Miercuri, 30 august, Primăria Râmnicu Vâlcea a supus atenției publice, pe site-ul propriu, un “ANUNŢ referitor la elaborarea unui proiect de Hotărâre privind aprobarea prețului de producere, transport și distribuție a energiei termice pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea și a prețului de facturare către populație”. Documente prezentate (în format .pdf de tip fotografie) sunt Proiectul de Hotărâre privind aprobarea prețurilor menționate (de producere, transport și distribuție, respectiv de facturare către populație) și Expunerea de motive. Prin acest proiect de hotărâre, primăria aduce la cunoștința contribuabililor că propune consiliului local să aprobe majorarea de preț cu 100 de lei per gigacalorie solicitată de CET Govora SA, societate aflată în insolvență cu al treilea termen de analizare a îndepliniri planului de reorganizare (eșuat) pe 7 septembrie a.c., la Tribunalul Vâlcea. De asemenea, Executivul local propune menținerea prețului de facturare către populație la 424,95 lei/Gcal (cu TVA inclus) și continuarea acoperirii (subvenționării) din bugetul local a diferenței de 258,42 lei/Gcal lei față de prețul total facturat de CET.
Prin Decizia nr. 1.706 din 28 iunie 2023, Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat cererea CET Govora SA (societate aflată în insolvență) de majorare a prețului reglementat pentru energia livrată în SACET, sub formă de apă fierbinte, la 323,86 lei/MWh, fără TVA (respectiv 76,65 lei/Gcal, fără TVA) de la aproximativ 276 lei/MWh, din 21 octombrie 2022 (aprobat de municipalitate prion HCL nr. 309). Prin Adresa nr. 19.060 din 13 iulie 2023, CET Govora SA – prin Administrator judiciar Euro Insol SPRL (Remus Borza) și Administrator special din partea acționarului unic (CJ Vâlcea) Ștefan Prală – informează primăria că propune majorarea cu 100 de lei a prețului total al gigacaloriei, de la 474,03 lei fără TVA (5% – stabilit pentru căldura furnizată în sezonul rece populației prin Legea 227/2015 privind Codul Fiscal) la 574,26 lei fără TVA (5%) cu 21,14%, în total fiind inclus și prețul transportului (distribuției). Creșeterea a fost aprobată de ANRE exclusiv pentru perioada iulie – octombrie a.c., așadar nu sunt excluse noi solicitări de majorare, sau cel puțin nu este prevăzut în documentație acest lucru.
Chimcomplex a cumpărat activele cheie de la CET Govora, după ce primăria a refuzat inexplicabil
Probabil că nu se pune problema (politic sigur nu, doar urmează an electoral) lăsării orașului fără căldură în acest sezon rece, deși, așa cum am precizat, din 7 septembrie nu știm ce se va întâmpla cu CET Govora, societate aflată în insolvență și al cărei faliment pare inevitabil. Asta în condițiile în care onorariul lunar al administratorului judiciar Remus Borza este în medie de 20.000 de euro, plus bonusuri de performanță… O situație parcă păstrată intenționat foarte în ceață este legată de cine va fi viitorul furnizor de energie termică. CJ Vâlcea a semnat recent cu Guvernul un contract privind construirea unui nou CET, investiție ce ar urma să fie suportată de Executiv, sursa directă de finanțare cea mai probabilă urmând a fi PNRR. Încă nu știm când va fi și operațională noua facilitate.
Totuși, Chimcomplex Borzești (societate controlată de Ștefan Vuza, care a preluat și activele rentabile ale defunctei Oltchim SA) anunță că pune în funcțiune chiar în septembrie o centrală termoelectrică în cogenerare nou construită, destinată exclusiv nevoilor combinatului vâlcean, urmată, la sfârșit de decembrie, de încă o facilitate, în trigenerare, destinată tot nevoilor de consum ale Chimcomplex. Din 23 august a.c., compania lui Ștefan Vuza a semnat contractul de finanțare prin PNRR (valoare totală de 137 milioane de euro, din care nerambursabili 81 milioane de euro) și pentru o centrală, tot în cogenerare, care va produce energie termică și va deservi și orașul. Proiectul a demarat la 1 ianuarie a.c., termenul de finalizare a acestei investiții urmând a fi decembrie 2025. La cum s-a mișcat în celelalte două proiecte similare compania privată, este posibil ca respectiva centrală termică să fie funcțională mult înainte de termenul stabilit.
Anterior, deși Primăria Râmnicu Vâlcea a avut prima opțiune pentru cumpărare, însă a refuzat să se pună la adăpost, Chimcomplex a achiziționat activele cele mai importante ale CET: stația de transformare de 110kv; racordul de gaze la Transgaz; secția chimica. În prezent, CET Govora plătește zeci de mii de euro lunar pentru tranzitarea energiei electrice către Chimcomplex și nu mai beneficiază de preț preferential, direct de la Transgaz, fără taxa de distribuție, plătită la Distrigaz. Unele surse întrevăd deja o înțelegere transpartinică pentru înființarea unei societăți mixte (între Chimcomplex și CJ pe model similar “precedentului” de la Brașov) în care sursa principală de energie termică pentru populație va fi oferită de Chimcomplex (producător privat), iar sursa secundară, transportul și distribuția vor fi asigurate de CJ. Într-o astfel de combinație, municipalitatea nu va mai putea subvenționa prețul energiei termice livrate populației din Râmnicu Vâlcea, pentru că producătorul este privat.
În prealabil, la propunerea primarului Mircia Gutău, majoritatea PSD-PER-USR din Consiliul Local Râmnicu Vâlcea a aprobat “legarea de glie” a locuitorilor rămași racordați la sistemul centralizat de termoficare, în sensul interzicerii aprobării instalării de noi centrale de apartament (individuale). Asta deși există nemulțumiri majore ale beneficiarilor, de câțiva ani deja, legate de parametrii la care ajung la ei căldura și apa caldă. Când ajung.