Poliţia Locală Craiova a început, în această dimineață, demolarea unei vile situate pe strada Nicolae Romanescu. Aceasta era construită ilegal pe domeniul public al oraşului.
„Demolare Imobil P+1, construit ilegal pe domeniul public al Municipiului Craiova. Este vorba despre o construcție executată fără forme legale, pe terenul aflat în proprietatea Municipiului Craiova și în administrarea RAADPFL Craiova, pe bulevardul Nicolae Romanescu.
Angajații R.A.A.D.P.FL. Craiova, împreună cu deținătorii construcției, pun în executare actul administrativ de desființare a acesteia și eliberarea terenului aflat în proprietatea Municipiului Craiova“, au transmis poliţiştii locali.
Foto: Facebook/Poliția Locală a Municipiului Craiova