Crăciunul este celebrat ca dată a naşterii lui Iisus, iar de-a lungul secolelor a devenit o sărbătoare a familiei, marcată de obiceiuri precum colindele, împodobitul bradului şi darurile Moşului, mult aşteptate de copiii din întreaga lume.
În anul 320, papa Iuliu I a specificat pentru prima dată oficial data naşterii lui Iisus ca fiind 25 decembrie iar în 325, împăratul Constantin cel Mare a desemnat oficial Crăciunul ca sărbătoare care celebrează naşterea lui Iisus. De asemenea, el a decis ca duminica să fie „zi sfântă” într-o săptămână de şapte zile şi a introdus Paştele cu dată variabilă.
Cu toate acestea, cele mai multe ţări nu au acceptat Crăciunul ca sărbătoare legală decât din secolul al XIX-lea. Mai mult de un mileniu, creştinii au sărbătorit Anul Nou în ziua de Crăciun (25 decembrie), în imediata apropiere a solstiţiului de iarnă: în Franţa până în anul 1564, în Rusia până în vremea ţarului Petru cel Mare, iar în Ţările Române până la sfârşitul secolului al XIX-lea.
În Statele Unite, Alabama a fost primul stat care a adoptat Crăciunul ca sărbătoare legală, în 1836. Oklahoma a fost ultimul stat, în 1907.
Crăciunul nu este serbat în aceeaşi perioadă peste tot în lume din cauza diferenţelor dintre calendarul gregorian şi cel iulian. De asemenea, în unele părţi ale lumii, sărbătorile de iarnă durează chiar şi două luni, timp în care oamenii se roagă şi petrec alături de cei dragi.
Japonia
Mai puţin de 1 la sută din populaţia Japoniei este creştină, prin urmare Crăciunul nu are aceeaşi semnificaţie ca în Europa şi nu este considerat o sărbătoare legală. Cu toate acestea, inspiraţi de cultura americană, japonezii au preluat unele dintre tradiţiile occidentale. În Ajun se organizează petreceri şi se mănâncă aşa-numite „torturi de Crăciun” – un fel de cozonac alb acoperit cu cremă şi decorat de cele mai multe ori cu căpşuni. Cuplurile obişnuiesc să petreacă Ajunul la restaurante sau localuri selecte, iar magazinele vând decoraţiuni. Casele sunt uneori împodobite cu lumini şi tradiţionalul vâsc. Moş Crăciun se numeşte Kurohsu şi este ilustrat drept un bătrân cu un sac mare de cadouri în spate. O destinaţie de Crăciun populară în rândul japonezilor sunt restaurantele fast-food americane, unde se mănâncă pui prăjit, potrivit cărții „Tradiții de Crăciun” realizate de Centrul de Creație, Artă și Tradiție București.
Liban
Libanezii sărbătoresc Crăciunul în noaptea dintre 24 şi 25 decembrie, cu excepţia libanezilor armenieni, care îl sărbătoresc pe rit vechi, pe 6 ianuarie, ambele fiind considerate sărbători naţionale. Familiile obişnuiesc să taie o oaie în cinstea păstorului Iisus. Capul gospodăriei dă din mână în mână o bucată de cărbune care reprezintă păcatele lumeşti. După ce a ajuns la fiecare membru al familiei, cărbunele este ars. Creştinii libanezi obişnuiesc să participe la liturghie în noaptea de Ajun. Moş Crăciun este cunoscut acolo drept „francezul” Père Noël, care lasă cadourile fie la biserică, fie în casele copiilor.
India
Fiind o colonie britanică până în anul 1947, multe dintre tradiţiile englezilor au rămas în India şi după Cel de-al Doilea Război Mondial. Crăciunul este o sărbătoare naţională în India, cu toate că doar 2,3 la sută din populaţie este creştină. De Crăciun sunt împodobiţi bananierii sau pomii de mango, în vreme ce bisericile sunt decorate cu crăciuniţe. Indienii îşi decorează casele cu iesle de Crăciun şi le împart dulciuri şi prăjituri vecinilor. În şcolile conduse de misionari creştini, copiii participă la programe de Crăciun, cunoscute în nordul şi nord-vestul Indiei drept „Badaa Din” sau „ziua cea mare”.
