă pentru a fi protejată la spălat. Râurile de pe mânecă se regăsesc și pe piept și, uneori, pe spate. În perioada comunistă, modelele s-au simplificat, pierzând din complexitatea și ritmurile tradiționale.
„Cămașa cu altiță are specific împărțirea în 3 părți a mânecii. Altița este pe umăr și este dreptunghiul, cu broderie compactă. Deci, se lucrează cu acul, pe pânză, în diferite puncte de cusătură specifice de la o zonă la alta. Este o lucrătură deasă. De regulă, simbolic vorbind, umărul este cel care asigură protecție trupului, și atunci altița aceasta avea și o semnificație. Era ca niște aripi de înger, ca o armură a unui soldat. Încrețul tot timpul face o notă discordantă de restul cămășii. Vedem întotdeauna că acesta are altă culoare. El face legătura între altiță și restul mânecii. La început, toată această parte unde sunt râurile mânecii era desprinsă de altiță. Altița se scotea pentru s-ar fi deteriorat când spălau cămașa la râu. Atunci, o scoteau și o atașau din nou prin cusătură. Se numește cheiță simplă. Râurile de pe mânecă se regăsesc și pe pieptul cămășii. Uneori, chiar pe spate. Există o diferențiere de cămășile clasice de la sfârșitul secolului XIX, începutul secolului XX, și cele care s-au lucrat după aceea. Simplizarea s-a produs în perioada comunistă când totul s-a redus la simple muște. Când totul s-a redat prin structuri care n-au mai respectat ritmurile impuse de tradiție, s-a produs o sincopă”, ne-a mai spus ea.
Casele de modă au copiat ia națională
Casele de modă Louis Vuitton și Dior sunt acuzate că au copiat motive și croieli din portul tradițional românesc în colecțiile lor de lux. Asemenea altor cazuri, aceste branduri nu dau credit artizanilor și regiunilor de origine ale inspirației lor, în acest caz, Transilvania și Oltenia, deși desfășoară numeroase campanii pentru promovarea artizanilor din diverse colțuri ale lumii. Deca Roxana este de părere că acest ”împrumut” făcut în liniște este datorită esteticii perfecte a iei, a faptului că reflectă un echilibru și o unitate de culori și ornamente. Totuși, ar adăuga valoare și greutate creațiilor lor, recunoscând filosofia și experiența de veacuri încorporate în ele.
„Brâncuși care este recunoscut la nivel mondial n-a beneficiat de o pregătire amplă în domeniu, ci s-a raportat la arta populară care cuprinde simboluri care se bazează pe o filosofie amplă care duce la un rezultat estetic perfect și care este apreciată la nivel unanim de către toți cei care au tangență cu arta. Brâncuși stilizează în creațiile sale și se raportează la arta populară permanent. Cămașa cu altiță a fost preluată de casele de modă pentru că ei se raportează la estetică. Și ca și în cazul lui Brâncuși, arta populară dispune de o estetică perfectă. Este un echilibru și o unitate de culori și ornamentică. Greșeala este că nu fac trimiterea la originea obiectului pe care îl copiază. Până la urmă, ține de firesc să faca acest lucru. Cu atât mai mult, cu cât nimic nu este întâmplător. Ele nu sunt venite oricum. Ele vin cu o experiență, cu o filosofie de veacuri. Asta ar da o greutate mai mare pentru că întotdeauna când te raportezi la trecut, dă greutate reprezentării. Ar fi o recunoaștere care i-ar ajuta și pe ei”, a mai spus aceasta.
