joi, decembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Semnătura lui Nicolae Ceaușescu, găsită pe spatele unui tablou pictat de Jackson Pollock

Semnătura lui Nicolae Ceaușescu a fost descoperită pe spatele unui tablou care a fost confiscat în timpul unei anchete coordonate de Europol în Bulgaria, lucrarea, până acum necunoscută, fiind făcută „aproape sigur” de pictorul american Jackson Pollock, unul dintre cei mai influenți artiști ai curentului expresionist abstract.

Tabloul a fost ridicat de polițiștii bulgari și greci, coordonați de Europol, în timpul unor percheziții la grupări criminale din Bulgaria.

Autoritățile bulgare nu au făcut publice imagini cu tabloul, însă l-au trimis la analiză Galeriei Naționale de Artă din Bulgaria, scrie Agerpres.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Experții de aici au vorbit despre o „autenticitate aproape sigură” a lucrării, a declarat ministrul bulgar de Interne. Pe spatele tabloului a fost găsită o dedicație a artistului american pentru actrița Lauren Bacall.

„Dedicat prietenei mele foarte talentate Lauren Bacall, la mulți ani”, este mesajul inscripției, fiind trecută și data de 16 septembrie 1949, când Lauren Bacall, o mare colecționară de artă, a împlinit 25 de ani.

Însă pe spatele tabloului figura și semnătura fostului dictator român Nicolae Ceauşescu, sugerând că acesta ar fi putut face parte din colecţia sa de artă, a anunţat joi guvernul bulgar.

Pictura, descoperită luna trecută într-un apartament din Sofia, este semnată de artist, dar nu este listată în cataloagele de artă. Se pare că tabloul a fost păstrat în Grecia timp de mai mulţi ani înainte de a fi introdus clandestin în Bulgaria cu scopul de a fi vândut în străinătate.

Potrivit avizului experţilor de la Galeria Națională de Artă din Bulgaria, tabloul „corespunde, prin stilul, tehnica şi specificul său artistic, particularităţilor estetice ale operei lui Jackson Pollock din perioada 1945-1950”.

O analiză a compoziţiei chimice a culorilor – o întrepătrundere de linii roşii şi negre pe un fond auriu – a relevat similitudini cu alte picturi, a precizat procurorul adjunct al Sofiei, Desislava Petrova, îndemnând totodată la prudenţă.

„Sute de pictori din acea perioadă, precum şi falsificatori, au folosit aceste culori”, a declarat pentru Vessela Radoeva de la Galeria Naţională de Arte Frumoase.

„Ne-am dat avizul, fără să ne pronunţăm însă asupra autenticităţii, pentru că nu în Bulgaria, unde nu este prezentă nicio colecţie publică a pictorului, specialiştii pot să se pronunţe definitiv”, a precizat ea.

Dacă ar fi într-adevăr o lucrare a lui Pollock, aceasta ar putea valora între 50 și 100 de milioane de dolari, dată fiind cota actuală a artistului, născut în 1912 şi decedat în 1956, au precizat autorităţile, care revendică în acest stadiu dreptul de proprietate asupra tabloului.

Poliţia greacă şi Europol-ul, care au participat la operaţiunea prin care a fost confiscată lucrarea, nu au dorit să ofere detalii.

Foto: Facebook/Munchmuseet

Politica