Iran, Irak, Siria şi Turcia
Crăciunul este celebrat, în 25 decembrie, doar de etnicii asirieni -populaţie indigenă din nord-vestul Iranului, nordul Irakului, nord-estul Siriei şi sud-estul Turciei. Aici, acesta este cunoscut drept „Eeda Zura” sau „mica sărbătoare”. În general, asirienii ţin post din 1 decembrie și până în ziua de Crăciun. În Irak, spre exemplu, în Ajun, familiile se strâng în faţa caselor, unde aprind lumânări şi ascultă povestea naşterii lui Iisus, citită de un copil. Apoi, cântă psalmi în jurul unui foc făcut din vreascuri de spini. Vorba din folclor spune că, dacă toţi spinii se transformă în cenuşă, familia va avea parte de un an bun. După stingerea focului, ei sar de trei ori peste cenuşă şi îşi pun o dorinţă. A doua zi, în curtea bisericii are loc o slujbă, iar preotul binecuvântează o persoană cu o atingere, care este „dată mai departe” până când toţi cei prezenţi „au fost atinşi de pace”. Printre bucatele tradiţionale se numără „reesh-aqle” – o supă făcută din intestine de oaie sau de vacă, limbă, stomac, picioare şi condimente, precum şi un terci de grâu cu carne de pui. După masă, îşi vizitează rudele şi cunoştinţele, urarea tradiţională fiind „Eedokhon breekha”, care se traduce prin „binecuvântată să vă fie masa”.
Singapore
Crăciunul este larg răspândit în Singapore, unde este o perioadă caracterizată de cumpărături şi promoţii. Centrele şi străzile comerciale sunt decorate cu lumini şi brazi de la începutul lunii noiembrie. Printre tradiţii se numără colindatul, schimbul de cadouri, precum şi concerte şi parade ce atrag numeroşi turişti şi localnici.
Bulgaria
În Bulgaria, dar şi în Macedonia, Crăciunul este una dintre cele mai de seamă sărbători din an. Ca şi în România, în Ajun colindătorii sau „koledarii” merg din casă în casă cu un baston lung din lemn de stejar numit „koledarka”. Acesta este decorat sau sculptat cu figuri din mitologia bulgară.
Finlanda
În Finlanda se mai practică şi astăzi un obicei păgân din vremea în care se credea că solstiţiul de iarnă aduce la viaţă spiritele celor care nu mai sunt printre noi. Înainte de răspândirea creştinismului, finlandezii lăsau bucate pe masă şi dormeau pe jos pentru ca spiritele celor dragi să mănânce şi să se odihnească. Acum, finlandezii merg la cimitir, unde aprind lumânări. Declararea „păcii de Crăciun” este, de asemenea, o tradiţie care s-a păstrat din Evul Mediu şi care este respectată în multe localităţi. Cea mai spectaculoasă declaraţie are loc în centrul vechi din oraşul Turku, fosta capitală a Finlandei. Mesajul este transmis în direct de radiouri şi televiuni locale, din 1935. Ceremonia începe cu imnul „Jumala ompi linnamme” („O cetate puternică este Dumnezeul nostru”, de Martin Luther), după care este rostită declaraţia de pace. Bradul de Crăciun este deocrat cu mere şi alte fructe, bomboane, steaguri de hârtie, beteală, dar şi ornamente tradiţionale, precum globurile şi stelele.
Polonia
Polonezii mănâncă de Crăciun o napolitană specială numită „vigilia”, care este binecuvântată înainte de reprezentanţii bisericii. De asemenea, ei obişnuiesc să îşi decoreze casele şi bradul cu păianjeni deoarece legendele locale spun că veşmintele pruncului Iisus au fost ţesute de un păianjen. Acesta este considerat un simbol al bunăstării şi prosperităţii. Masa de Crăciun are o mare însemnătate. Polonezii pun paie sub faţa de masă, aluzie la locul unde s-a născut Iisus. Un alt obicei este de a pune un ban în dreptul fiecărui invitat la masă, semn al urărilor de bine. Cina are 12 feluri de mâncare – câte unul pentru fiecare apostol.
