UPDATE: Circulația trenurilor între stațiile Pietrele Albe și Strâmbuța a fost redeschisă la ora 18.41.
Circulația feroviară este blocată pe Defileul Jiului, în zona Pietrele Albe, din cauza unui bolovan care a căzut pe linia ferată și a rupt un stâlp. Se lucrează la degajarea căii ferate.
Potrivit cronicavj.ro, peste 30 de călători au fost transbordați din stația CFR Petroșani către Târgu Jiu. Ei mergeau cu trenurile spre Craiova, respectiv București.
Două trenuri de călători, 1836 Cluj –București și 2084 Petroșani – Craiova, sunt afectate, au anunțat responsabilii din stația CFR Petroșani.
Și Compania Natională de Căi Ferate a trimis un comunicat prin care a anunțat că, traficul feroviar de călători pe relația Lainici și Petroșanise desfășoară în condiții speciale, prin transbordarea călătorilor cu mijloace auto.
”Măsura de transbordare cu mijloace auto a călătorilor din trenurile IR 1823 București Nord – Deva, IR 1836 Cluj Napoca – București Nord și R 2084 Pietroșani – Craiova este necesară pentru asigurarea continuității circulației feroviare pe intervalul Lainici – Petroșani, după ce mai multe bucăți de stâncă, desprinse de pe versant, au rupt un stâlp de susținere și firul de contact între stațiile Stâmbuța – Pietrele Albe, la km 108+600.
Menționăm faptul că, personalul feroviar de specialitate al SRCF Craiova intervine în zona km 108+600 cu utilaje și drezine pantograf pentru îndepărtarea bucăților de stâncă de pe calea ferată, înlocuirea stâlpului de susținere și a firului de contact pe toată zonă afectată, astfel încât redeschiderea traficului feroviar să se reia în cel mai scurt timp”, se arată în comunicatul companiei.
În Defileul Jiului au fost periodic probleme cu căderile de pietre, acum fix un an, în data de 3 octombrie 2022, pe carosabil fiind un accident mortal. Un bolvan de mari dimensiuni a lovit o mașină prin parbriz, după ce a căzut de pe stânci. Șoferul și-a pierdut viața.