marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Titularizare 2019: Lista cu posturile vacante, actualizată

Ministerul Educației Naționale a actualizat lista posturilor disponibile pentru cadrele didactice, în învățământul preuniversitar, în vederea susținerii examenului de titularizare în 2019. Posturile disponibile pot fi consultate pe site-ul http://titularizare.edu.ro/2019/, pentru fiecare județ în parte, precum și în municipiul București. Site-ul cuprinde atât lista posturilor complete cu valabilitate de cel puţin 4 ani, cât şi lista posturilor complete cu valabilitate mai mică de 4 ani şi lista posturilor imcomplete.

Examenul scris pentru titularizare are loc anul acesta pe 17 iulie 2019. Potrivit metodologiei de organizare a concursului, profesorii care susţin titularizarea, pentru angajarea pe o perioadă nedeterminată, trebuie să obţină cel puţin nota 7 la examen. De asemenea, înainte de examen, candidaţii care deja predau trebuie să obţină cel puţin media 7 la inspecţia de la clasă.

Calendar Titularizare 2019 

Policlinica Buna Vestire Craiova

15 mai 2019 – Verificarea și publicarea listei finale reactualizate cu posturile vacante

16-24 mai 2019 – Înregistrarea dosarelor de înscriere a candidaților la concurs, inclusiv pentru absolvenții promoției 2019, la inspectoratele şcolare

17-27 mai 2019 – Verificarea și avizarea dosarelor candidaților de către comisia judeţeană/municipiului Bucureşti de organizare și desfășurare a concursului și consilierul juridic al inspectoratului școlar

28-29 mai 2019, respectiv 10-12 iulie 2019 pentru absolvenții promoției 2019/absolvenţii 2019 – Validarea înscrierii, prin semnătură, de către candidați sau împuterniciții acestora prin procură notarială în original

30 mai 2019 – Afișarea listei candidaților înscriși și a graficului privind susținerea probelor practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă

31 mai-28 iunie 2019 – Organizarea și desfășurarea probelor practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă23 iulie 2019 – Comunicarea rezultatelor

17 iulie 2019– Proba scrisă

23-24 iulie 2019 – Înregistrarea contestațiilor la inspectoratele școlare și transmiterea acestora la centrele de evaluare

24-29 iulie 2019 – Rezolvarea contestațiilor

30 iulie 2019 – Rezultate finale la titularizare 2019

Politica