Islanda
În Islanda, Crăciunul se numeşte Yule şi începe în duminica de dinainte de Ajun. Cu 13 zile înainte de Crăciun, copiii încep să îşi lase ghetele în faţa uşii pentru a primi cadouri de la „Jolasveinar”, copiii a doi troli ce trăiesc în munţi. Legendele locale spun că fiecare „Jolasveinar” este cunoscut pentru o poznă, cum ar fi trântitul uşilor, furatul cărnii sau mâncatul lumânărilor. Ei vin pe rând şi se întorc în munţi, alături de elfi şi alte creaturi mistice, după Crăciun. Apoi, 13 zile mai târziu, islandezii spun rămas bun ultimului „Jolasveinar”, la focuri de tabără şi petreceri organizate în toate colţurile ţării.
Cehia
În Cehia, Crăciunul aduce la viaţă numeroase superstiţii. Fetele obişnuiesc să arunce un papuc peste umeri. Dacă vârful este îndreptat către prag, înseamnă că se vor căsători în curând. Merele sunt tăiate cruciş, iar dacă în centrul lor se formează o stea anul care vine este considerat a fi unul bun. O stea deformată indică boală, iar dacă în centrul mărului apare o cruce, cehii se aşteaptă să aibă parte de un deces în familie. O altă tradiţie prin care speră să întrevadă viitorul este de a turna plumb în apă şi de a încerca să distingă un mesaj din formele pe care le observă.
Ţara Galilor
În unele părţi din Ţara Galilor s-a păstrat o tradiţie străveche numită „Mari Lwyd” şi care este similară „mersului cu capra” de la noi. Galezii folosesc craniul unui cal, montat pe un băţ lung ţinut de un bărbat ascuns sub un aşternut. Colindătorii merg din casă în casă, le cântă gazdelor şi sunt răsplătiţi cu mâncare şi băutură.
Groenlanda
În Groenlanda, teritoriul autonom, partea a Regatului Danemarcei, delicatesele de Crăciun includ „mattak” – piele crudă de balenă cu untură şi „kivak” – pasăre Auk îndesată în piele de focă şi îngropată pentru câteva luni pentru a fermenta.
Rusia
Spre deosebire de majoritatea ţărilor europene, în Rusia Crăciunul are loc în 7 ianuarie. Creştinii merg la biserică şi îşi petrec seara în familie. În perioada sovietică, sărbătorile religioase au fost descurajate de stat. Brazii şi obiceiurile legate de acest moment al anului au fost abolite treptat după Revoluţia din 1917, însă unele tradiţii au reapărut în 1935, ca parte a serbărilor de Anul Nou.
Republica Moldova
Crăciunul se sărbătorește în principal pe stil vechi în Republica Moldova, dar, în ultimii ani, unii moldoveni celebrează şi pe 25 decembrie. Unul dintre principalele obiceiuri cu câteva zile înaintea Crăciunului este colindatul, practicat în mod tradiţional doar de băieţi. O altă tradiţie constă în venirea preoţilor cu Icoana Nașterii Domnului, binecuvântând casele şi creștinii. O atenţie deosebită se acordă pregătirii bucatelor, inclusiv colacilor pentru colindători. Familiile de la ţară acordă o zi specială tăierii porcului, din care sunt preparate bucatele de Crăciun. În Ajunul Crăciunului, se prepară bucate de post precum grâu fiert îndulcit cu miere și nuci, prune afumate, bob fiert, sarmale cu crupe, vărzare, ciuperci tocate cu usturoi și diverse sortimente de fasole. Masa de Crăciun este mult mai bogată, constând în principal din bucatele preparate din carnea de porc: friptură și cârnaţi, sarmale, răcituri, dar și peşte, pâine, fructe, dulciuri şi băuturi.
Columbia
Festivităţile de iarnă din Columbia încep în 7 decembrie, când se sărbătoreşte „Dia de las Velitas” sau „ziua lumânărilor”. Noaptea, străzile, trotuarele, balcoanele, parcările şi terasele sunt decorate cu lumânări şi lampioane, ca simbol al concepţiei lui Iisus. Cu nouă zile înainte de Ajunul Crăciunului încep „Las Novenas”, o perioadă de rugăciune petrecută în familie. Ajunul în sine este sărbătorit tot alături de cei dragi, iar petrecerile se întind până spre dimineaţă.
