Bordura, cât e bordura? Dar spaţiul verde?

Redactia
6 Min Read

Consilierii municipali au votat, în şedinţa extraordinară de ieri, proiectul de hotărâre privind modificarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Craiova. Subiectul a iscat discuţii, consilierul local Marian Vasile cerând executivului explicaţii cu privire la preţul pentru borduri şi pentru spaţiile verzi din oraş.

„Știţi că la un proiect de hotărâre similar, acum ceva timp, am descoperit nişte preţuri exorbitante în achiziţia locurilor de joacă, ceea ce mă face să fiu mai atent la astfel de proiecte de hotărâri şi studiind mai atent acest proiect am văzut că introducem în inventar borduri, 4.800 de metri liniari, la valoarea de inventar de 300.000 lei, ceea ce duce la o valoare pe metru liniar de 62,5o lei. Nu sunt specialist, m-am uitat la aceste borduri şi am identificat borduri similare, atât la Dedeman cât şi la Arabesque şi repet, nu m-am uitat la producători, al căror preţ maxim este de aproximativ 70% din această valoare. Aş dori o exlicaţie. Din ce sunt confecţionate aceste borduri, nu sunt specialist dar la prima vedere, nu par de granit sau de marmură şi tot în acest proiect de hotărâre am văzut la zona verde 9.850 de metri pătraţi de zonă verde costul de 3.390.045 lei, ceea ce duce la o valoare de 345 lei pe metru pătrat de zonă verde. Nu sunt horticultor, m-am uitat, am văzut nişte plante, nu cred că sunt de canabis, sau nu ştiu care or fi mai scumpe, nu cred că sunt nici cu fructe de aur ca în Prâslea cel Voinic. Ce se întâmplă cu această zonă verde care costă 3 milioane jumate de lei? M-am uitat pe internet, un metru pătrat de gazon costă în jur de 2 euro, 1 euro jumate. Vă rog să ne explicaţi!”, a spus Marian Vasile, consilier local.

Gâlea Ionuţ Cristian, director executiv Serviciul Urmărire Contracte Agenţi Economici i-a răspuns consilierului local: ”La o analiză a anexei doi la proiectul de hotărâre veţi observa că aceasta cuprinde modificarea datelor de indentificare ale bunurilor inventariate în domeniul public al municipiului Craiova. Veţi observa că diferenţa pentru zona verde mediană este de 29.000 de lei. Este o valoare de 3 milioane 300 şi ceva de mii, valoarea veche de inventar, valoarea actualizată cu investiţiile realizate prin proiectul pe fonduri europene, este de 3.350.000 de lei. Deci, este o diferenţă de 29.000 de lei. Valoarea investiţiilor este de 29.000 de lei şi nu de 3 milioane de lei”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Răspunsul nu l-a mulţumit însă pe acesta:”Tot nu am înţeles cum noi, astăzi, acceptăm să avem în inventar spaţii verzi de 3 milioane jumate de lei. Nu înţeleg!”, a adăugat Marian Vasile.

Secretarul Primăriei, Ovidiu Mischianu a adus şi el lămuriri: „Valoarea de inventar de 3.300.000 de lei este valoarea de la data adoptării Hotărâri de Guvern 965/2002, reevaluată din 3 în 3 ani, comform prevederilor Codului Fiscal şi a Legii contabilităţii. Deci, valoarea de 3.300.000 de lei vine de la data adoptării acestei hotărâri. Acum, nu facem decât să actualizăm, să majorăm valoarea, cu investiţile realizate prin proiectul pe fonduri europene”.

Vasile Marian a replicat: ”Și eu, în calitate de consilier local, vă spun că dacă ne supuneţi la vot nu putem să votăm, să introducem o valoare de inventar de spaţiu verde cu 3 milioane jumate metrul pătrat. Faceţi o reevaloare! Aţi venit să ne supuneţi la vot, da? Dacă nu trebuia să votăm, nu mai era pe ordinea de zi. Cum putem să votăm noi în inventar, spaţiu verde 3 milioane jumate lei metru pătrat. Ce conţin? Bonsai?”

De asemenea, consilierul independent Ionel Pană s-a arătat nemulţumit de termenii folosiţi în raportul prezentat şi a preferat să se abţină de la votarea proiectului: ”Probabil că dacă cei care au întocmit raportul ar fi fost mai atenţi şi nu ar fi încurcat spaţiile verzi cu amenajarea bordurilor şi teren, atunci această problemă nu ar mai fi fost. Deci, în inventarul nostru pe are îl dăm acum, denumirea este „spaţii verzi” şi valoarea aceasta, e adevărat, creşte cu vreo 271.000, iar în realitate acolo în raport scrie „amenajări teren”, că aşa a fost în proiectul care l-am finanţat de la U.E. De aceea eu spun că ar trebui să fim foarte atenţi să nu încurcăm termenii şi să facem note explicative foarte clare atunci când întocmim aceste chestiuni ca să nu ne băgăm în spaţii verzi, ca să nu ne încurcăm unii pe alţii şi aceste încurcături vin alţii şi le descurcă după aceea şi nu este bine de aceea şi eu mă voi abţine pentru că termenii care sunt puşi la această chestiune nu sunt clari şi se amestecă „spaţii verzi” cu ”amenajare borduri şi teren”.

În cele din urmă, proiectul a trecut de votul consilierilor, înregsitrându-se doar două abţineri, ale celor care au şi comentat pe marginea subiectului.

 

 

 

 

 

 

Share This Article