luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Aur mondial pentru Popovici

La doar 17 ani, David Popovici reușește să câștige medalia de aur la Campionatul Mondial de înot în bazin de 50 m pentru seniori, de la Budapesta, în finala probei de 200 m liber.


David a terminat cursa cu timpul de 1:43.21 min. (nou record mondial de juniori, record pe care l-a stabilit tot el, ieri, în semifinale: 1:44.40 min.). Pe locul doi a terminat Sunwoo Hwang (Coreea de Sud) cu timpul de 1:44.47 min. iar pe ultima treaptă a podiumului a urcat Tom Deam (Marea Britanie), cu timpul 1:44.98 min.

Competiția nu se termină aici pentru David Popovici. Acesta va evolua și în seriile de la 100 m liber (seria a zecea, culoarul 4). Cursa lui este programată mâine dimineață la ora 10:30, ora României.

Policlinica Buna Vestire Craiova

David Popovici este primul medaliat și cel dintâi campion mondial de seniori al României, într-o probă masculină, și al treilea sportiv care cucerește medalia de aur pentru țara noastră, după Tamara Costache (aur la 50 m liber, la Madrid 1986) și Diana Mocanu (aur la 200 m spate, la Fukuoka 2001), conform Federației Române de Natație și Pentatlon Modern.

Este primul aur pentru România la un Campionatul Mondial de înot în bazin de 50 m pentru seniori după o pauză de 21 de ani, conform aceleiași surse.

foto: Facebook/Federația Română de Natație și Pentatlon Modern

Politica