Chile
Pentru că se află în emisfera sudică, Chile sărbătoreşte Crăciunul în mijlocul verii. Copiii şi adulţii fac sau cumpără mici figurine din lut, numite „pasebre”, pe care le aşează sub pomul de Crăciun. „Viejito Pascuero” coboară pe coşul de fum şi ia o astfel de figurină cu el, lăsând în urmă cadourile.
Guantemala
Festivităţile de iarnă din Guantemala încep cu un obicei ieşit din comun – oamenii fac curăţeni generală, iar tot gunoiul este strâns în mijlocul străzii, în 7 decembrie. În vârful gunoiului este pusă o reprezentare a diavolului, după care grămada este arsă. Rostul ritualului este de a alunga spiritele rele şi energia negativă.
Statele Unite ale Americii
Americanii, la fel ca multe ale popoare, şi-au creat în timp propriile tradiţii de Crăciun. Astăzi, cei mai mulţi dintre ei au obiceiuri amestecate, de origine religioasă, dar şi seculară.
Mâncărurile, decoraţiunile şi tradiţiile sunt strâns legate de familie, iar unele dintre acestea se trag din locuri din care provind strămoşii lor. Curcanul sau puiul la grătar sunt populare pe ambele coaste ale Statelor Unite, însă, în funcţie de religie, pe masa de Crăciun se pot regăsi gâscă asortată cu salată de varză roșie, languste, friptura de porc sau salata de fructe de mare.
În sud-vestul Statelor Unite, pe străzi se aprind lumânări şi lampioane. Americanii originari din Mexic sărbătoresc „posadas” – o recreare a drumului parcurs de Maria şi Iosif, iar cei din Puerto Rico, „parrandas” – petreceri la care se cântă şi se dansează.
Cu toate că pentru mulţi americani Crăciunul este în primul rând un eveniment religios, începând cu secolul al XIX-lea, acesta s-a transformat şi într-un eveniment comercial. Oamenii au început să investească tot mai mult în cadouri pentru copii, iar sezonul cumpărăturilor de Crăciun a devenit un moment tot mai aşteptat, în special de comercianţi. În secolul al XIX-lea au fost preluate mai multe tradiţii de peste ocean. Europeanul „Moş Crăciun” a fost prelucrat de maşinăria americană de marketing şi a devenit un personaj central al sărbătorilor de iarnă, personaj pe care americanii l-au „exportat” în multe colţuri ale lumii.
Sărbătorile de iară din SUA încep cu „Ziua Recunoştinţei”, urmată de un alt eveniment comercial însemnat – „Black Friday”, ziua reducerilor. Pe lângă dimensiunea comercială, Crăciunul american este, prin tradiţie, o sărbătoare a bunăvoinţei, a actelor de caritate şi a muncii de voluntariat.
Mexic
Mexicanii recreează zilele de dinaintea naşterii lui Iisus. Sărbătoarea se numeşte Posadas. Oamenii se îmbracă în veşminte similare celor descrise ca fiind purtate de Maria şi Iosif şi participă la mici procesiuni care au loc în cele nouă zile de dinaintea Crăciunului. Seara se organizează cine şi petreceri pentru apropiaţi. Invitaţii trebuie să le ceară gazdelor, prin cântec, un adăpost. La finalul serii este spartă o „pinata” în formă de stea.
Cuba
Crăciunul a fost interzis în Cuba în 1969, odată cu venirea comuniştilor la putere. Abia în 2011, după o vizită la Papei în Havana, executivul cubanez a decis să declare Crăciunul drept sărbătoare publică. Oamenii, majoritatea catolici, au salutat decizia şi s-au grăbit să cumpere pomi şi decoraţiuni. „Nochebuena” sau Ajunul Crăciunului este cel mai improtant moment al sărbătorilor de iarnă. Printre bucatele preparate pentru această ocazie, se numără friptura de porc şi fasolea neagră servită cu orez şi plante tradiţionale.
