Bucovina a fost inclusă din nou ca destinație într-un circuit internațional de lux organizat de TCS World Travel, o companie considerată liderul mondial în rândul operatorilor de turism de lux și de circuite organizate cu avioane private, anunță Monitorul de Suceava.
TCS World Travel a anunțat deja programul de circuite pentru următorii ani, Bucovina, alături de București, fiind pe lista destinațiilor care vor fi vizitate într-un circuit intitulat „Regate şi culturi”, programat în perioada 13 iunie – 2 iulie 2024.
Un bilet costă 129.950 de dolari, prețul acestei expediții all-inclusive acoperind absolut tot, de la călătorii cu avionul privat, hoteluri, transport terestru și mese, până la toate activitățile zilnice, ghiduri de top, băuturi, dar și bacșișurile.
Excursia durează 20 de zile și include destinații din mai multe țări, respectiv Londra (Anglia), golful Kotor (Muntenegru), Cracovia (Polonia), București și Suceava (România), Bukhara (Uzbekistan), Tbilisi (Georgia), Ashgabat și Merv (Turkmenistan), Efes și Costa de Turcoaz (Turcia).
Transportul turiştilor se realizează cu un avion de lux al companiei TCS World Travel, o aeronavă Airbus A321neo-LR,cu doar 52 de locuri, iar în fiecare ţară din circuit sunt incluse vizite la cele mai importante obiective turistice.
Foto: Facebook/ Dobrescu-iova Cristina