Așa cum a promis în campaniile electorale pentru alegerile locale și parlamentare, gruparea politică USR-PLUS Dolj s-a concentrat, printre altele, pe identificarea celor mai bune soluții privind revigorarea învățământului.
Reprezentanți cu expertiză în domeniu au ajuns în Parlamentul României și încearcă să pună în aplicare proiectele gândite pentru doljeni și copiii lor. Este cazul senatorului Cosmin Poteraș, promotor al educației. Deși cele mai multe activități din Parlament vizează sectorul juridic, Cosmin Poteraș dedică o bună parte din timp inițiativelor în educație.
„Ne aflăm la finalul primei sesiuni parlamentare din viața mea politică și aș vrea să conturez în linii mari cele mai importante lupte pe care le-am dus în Parlament, în special pe domeniile pe care am fost preocupat. Făcând parte din Comisia juridică a Senatului am avut preocupări în zona aceasta; de asemenea, am avut și în Comisia de muncă și, chiar dacă nu sunt în Comisia de învățământ, educația este un subiect care mă preocupă foarte mult. M-am alăturat colegilor din comisie și am format grupuri de lucru în acest sens.
Voi puncta, mai întâi, inițiativele mele din această sesiune, pentru care am avut sprijinul colegilor din USR-PLUS. Aș începe cu inițiativa din august 2020 când au fost dezincriminate fapte de construirea a unor proiecte de utilitate publică fără autorizație; practic, s-a eliminat dosarul penal și s-a pus doar o contravenție. Este vorba despre lucrări de utilitate publică, precum lucrări de albii sau drumuri forestiere, foraje. Ce am produs a fost o revenire la situația de dinainte de modificările făcute de PSD și am vrut să refac legea așa cum era înainte și să reincriminăm aceste fapte, astfel încât răspunderea să fie una penală și nu contravențională. Această lege este pe parcursul legislativ, a fost dezbătută la Comisii, însă, neavând consens în coaliție deocamdată, a fost prelungit termenul de raport pentru următoarea sesiune. Între timp, voi încerca să o negociez mai bine, însă sprijinul politic este destul de limitat, întrucât am observat că am deranjat anumite interese din România.
Cea de-a doua inițiativă se leagă de zona instituțională, pentru că degeaba facem legi dacă atunci când ajungem la implementare dăm de tot felul de situații în instituții care ne împiedică. Aceasta se referă la eliminarea posibilității unui conducător de instituție, declarat incompatibil, în așa fel încât să nu mai poată deține atribuții de conducere sau control la stat pe o perioadă de trei ani, așa cum era interdicția și până acum. Diferența față de ce este în prezent este că un incompatibil nu poate să mai exercite aceeași funcție. Cu alte cuvinte, dacă ești primar dintr-un partid, poți foarte bine ca mâine să fii director de spital, ceea ce nu este în regulă. Și această lege are potențial de a deranja spectrul politic. Ea a intrat în Comisia pentru drepturile omului și deja a primit un aviz nefavorabil, pe considerente politice, mai ales având în vedere contextul alegerilor interne în unele partide”, potrivit senatorului de Dolj.
Pași spre descentralizarea interimată
Totodată, unul dintre proiectele de amploare derulate de senatorul Cosmin Poteraș privește reorganizarea posturilor de directori de școli și inspectori județeni în așa fel încât numirea acestora să se facă de consiliile de administrație ale unităților de învățământ.
„Multe dintre inițiativele pentru care m-am luptat sunt cele legate de educație. Chiar în ultima săptămână din această sesiune am reușit să trecem prin Parlament și să trimitem la promulgare legea privind descentralizarea interimată. Practic, din cauza amânării concrusurilor pentru directori și inspectorii școlari județeni, am ajuns în situația în care în august se vor vacanta 10.000 de posturi de directori, iar concursul se va derula undeva în octombrie. Practic, în acest moment, numirile se fac din pixul inspectorului și noi am dori să eliminăm lucrul acesta. Am trecut prin Parlament o lege prin care directorii interimari vor fi numiți de consiliile de administrație ale școlilor.
O altă inițiativă pe zona de educație, de fapt, un amendament la o lege care se afla pe circuit, se referea la întărirea dreptului părinților de a alege în educație. Deci, ce am propus a fost ca finanțarea să urmeze elevul; cu alte cuvinte, dacă mergem cu copilul într-o școală privată autorizată, această să beneficieze de finanțare per elev, ca orice altă școală din sistemul de stat.
Alte succese pe care aș vrea să le punctez și pe care le-am avut împreună în Parlament sunt eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, depunerea unei inițiative privind eliminarea pensiilor aleșilor locali pentru care au existat diverse discuții. Pe parte de Comisie juridică, cel mai important a fost desființarea Secției Speciale, un alt subiect fierbinte fiind „Legea Romexpo”, USR-PLUS opunându-se acesteia. Practic, se încearcă transferul a 46 de hectare din terenul de la Romexpo astfel încât să se dezvolte la un moment dat proiecte imobiliare”, potrivit senatorului USR- PLUS, Cosmin Poteraș.