Genoa a pus ochii pe un fotbalist de la FCU Craiova, dar nu este vorba despre un titular, ci despre un jucător pe care Nicolo Napoli nu s-a mai bazat de multă vreme. Clubul italian ar fi interesat de Robert Popa, portarul de 20 de ani de la FC U Craiova, după cum notează calciomercato.com.
La Genoa evoluează, în prezent, alți trei fotbaliști români. Este vorba despre Radu Drăgușin, George Pușcaș și Denis Drăguș. Aceștia au făcut o treabă bună în Italia și au promovat în Serie A, zilele trecute. Rămâne de văzut dacă italienii vor ajunge la o înțelegere cu Adrian Mititelu și vor crește numărul românilor din lot. Patronul de la FCU Craiova își dorește nu mai puțin de un milion de euro, în schimbul portarului.
Nu cu mult timp în urmă, Robert Popa și conducerea clubului s-au aflat în conflict. Portarul voia să fie lăsat să plece, dar Adrian Mititelu a refuzat acest lucru și s-a împăcat cu fotbalistul pe care speră să în vândă.
„Eu tot timpul m-am comportat exemplar cu jucătorii. Popa are valoare şi are şi o perspectivă uriaşă. El face 20 de ani în primăvară. Nu se pune problema să renunţăm la el, e un jucător în care am investit mult. L-am propulsat de la Liga 3 la Liga 1, are calităţi şi noi l-am ajutat să crească profesional. Nu putem să îi dăm drumul că s-a supărat. Mai are contract încă trei ani şi jumătate. Dacă găseşte o echipă care vrea să îl ia, nu cerem sume cum zicea el de nu ştiu câte milioane. Eu zic că merită un milion de euro, are perspectivă foarte bună”, a spus patronul alb-albaștrilor, pentru Fanatik.
Robert Popa a fost rezervă la FCU Craiova, de când Gurău a impresionat în poarta alb-albaștrilor. Nici conflictul cu șefii clubului nu l-a ajutat prea tare pe portarul în vârstă de 20 de ani.