Când a intrat în atenţia celor de la Pro Patrimonio, în urmă cu un deceniu, Biserica de lemn de la Urşi era într-o stare avansată de degradare, după ce aproape un secol a fost lăsată în voia sorţii: cu un acoperiş inexistent sau mai exact unul improvizat prin care erau spălate, de apa de ploaie, de ani de zile picturile de pe pereţi, cu o structură înclinată precum Turnul din Pisa, ţinută în picioare de şase pari şi cu o uşă care părea că îşi dă ultima suflare, scrie Adevărul.
Specialiştii au constatat probleme foarte grave la acoperiş, structură, fundaţii şi pictura murală aflată în stare fragilă. În 2010, când s-a prăbuşit bolta altarului, a urmat o intervenţie de urgenţă iniţiată de Ordinul Arhitecţilor din România şi finanţată de Fundaţia Pro Patrimonio, în 2010.
Din 2010, la Urşi se desfăşoară un şantier amplu de restaurare, iar din 2013 au început lucrările de restaurare cu sprijinul organizaţiei internaţionale World Monuments Fund.
Comoara de la Urşi, de o simplitate copleşitoare, era o „eternă necunoscută”, în mod special pentru turişti. Biserica a apărut într-o perioadă înfloritoare a Olteniei, în care ctitorirea de lăcaşuri sfinte devenise o adevărată modă printre târgoveţi, meşteşugari ori mici negustori, vătafi de plai şi moşneni.
În 1840, în Vâlcea existau 127 de biserici din lemn, pentru ca un secol mai târziu să mai fie în picioare doar 111. În zilele noastre, numărul a scăzut la jumătate, astfel de monumente fiind într-un permanent pericol de a dispărea definitiv din cauza lipsei de fonduri, a stării avansate de degradare, dar şi nepăsării, neputinţei şi neglijenţei autorităţilor.
A fost construită între 1757 – 1784, avându-i ca ctitori pe Ion Danciu şi popa Costandin, dar picturile murale viu colorate, care s-au păstrat până în zilele noastre, într-o condiţie destul de precară, au fost realizate abia în timpul reparaţiilor în 1843.
Temelia, „talpa” bisericii, a fost construită cu bolovani de râu, fără mortar, pentru a compensa diferenţele de nivel ale solului. Structura de lemn a fost realizată cu bârne groase de stejar cu un brâu sub forma unei frânghii răsucite. Acoperişul în patru ape a fost ulterior îmbrăcat în şiţă. Tocul uşii din lemn este sub formă de acoladă, iar biserica sub formă de corabie.
Reparaţiile din 1843 au fost necesare în urma avariilor suferite din cauza unui cutremur / incendiu produs în 1838. A fost reparată şi pictată în 1843 de către meşterii Gherghe, Nicolae şi Ioan atât la interior, cât şi la exterior.
A fost abandonată în 1913, după ce în sat a fost construită o nouă biserică de zidărie. Ultima reparaţie a avut loc în 1943, până la cea din 2010.
În 2002, un inginer a început studiul pentru demararea lucrărilor de consolidare, studiu în care se propunea refacerea fundaţiei şi a elementelor structurale din lemn pentru o rezistenţă sporită, dar şi restaurarea picturilor exterioare şi interioare.
Restaurarea bisericii de lemn din Urşi este finalizată în proporţie de 90%. Până acum s-au cheltuit 120.000 de euro, bani proveniţi din donaţii de la companii şi organizaţii precum: World Monuments Fund, Europa Nostra, International Music and Art Foundation, Lafarge-Holcim si Headley Trust, dar şi de la persoane fizice.
După ce fresca va fi refăcută împreună cu o parte din mobilier, micuţa bijiterie arhitecturală de la Urşi va fi redată comunităţii.
