La sfârşitul acestei săptămâni, mai exact duminică, 8 aprilie, creştinii ortodcşi sărbătoresc Învierea lui Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu.
Pentru prima dată, Paștele a fost sărbătorit în jurul anului 1400 înainte de Hristos, conform creştinortodox.ro. În această dată, evreii au părăsit Egiptul cu ajutorul lui Dumnezeu. Scriptura, în cartea Exod (Ieşirea) din Vechiul Testament, ne oferă instrucţiunile date de Dumnezeu pentru sărbătorirea Paştilor în timpul lui Moise. Evreii din antichitate îşi aminteau de faptul că Dumnezeu i-a salvat din robia în care se aflau în Egipt.
Sărbătoarea Paştelui este marcată în Oltenia de obiceiuri străvechi ce ţin de curăţenie şi de bucatele care se prepară în casă. „Curăţenia de Paşti” este strâns legată de ideea de primenire şi de revenire la viaţă. Astfel, orice gospodină trebuie, ca în timp util, să aibă casa lună pentru primirea musafirilor pe parcursul a trei zile de sărbătoare. Această cerinţă, adânc înrădăcinată în tradiţia noastră, are menirea de a face din fiecare dintre noi, cel puţin o dată în an, un om curat în faţa lui Dumnezeu şi a propriei conştiinţe. Conform obiceiului, femeile nu au voie să doarmă în Joia Mare, pentru că vor dormi tot timpul anului.
Preparatele care în general nu lipsesc de pe masa oricărui creştin în ziua de Paşti sunt ouăle roşii, drobul de miel, pasca şi cozonacul. Ouăle se vopsesc în Joia Mare, considerându-se un păcat mare orice lucru făcut în casă vineri, când la Biserică se cântă Prohodul.
În unele zone din Oltenia, bărbaţii sunt cei care încondeiază ouăle, iar acestea sunt dăruite la masa de Paşti. De asemenea, în dimineaţa de Paşti, după ce oamenii se întorc acasă cu lumânarea aprinsă, nu au voie să intre în casă până nu culeg din grădină iarbă verde pe care o aşează pe scările casei şi păşesc pe ea înainte de a intra.
Oltenii respectă tradiţia şi în ziua de Paşti, îmbracă haine noi în semn de respect pentru această sărbătoare.
Obiceiuri de Joi Mari
Joia Mare este cunoscută în cultura populară ca ziua în care se înroşesc ouăle. Pentru că se spune că ouăle înroşite în această zi nu se strică tot timpul anului. Pe lângă ouă roşii, românii contemporani mai vopsesc ouăle şi în galben, verde sau albastru. Unele gospodine pun pe ou o frunză, apoi îl leagă într-un ciorap subţire şi îl fierb, ca să iasă „cu model”. Mai demult, ouăle se vopseau cu coji de ceapă, cu sunătoare, cu coajă de crin roşu sau cu flori de tei; luciul li se dădea ştergându-le, după ce s-au fiert, cu slănină sau cu untură.
Se păstrează şi câteva legende referitoare la înroşirea ouălor de Paşti. Una dintre ele spune că sub crucea pe care a fost răstignit Hristos, Maria Magdalena a pus un coş cu ouă şi ele s-au înroşit de la sângele ce cădea din rănile Domnului. Altă legendă spune că Maria Magdalena le-a spus că Hristos a înviat. Iar ei au răspuns că atunci va învia Hristos, când se vor înroşi ouăle din coşul ei. Și pe dată, ouăle s-au făcut roşii. Ouăle colorate în alte culori (galben, verde, albastru) vestesc bucuria primăverii, iar cele colorate în negru simbolizează chinul şi durerea pe care le-a suferit Hristos pe cruce.
Tot în Joia Mare, dimineaţa, oamenii merg la biserică să se spovedească şi să se împărtăşească. Tot acum se duce la biserică pâine, care va fi sfinţită de preot, stropită cu vin şi împărţită în noaptea de Înviere. Se spune că din Joia Mare nu se mai trag clopotele bisericilor, ci doar se bate toaca.
Joia Mare se mai numeşte Joi Mari, Joia Patimilor, Joia Neagră sau Joimăriţa. Conform legendei, Joimăriţa a fost la origini o zeitate a morţii, care supraveghea focurile din Joia Mare, dar ulterior a devenit un personaj justiţiar, care-i pedepseşte pe cei leneşi. Până în această zi, gospodinele trebuie să termine torsul şi ţesutul de frica Joimăriţei. Personajul este întruchipat, simbolic, de o femeie urâtă şi puternică, deghizată într-o vrăjitoare rea, care poartă cu ea o serie de instrumente: o găleată cu jăratic, un cleşte, un ciocan, un cuţit, un vătrai, un sac cu cenuşă etc. Ea le arde degetele şi mâinile fetelor leneşe, le pârleşte părul şi unghiile şi dă foc fuioarelor de lână găsite netoarse.
Focuri pe morminte şi strigatul morţilor la Salcia, în judeţul Dolj
În Oltenia obiceiurile străvechi se mai păstrează şi astăzi. În Joia Mare se face ultima pomenire a morţilor din Postul Mare. Și astăzi oamenii fac în zori, în curţi sau la morminte, focuri, pentru morţi, din boz sau nuiele.
La Salcia, în Dolj, de Joia Mare, femeile fac focuri pe morminte şi îi strigă pe cei plecaţi din această viaţă, ca să găsească drumul spre lumină. Obiceiul acesta se păstrează şi în alte locuri din ţară, dar la Salcia ritualul este impresionant. Femeile din sat, cu câte un snop de boji în braţe, străbat uliţele până pe culmea dealului la cimitir. Acolo, fiecare mormânt este plâns, iar la crucea acestuia se aprinde focul care învăluie cimitirul cu mirosul apăsător de tămâie. Ritualul este impresionant, de peste tot se aud bocetele femeilor care-şi plâng morţii. Spre dimineaţă femeile se îndreaptă spre casă unde împart colaci pentru pomenirea morţilor.
Udatul fetelor, în a doua zi de Paşti
În a doua zi de Paşti, în Oltenia şi nu numai, feciorii stropesc cu apă sau parfum fetele pe care vor să le ducă în faţa altarului. Tradiţia udatului spune că în a doua zi de Paşti fetele trebuie stropite pentru a le merge bine şi a fi frumoase şi fertile tot anul. În semn de recompensă pentru feciori, fetele trebuie să îi cinstească cu băutură şi daruri, iar celor mai mici li se oferă ouă roşii şi bănuţi.
În zilele noastre, bărbaţii obişnuiesc să ude doamnele şi domnişoare cu parfum, dar nu întotdeauna a fost aşa. În trecut, stropitul se făcea cu apă proaspătă din fântână, iar povestea acestui obicei este cu mult mai frumoasă.
Se spune că, într-o zi, o fată creştină mergea la târg să vândă ouă. Pe drum s-a întâlnit cu o fată păgână, care dorea să le cumpere şi au început să povestească. Din vorbă în vorbă, fata creştină i-a explicat celeilalte despre credinţa în Dumnezeu, despre binele creştin şi a îndemnat-o să se creştineze.
Răspunsul celei păgâne a fost că se creştinează numai dacă îi dovedeşte existenţa lui Dumnezeu, care să coloreze ouăle în roşu: „Atunci voi crede, când ouăle albe pe care mi le-ai vândut se vor face roşii”. Minunea s-a înfăptuit şi cele două fete au leşinat de emoţie. Nişte trecători le-au văzut şi le-au stropit cu apă. De la această legendă ar fi rămas obiceiul de udat, de Paşti.
