luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

ALDE Dolj: Organizația de tineret, dublu premiată

Adrian Marinescu, președinte TLDE Dolj: ”Am primit aceste premii mai degrabă ca motivație pentru performanțe viitoare”

La finalul săptămânii trecute a avut loc la Palatul Parlamentului prima ediție a Galei Premiilor TLDE sub egida ”România Impreună – 100 de ani și de acum înainte”, manifestare la care au participat peste 1000 de membri ALDE. Manifestarea s-a desfășurat în prezența liderului Călin Popescu Tăriceanu, a celorlalți membri ai conducerii naționale a ALDE, dar și a liderilor din țară a formațiunii liberal-democrate.

TLDE Dolj a fost premiată cu această ocazie de două ori. Mai întâi, liderul Adrian Marinescu a primit distincția de cel mai prezent tânăr liberal în presa locală. Apoi, organizația pe care acesta o conduce a fost premiată pentru cea mai reprezentativă organizație din regiunea 7 Oltenia.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Prezent la eveniment liderul ALDE Dolj, deputatul Ion Cupă s-a adresat de la microfon tinerilor liberali: ”Acum 28 de ani,  în 20 mai 1990, au fost primele alegeri pluraliste în țara noastră după multe decenii. Unii au denumit acea zi duminica orbilor. Prin ceea ce voi faceți azi – și prin ceea ce veți face de acum înainte – zic să îndrăznim a spera că această zi de 20 mai 2018 va rămâne în istorie ca duminica vizionarilor, a celor care văd bine viitorul țării noastre”.

Președintele ALDE Dolj care este și vicepreședinte național al ALDE le-a mai spus tinerilor: ” Vă rog  să nu uitați că premiul cel mai important pe care îl puteți oferi voi acestei țări este demnitatea în libertate și democrație. Iar premiul cel mai important pe care îl puteți oferi voi românilor este  respectarea drepturilor și libertăților lor fundamentale. La zi, nu la fără frecvența! Libertatea înseamnă Viitor! Să nu uitați nicicând asta! Vă doresc mult succes și vreau să va mulțumesc pentru contribuția voastră la creșterea partidului nostru. Mergem împreună mai departe!”

Premiile obținute de TLDE Dolj reprezintă o obligație și o responsabilitate mare pentru viitor. În acest sens, liderii organizației lucrează la o strategie de acțiune care să confirme încrederea uriașă investită în ei atât la nivel local cât și la nivel național.

Politica