La sfârșitul lunii februarie în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea erau înregistrați 4917 șomeri (din care 2407 femei), rata șomajului fiind de 3,03 %.
Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 3,06 %, în această lună acest indicator a înregistrat o scădere cu 0,03 pp.
Din totalul de 4917 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Vâlcea, 1728 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 3189 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 3478 șomeri provin din mediul rural și 1439 sunt din mediul urban.
Structura șomajului pe grupe de vârste se prezintă sugestiv astfel:
Grupa de vârstă | Stoc la finele lunii |
Total | 4917 |
< 25 ani | 654 |
între 25-29 | 362 |
între 30-39 | 642 |
între 40-49 | 1191 |
între 50-55 | 1121 |
peste 55 ani | 947 |
Șomerii cu studii gimnaziale/fără studii/școală profesională au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Vâlcea 3159 (64 %), urmat de cei cu studii liceale/postliceale 1479 (30 %), iar 279 (6 %) au absolvit studii superioare.
Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 588 persoane foarte greu ocupabile, 1802 greu ocupabile, 2039 mediu ocupabile, iar 488 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.
Informaţii detaliate despre structura şomajului la nivelul judeţului Vâlcea sunt afişate pe pagina de internet a AJOFM Vâlcea la adresa www.anofm.ro secțiunea “Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea/Comunicate de presă”.