Etiopia
În Etiopia, Crăciunul se numeşte „Ledet” şi este sărbătorit în 7 ianuarie. În dimineaţa zilei de Crăciun, oamenii se îmbracă în alb şi merg la biserică, după care preoţii, îmbrăcaţi în veşminte tradiţionale colorate, oficiază procesiuni. Tradiţiile implică multă muzică şi dans. La prânz, ei se strâng pentru a juca „gena” – un fel de hochei. Legenda spune că ciobanii care păzeau oile în noaptea în care s-a născut Iisus jucau gena. Sărbătoarea este urmată de un festival de trei zile numit „Timkat” și organizat pentru a celebra Boboteaza europeană. Tradiţii similare se regăsesc şi în Ganna sau Timket.
Nigeria
Populaţia Nigeriei este împărţită între creştini şi musulmani. Fiind o ţară cu un nivel de trai scăzut, de Crăciun, creştinii care locuiesc la oraş se întorc în satele natale pentru a le aduce rudelor bucate, dar şi pentru a-i ajuta financiar. Donaţiile sunt foarte comune în această perioadă în care se organizează petreceri, nunţi şi alte evenimente la care cei bogaţi îi pot ajuta pe cei mai puţin norocoşi.
Africa de Sud
În pofida faptului că sărbătoresc Crăciunul în mijlocul verii, sud-africanii obişnuiesc să îşi decoreze casele cu motive de iarnă. Tradiţiile lor sunt similare cu cele din Europa, însă meniul tradiţional nu este pentru toată lumea. În ziua de Crăciun, aici se mănâncă omizi de molie.
Oceania
Crăciunul este sărbătorit atât în Australia, cât şi în Noua Zeelandă. Mare parte dintre tradiţiile de aici au fost preluate din Marea Britanie. Chiar dacă în decembrie în emisfera sudică este vară, iconografia a fost preluată. Prin urmare, Moş Crăciun vine cu sania trasă de reni, iar colindele vorbesc despre fulgi de zăpadă. Localnicii obişnuiesc să facă schimb de cadouri.
Unul dintre cele mai îndrăgite obiceiuri de Crăciun, colindatul, era pe vremuri interzis. Cel care a decis că muzica este nepotrivită pentru o zi solemnă cum este Crăciunul a fost Oliver Cromwell, care, în secolul al XVII-lea, a interzis colindele.
Cel mai vechi cântec creştin de Crăciun este „Jesus refulsit omnium”, compus de St. Hilary din Poitiers, în secolul al IV-lea. Cea mai veche transcriere după un colind englezesc îi aparţine lui Ritson şi datează din 1410.
În 1818, ajutorul de preot austriac Joseph Mohr a fost anunţat cu o zi înaintea Crăciunului că orga bisericii sale s-a stricat şi nu poate fi reparată la timp pentru slujba de Crăciun. Foarte trist din această pricină, el s-a apucat să scrie trei piese care să poată fi cântate de cor şi acompaniate la chitară. Una dintre ele era „Silent Night, Holy Night”, care în prezent este cântată în peste 180 de limbi străine de milioane de persoane.
Colindatul este unul dintre obiceiurile de Crăciun care se păstrează cel mai bine şi în satele româneşti. Pe lângă mesajul mistic, multe obiceiuri practicate în această zi sunt legate de cultul fertilităţii şi de atragerea binelui asupra gospodăriilor.
În unele sate se păstrează şi un alt obicei: cel mai în vârstă membru al familiei trebuie să arunce în faţa colindătorilor boabe de grâu şi de porumb. Bătrânii spun că, dacă boabele peste care au trecut colindătorii vor fi date găinilor, acestea vor fi spornice la ouat. Ei cred, de asemenea, că vor avea o recoltă foarte bună în anul următor dacă vor amesteca sămânţa pe care o vor pune în brazdă cu boabele folosite în ajun la primirea colindătorilor.
În satele de pe Valea Mureşului, Crăciunul este încă legat de anumite credinţe populare care se păstrează şi în prezent, iar obiceiul de a oferi daruri îşi are originile într-o legendă pe care numai bătrânii o mai cunosc.
