Bărbatul care, băut și sub influența substanțelor psihoactive, a provocat accidentul din seara de Crăciun în care a murit primarul unei comune din Olt ar fi fugit din țară, fiind dat în urmărire internațională.
Inițial, șoferul în vârstă de 32 de ani, din Slatina, a fost dat în urmărire națională, dar nu a fost găsit, astfel că anchetatorii bănuiesc că a plecat din țară, conform Digi 24. El a fost dat în urmărire internațională.
A fost nevoie de patru zile până când au fost gata rezultatele oficiale ale probelor biologice luate după comiterea accidentului, probe privind consumul de alcool și de droguri. În tot acest timp, el a avut timp să plece din țară fără să fie oprit. După ce au fost gata rezultatele probelor, instanța a emis un mandat de arestare preventivă pe numele lui.
Rudele primarului sunt revoltate și spun că a durat foarte mult până au venit aceste probe, iar asta a permis șoferului vinovat de accident să fugă. Șoferul va fi acuzat de ucidere din culpă și vătămare corporală gravă.
Accidentul s-a produs în seara de Crăciun pe DN 64, în comuna Strejeşti din judeţul Olt, după ce bărbatul de 32 de ani a intrat cu mașina într-o ambulanţa privată în care se aflau șase persoane care mergeau la dializă, între care și primarul comunei Grădinari. Toate cele șase persoane din ambulanță au fost rănite și duse la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, iar ulterior în cazul primarului a fost declarat decesul. Primarul comunei Grădinari, Mihai Ioana, avea 61 de ani.
Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, indicând o valoare negativă pentru șoferul ambulanței, respectiv o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru bărbatul de 32 de ani. De asemenea, acesta a fost testat cu drug test, reieșind „indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive”, preciza atunci Poliția Olt.
„Menţionăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanţe interzise”, spunea Poliția Olt.