Avocatul mehedinţean Bebe Băran, trimis în judecată de procurorii DNA Craiova sub acuzaţiile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi evaziune fiscală, a fost găsit vinovat. Curtea de Apel Craiova l-a condamnat miercuri, 30 martie a.c. la o pedeapsă totală de 2 ani şi 4 luni închisoare cu suspendare şi 60 de zile de muncă în folosul comunităţii. Hotărârea nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Reamintim că, avocatul Bebe Băran din cadrul Baroului Mehedinţi a fost trimis în judecată, în stare de libertate, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Craiova, la începutul lunii septembrie 2015. În sarcina lui s-au reţinut infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, evaziune fiscală. Potrivit comunicatului DNA Craiova de la momentul respectiv, “la data de 06.07.2013, inculpatul Băran Bebe a întocmit în fals un contract de asistenţă juridică prin contrafacerea semnăturii unei persoane la rubrica „Client”, în cuprinsul căruia a menţionat suma de 4.000 euro, cu titlu de onorariu apărător. Ulterior, la data de 20.02.2014, uzând de documentul respective, inculpatul a determinat un executor judecătoresc care a acţionat fără să aibă cunoştinţă despre falsul respectiv, să pună în executare silită contractul şi recuperarea sumei de 4.000 euro de la persoana a cărei semnătură o falsificase. În urma procedurii de executare a fost recuperată suma de 5.075, 29 lei, din această sumă fiind reţinută suma de 2.764 lei cu titlu de cheltuieli de executare, restul de 2.411,29 lei fiind consemnaţi la dispoziţia inculpatului Băran Bebe, bani în posesia cărora acesta a şi intrat. În realitate, în cursul anului 2013, persoana a cărei semnătură a fost falsificată a solicitat ajutorul inculpatului în vederea recuperării sumei de 20.480 euro de la o altă unitate de Parchet, ridicată cu ocazia unei percheziţii domiciliare. În acest sens, inculpatul a depus la unitatea respectivă o simplă cerere prin care solicita restituirea sumei de bani mai sus menţionată. Pentru acest “ajutor”, persoana respectivă i-a dat inculpatului Băran Bebe, fără să întocmească vreun înscris în acest sens, suma de 1.600 euro, un autoturism marca Renault Laguna, evaluat de părţi la suma de 1.600 euro şi i-a achitat suma de 500 euro pentru o excursie în Franţa. Ulterior, inculpatul nu a înregistrat în evidenţele contabile sumele şi bunurile primite cu titlu de onorariu avocaţial, în condiţiile de mai sus, sustrăgându-se astfel de la plata obligaţiilor financiare către stat în cuantum de 2.319 lei”.
Procurorii au instituit sechestru asigurator asupra unui autoturism al avocatului, iar dosarul s-a înregistrat pe 2 septembrie 2015 la Curtea de Apel Craiova.
Miercuri, 30 martie a.c., instanţa craioveană a pronunţat sentinţa în acest dosar. Avocatul mehedinţean a fost găsit vinovat de infracţiunile reţinute în sarcina lui, fiind condamnat la o pedeapsă totală de 2 ani şi 4 luni închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 3 ani, timp în care trebuie să respecte o serie de obligaţii impuse de instanţă: „Dispune ca inculpatul Băran Bebe să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 4 luni închisoare, în total 2 ani şi 4 luni închisoare. Suspendă sub supraveghere executarea pedepsei aplicate pe durata termenului de supraveghere de 3 ani. Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mehedinţi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 şi 3 C.p. Obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei şi să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, la o unitate desemnată de Serviciul de Probaţiune Mehedinţi”.
Judecătorii au constatat că avocatul a acoperit prejudiciul creat şi au dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa nr. 232/P/2015 din 18.08.2015 a D.N.A. – Serviciul Teritorial Craiova. În plus, l-au obligat pe inculpat la plata sumei de 1.000 lei către partea civilă Bogatu Ştefan, reprezentând cheltuieli judiciare, dar şi 1.400 lei cheltuieli judiciare proprii. Hotărârea nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.