În satul Harpia, dacă primul care intră în casă de Crăciun este un bărbat, oamenii cred că este un semn de bunăstare şi sănătate pentru anul următor. Pentru a atrage binele asupra caselor lor, oamenii ţin masa întinsă toată noaptea.
O altă poveste despre Crăciun, mai puţin cunoscută, spune că, în secolul al VII-lea, călugării foloseau forma triunghiulară a bradului pentru a descrie Sfânta Treime. În jurul anului 1500, oamenii au început să vadă în bradul de Crăciun un simbol al copacului din Paradis şi au atârnat în el mere roşii, simbol al păcatului originar. În secolul al XVI-lea, însă, familiile creştine au început să decoreze brazii cu hârtie colorată, fructe şi dulciuri. Dar mai înainte, în secolul al XII-lea, oamenii obişnuiau să atârne brazii de Crăciun în tavan, cu vârful în jos, ca simbol al creştinătăţii.
Reprezentările lui Moş Crăciun s-au schimbat de-a lungul vremii, astfel că între imaginea acestuia în vechea cultură populară – de frate mai bogat şi mai inimos al lui Moş Ajun – şi imaginea contemporană – de personaj iubit de copii – există mari diferenţe.
Tradiţiile contemporane despre „sfântul” Crăciun, despre Moşul „darnic şi bun”, „încărcat cu daruri multe” sunt printre puţinele influenţe livreşti pătrunse în cultura populară de la vest la est şi de la oraş la sat.
Din vechime se ştie că Maica Domnului, fiind cuprinsă de durerile naşterii, i-a cerut adăpost lui Moş Ajun. Motivând că este sărac, el a refuzat-o, dar i-a îndrumat paşii spre fratele lui mai mic şi mai bogat, Moş Crăciun. În unele legende populare şi colinde, Moş Ajun apare ca un cioban sau un baci la turmele fratelui său. În cultura populară românească, Crăciun apare ca personaj cu trăsături ambivalente: are puteri miraculoase, ca eroii şi zeii din basme, dar are şi calităţi tipic umane. El este bătrân (are o barbă lungă) şi bogat (de vreme ce are turme şi dare de mână).
Într-o vreme se credea că Moş Crăciun şi spiriduşii săi se simt foarte bine în casa lor de la Polul Nord. În 1822, poetul american Clement Clark a publicat lucrarea „A Visit From St. Nicholas” (cunoscută şi ca „The Night Before Christmas”), în care el l-a descris pe Moş Crăciun ca pe un spiriduş bătrân şi blând, care zboară în jurul lumii într-o sanie trasă de opt reni. În 1885, Thomas Nast a desenat doi copii privind la o hartă a lumii şi urmărind călătoria Moşului de la Polul Nord în Statele Unite, deci se presupunea că acolo, în îndepărtatul Nord, locuieşte bătrânul cel bun. Dar în 1925 s-a descoperit că nu există reni la Polul Nord, aşa că toţi ochii s-au întors spre Finlanda, unde există multe astfel de animale.
Pe teritoriul românesc, Crăciunul este una dintre cele mai mari sărbători ale creştinilor, printre care se numără şi Paştele şi Rusaliile.
În ajunul Crăciunului, copiii merg cu colindul şi cu Steaua, pentru a vesti naşterea lui Iisus. Originea colindelor, texte rituale dedicate Crăciunului şi Anului Nou, nu este cunoscută cu exactitate în istoria românilor. Copiii merg la colindat, la casele frumos împodobite, cântând „Steaua sus răsare” şi „Bună dimineaţa la Moş Ajun!” şi alte cântece, şi sunt răsplătiţi de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri şi bani.
În ceea ce priveşte obiceiurile culinare, creştinii români obişnuiesc să ţină post timp de 40 de zile înainte deCrăciun, acesta încheindu-se în seara de Crăciun. Un moment gastronomic important care precedă Crăciunul este ziua de Ignat (20 decembrie), când se taie porcul şi se prepară mâncăruri specifice, precum cârnaţii, chişcă, tobă, răcituri, sarmalele, caltaboş, care, alături de tradiţionalul cozonac, vor sta pe masa de Crăciun.
