Consilierii locali din Bănie au votat, în ședința de joi, proiectul: „Măsuri de reducere a riscului de infecții nosocomiale în cadrul Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie Craiova”, în vederea finanţării acestuia în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Astfel, în urma votului, s-a aprobat valoarea totală a proiectului, în cuantum de 2.264.469,67 lei cu TVA: 1.902.915,69 lei fără TVA, la care se adaugă TVA de 361.553,98 lei. Aceste sume reprezintă cheltuieli conexe şi orice alte cheltuieli neeligibile ce pot apărea pe durata implementării în condiţii optime a proiectului ce se vor asigura din bugetul de venituri si cheltuieli al Municipiului Craiova.
„Proiectul de fata își propune sa reducă vulnerabilitățile sistemului de sănătate de la nivel local, respectiv să înlăture deficientele majore din cadrul Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie Craiova legate de prevenirea, diagnosticul și tratamentul infecțiilor asociate asistentei medicale prin luarea unor masuri imediate care sa vizeze reducerea riscului acestor infecții. Infecțiile Asociate Asistenței Medicale (IAAM) fac parte dintre problemele prioritare de sănătate publică prin consecințele pe care le generează, ca urmare a morbidităţii, mortalităţii specifice, dar şi prin crearea premiselor pentru manifestarea fenomenului de emergenţă a microorganismelor multiplurezistente. Prin caracteristica lor de asociere la îngrijirile medicale aceste infecţii sunt frecvent abordate între problemele care vizează etica profesiei şi a activităţilor medicale, fiind la graniţa dintre progresul atât de necesar în medicină şi consecinţele posibile negative pe care le pot genera biotenologiile şi polipragmazia”, se menționează în raportul de aprobare.
În urma unei analize detaliate, s-a ajuns la concluzia că se impune dotarea Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie cu următoarele echipamente destinate reducerii riscului de infecții asociate asistentei medicale:
- Analizor automat– de identificare a micro-organismelor și de efectuare a antibiogramei-1 buc care să răspundă nevoilor spitalului prin:
- Capacitatea crescută a probelor prelucrate (15 probe), ce permite o identificare rapidă și testarea sensibilității la antibiotice cu acuratețe maximă,
- Validarea automată a fiecărui rezultat al antibiogramei, pentru a ajuta medicii clinicieni să selecteze cel mai adecvat tratament cu antibiotic pentru pacienți,
- Timp redus de aprox 24-48 h până la furnizarea completă a rezultatului,
- Rezultatul testaăii la antibiotic va fi exprimat în concentratie minimă inhibitorie CMI conform normelor CLSI și EUCAST,
- Siguranță, transabilitate și rezultatul furnizat va fi complet complet (identificare bacterii Gram +, Gram-, neisserii, Haemophylus, bacterii anaerobe, bacilli, fungi pe baza caracterelor biochimice),
- Inocularea va fi efectuată automat în incinta sistemului, prevenind riscul de contaminare al operatorului,
- Rezultatele oferite vor fi precise, atât prin standardizarea inoculului cât și automatizarea întregului proces, 9
- Interpretarea automată a rezultatului antibiogramei prin studiul de fenotip
(detecția mecanismelor de rezistență la antibiotice), - Creșterea indicelui de complexitate medicală prin identificare rapidă a bacteriilor și fungilor, efectuarea rapidă a antibiogramei și prin identificarea fenotipurilor de rezistență ( ESBL, MRSA, MDR etc).
2. Carduri de idntificare a micro-organismelor și de efectuare a antibiogramei
compatibile cu analizorul automat – 4000 Buc
-carduri necesare identificării infecțiilor asociate activității medicale/infecțiilor
bacteriene/infecțiilor fungice – 2000 buc
- carduri necesare efectuării antibiogramei – 2000 Buc
3. Consumabile necesare identificării micro-organismelor și efectuării antibiogramei
- Incubator (termostat) cu temperatură variabilă între 30 °C și 80°C- 1 buc
- Microscop binocular cu contrast de fază-1 buc.
- Sistem de curățare și dezinfecție prin abur miniaturizat cu funcție de aspirare și accesorii multiple – 17 buc.
- Sistem de filtrare și tratare aer heap – ozon – 2 buc.
- Dispozitiv mobil automat de decontaminare cu emisie UV continua – 4 buc.
- Lămpi clasice UV -10 buc.
- Audit aer bio colector pentru prelevarea de probe microbiologice din aer-1 buc.
- Dispozitiv pentru monitorizarea igienei și decontaminării prin detecția cantitativă a ATP-1 buc.
Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova este un spital clinic de monospecialitate, încadrat în categoria II M de competenţă, având în componenţa sa 378 de paturi. Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova asigură servicii medicale in sistem de spitalizare continuă DRG, internări de zi şi consultaţii in Centrele de Sănătate Mintală Adulţi şi Copii, în specialităţile Neurologie şi Psihiatrie adulţi şi copii atât pentru populaţia judeţului Dolj cât şi pentru populaţia din judeţele limitrofe (Mehedinţi, Olt, Vâlcea, Gorj), având un grad ridicat de adresabilitate. Asistenţa medicală de urgenţă este asigurată prin cele trei linii de gardă existente în specialităţile psihiatrie şi neurologie. Clinicile de Neurologie şi Psihiatrie constituie baza de pregătire pentru studenţii Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova, dar şi pentru medicii rezidenţi din diverse specialităţi.