luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

La ce te ajută să știi matematică?

Matematica nu este deloc o materie preferată de mulți la școală, dar ai fi surprins să știi cât de utilă poate fi odată ce înaintezi în vârstă. Te va ajuta să îți faci taxele, să faci calcule ceva mai complicate repede la supermarket, plus că îți oferă și o minte practică, logică și analitică. Iată la ce te ajută exact să deslușești tainele lui Archimede.

Teorema lui Pitagora, formula lui Euler sau axioma paralelelor nu sunt doar niște expresii matematice inutile, ci au mai mult folos decât ți-ai putea imagina. Matematica te ajută să îți dezvolți mintea practică, analitică. Ne oferă o cale să înțelegem anumite tipare, cum funcționează lumea, să cuantificăm relații în funcții de anumite criterii, să realizăm cum merge totul, practic. Algebra de exemplu ne poate explica cât de repede se poate contamina o apă și câți oamenii, dintr-o țară a treia, se pot îmbolnăvi pe an dacă beau din acea apă. Ne mai explică și cât înseamnă un sfert dintr-o sută sau de câte voturi în procente e nevoie, pentru ca un candidat să câștige alegerile. Acestea sunt doar exemple generale la nivel macro, dar să vedem la ce ne ajută matematica lui Euclid la nivel micro.


În primul rând, matematica este mai mult decât folositoare dacă lucrezi cu numerele zi de zi. Există multe profesii în care să fii as la matematică are multe beneficii. “Contabil” ar fi prima meserie care probabil îți vine în minte și foarte bine că asta faci. Acesta trebuie să fie prieten foarte bun cu înmulțirile, scăderile, adunările și împărțelile. Dar nu numai contabilii. Orice funcționar public ar fi indicat să cunoască o matematică elementară. Și oamenilor din cercetare și statistică le-ar fi utilă. Cei din economie au nevoie de calcule să înțeleagă cum funcționează sistemul, cum crește inflația sau ce este creșterea exponențială.

Policlinica Buna Vestire Craiova


Că tot am pomenit de Euclid mai sus, geometria lui ne ajută să avem vedere în spațiu, să ne orientăm într-o intersecție și să știm să parcăm în anumite locuri. Mai mult, calculele matematice sunt ca o mană cerească dacă știm să le facem repede și corect, atunci când mergem la cumpărături. Bineînțeles că astăzi putem foarte simplu să scoatem telefonul și să nu ne mai punem mintea la contribuție; dar nu ar fi mai satisfăcător și chiar mai comod, dacă am face noi înșine calculul și nu am mai pierde timpul? Matematica te mai ajută și dacă îți faci taxele singur de exemplu și nu apelezi la un contabil. Este și foarte benefică atunci când ne facem un buget din care să trăim, lună de lună.

pexels photo 5184961

În al treilea rând, matematica mai este utilă dacă îți place să te destinzi în timpul liber jucând jocuri. Este un talent nemaipomenit dacă ești mare fan al șahului. Acesta este un sport în care e musai să ai o minte analitică. Este de asemenea nemaipomenit să fii bun la cifre, dacă ești pasionat să joci jocuri de cărți ce implică numerele; cum ar fi de exemplu blackjack unde trebuie să ai sau să te apropii de numărul 21 pe masă, ca să câștigi. Și acesta este doar un exemplu, sunt multe jocuri unde această abilitate este necesară.


De regulă, matematica este folosită doar din punctul de vedere al științei, însă folosul ei se extinde către multe alte domenii, ca inginerie, fizică, economie și multe altele. Mai este folositoare și să îți dezvolți creativitatea și atenția la detalii. Ambele vor fi binevenite pe măsură ce înaintezi în vârstă. Mai mult, îți antrenează și memoria. E bine știut faptul că al nostru creier trebuie ținut mai mereu în priză. Neuronii mor dacă nu sunt folosiți. De asta, este indicat să învățăm limbi străine, să jucăm jocuri de strategie sau să citim cărți și în general orice e productiv atâta timp cât ne pune să gândim.


În concluzie, matematica te ajută să te descurci în viață, cum s-ar spune. E de mare folos în cele mai banale activități de zi cu zi, dar și în lucruri mai mult decât importante.

Politica