După „marşul disperării”: Dacă nu se face nimic în piaţă, dispărem

Redactia
6 Min Read

Sute de mineri şi energeticieni au protestat, luni, în faţa Guvernului. Oamenii s-au întins pe jos, în semn de protest. Peste 400 de oameni au luat parte la protest. Bucureştenii le-au dus apă şi alimente.

60 dintre protestatari au plecat în urmă cu o săptămână din Rovinari, pe jos, până în Capitală, manifestându-şi nemulţumirea faţă de situaţia de la Complexul Energetic Oltenia (CEO). O parte dintre ei s-au întâlnit, luni, cu vicepremierul Costin Borc, ministru al Economiei şi Comerţului.

“Am un mare respect pentru manifestaţia dumneavoastră. Am discutat cu liderii de sindicat, nu se închide şi nici nu s-a discutat vreodată să se închidă CEO, ca să fie clar. Am stabilit, împreună cu liderii de sindicat să ne întâlnim, fie la Bucureşti, fie la Târgu Jiu, la fiecare două săptămâni, să punctăm fiecare din lucrurile pe care le-am convenit în aşa fel încât CEO să devină societatea fanion a energiei româneşti, aşa cum trebuie să fie. Voi veni la Târgu Jiu”, le-a spus vicepremierul Costin Borc, minerilor care protestau în faţa Guvernului.

Angajaţii CEO nu scapă însă de restructurări. Borc a precizat că este important ca ele să se facă cu respectul cuvenit faţă de oameni, "cu venituri de completare şi cu salarii pentru cei care vor fi disponibilizaţi".

La discuţiile cu vicepremierul a luat parte, între alţii, preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie(FNME), Dumitru Pârvulescu. Acesta spune că protestul a fost organizat, în primul rând, pentru a atrage atenţia asupra problemelor din piaţa de energie.

 

„CEO nici nu are cum să se închidă brusc, dar dacă se continuă cu sistemul ăsta mafiot din piața de energie nu cred că promisiunea lu' domnu' Borc mai are acoperire. Dacă mereu ne vom capitaliza pentru că unii băieţi deştepţi fac jocurile în piaţă promisiunea dispare. S-a încheiat un protocol prin care s-au stabilit întâlniri bilunare ale reprezentanţilor instituţiilor statului cu noi, cu sindicatele, pentru a ne da punctele legate de regimul recuperării datoriilor pentru că ştiţi bine numai de la Craiova avem de recuperat 300 de milioane, regimul din piaţa zilei următoare, care a devenit piaţă speculativă de băieţii ăştia şmecheri, perioada de prelungire a Ordonanţei 36 la 3 luni dacă se doreşte să se facă program de restructurare pentru că altfel nu au oamenii protecţie şi nu vom accepta niciodată, eliminarea influenţelor politice, pentru că ştiţi ce a făcut factorul politic în companiile astea de stat, eliminarea suprataxelor – o problemă foarte delicată. Sunt foarte multe taxe puse pe companiile acestea prin care se încarcă costul artificial şi, implicit, eficienţa acestora este din ce în ce mai mică.

Acest protocol este de finalizare a unei acţiuni. Dar, atenţie, acţiunea aceasta a avut drept scop atragerea atenţiei asupra a ceea ce se întâmplă în piaţa de energie, pentru că nimeni nu discută şi asta este cel mai grav. Adică chestiunea legată de faptul că noi, românii, plătim certificate verzi, aceea e o subvenţie. Iar energia aceea subvenţionată se exportă, ceea ce după mine e ilegal. Nu poţi să subvenţionezi ceva şi după aceea să exporţi. Nu se vorbeşte de sistemul anticoncurenţial făcut de băieţii ăştia deştepţi din piaţă. Când se fac fraude de miliarde şi nimeni nu vorbeşte… Dacă nu se face nimic în piaţă, dispărem. Prin pârghiile care le fac ăştia, an de an, valoarea unităţilor scade. Asta ne duce cu gândul că se vrea a se privatiza anumite pachete. Vor să scadă valoarea acţiunilor, să vină băieţii deştepţi să le cumpere şi dup-aia au ei grijă cum să jongleze piaţa”, a declarat liderul sindical pentru Jurnalul Olteniei.

Membrii Federației Naționale de Mine din Energie au plecat, luni, 11 aprilie, într-un marș de 320 de kilometri, de la Târgu Jiu până la București, protestând față de situația Complexului Energetic Oltenia și a sistemului energetic, în general.

Conducerea CEO a decis luna trecută reducerea sau întreruperea activității în fiecare dintre sucursalele/subunitățile sale, atât în sectorul energetic, cât și în sectorul minier până în luna iunie, inclusiv, motiv pentru care 670 de angajați de la cele două sucursale din Craiova — SE Craiova II și SE Ișalnița — vor intra în șomaj.

Decizia a fost luată ca urmare a cererii scăzute de energie pe bază de cărbune.

Complexul Energetic Oltenia a avut anul trecut pierderi de 895 de milioane de lei, potrivit Agerpres, cu 30% mai mari față de rezultatul negativ înregistrat în 2014, când compania a avut pierderi nete de 693 milioane de lei.

sursa foto: adevarul.ro

Distribuie acest articol