Magistraţii de la Tribunalul Gorj au admis cererea lui Laurenţiu Ciurel de a reveni pe funcţia de director general la Complexul Energetic Oltenia. Instanţa a declarat nule hotărârile Consiliului de Supraveghere prin care Ciurel a fost demis, motivând lipsa notificării scrise prealabile.
“Respinge excepţia inadmisibilităţii cererii, invocată de pârâtă. Admite în parte acţiunea, aşa cum a fost precizată. Constată nulitatea absolută a Hotărârilor nr.35 şi nr.36 din 4.12.2015 ale Consiliului de Supraveghere al Societăţii Complexului Energetic Oltenia SA pentru lipsa notificării scrise prealabile. Obligă Societatea Complexul Energetic Oltenia SA la emiterea notificării prevăzută la art.9.1.3 din Contractul de mandat nr.246/28.02.2013 în condiţiile de comunicare prevăzute de lege. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată – în cuantum de 1.700 lei – reprezentând onorariu avocat. Cu apel. Pronunţată în şedinţa publică din 11.04.2016”, se arată în decizia de luni magistraţilor de la Tribunalul Gorj.
Conform acestei decizii, Laurenţiu Ciurel poate reveni la conducerea Complexului Energetic Oltenia. Decizia nu este însă definitivă. Conducerea actuală a Complexului Eenergtic face apel, care se va judeca la Curtea de Apel Craiova.
“Referitor la Hotărârea nr.34/11.04.2016, pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 7759/95/2015, reclamant Ciurel Laurenţiu, precizăm următoarele: hotărârea instanţei de fond, fiind dată cu apel, nu constituie titlu executoriu şi nu poate fi pusă în executare, nefiind definitivă şi executorie potrivit art. 633 şi 634 – Cod procedură civilă; CE Oltenia îşi va exercita dreptul de apel în conformitate cu dispoziţiile legale”, au precizat reprezentanţii companiei, într-un comunicat de presă.
Pe de altă parte, procurorii anticorupţie au decis neînceperea urmăririi penale în cazul fostului manager al Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel, în dosarul BVA Coal. Acesta a declarat, la Gorj TV, că procurorii DNA au ajuns la concluzia că nu există fapta. DNA l-a audiat pe Ciurel existând suspiciunea săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu şi că, mai mult, în urma expertizei s-a constatat un profit de 1 milion de euro în urma acestui contract.