19 februarie a fost declarată zi de sărbătoare naţională, potrivit unui act normativ publicat la sfârşitul anului trecut. În această zi se va sărbători anual ziua naşterii sculptorului român Constantin Brâncuşi. Primăria Municipiului Târgu Jiu, în parteneriat cu Universitatea „Constantin Brâncuşi”, Consiliul Judeţean Gorj, Institutul Cultural Român, Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi” Târgu Jiu şi alte instituţii de cultură din judeţul Gorj, organizează în perioada 18-20 februarie 2016 o serie de manifestări dedicate împlinirii a 140 de ani de la naşterea marelui sculptor Constantin Brâncuşi. Pentru prima dată, în acest an, ziua de 19 februarie este legiferată ca zi de sărbătoare naţională în România, iar în anul 2016 se aniversează 140 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi.
Calea Eroilor, amenajată pentru a pune în valoare opera brâncuşiană
Cu această ocazie, primarul municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, l-a invitat pe arhitectul Dorin Ștefan să prezinte public, în data de 19 februarie, proiectul de amenajare a Căii Eroilor, proiect menit să pună şi mai mult în valoare opera brâncuşiană de la Târgu Jiu.
Manifestările au început în Târgu Jiu, încă de joi, 18 februarie, cu vernisajul expoziţiei naţionale „Desenul post-Brâncuşi”. Evenimentele se vor încheia, sâmbătă, cu partea a doua a Colocviilor Brâncuşi. La colocviile dedicate aniversării lui Brâncuşi vor participa atât specialişti din ţară cât şi din străinătate. Vineri, 19 februarie, va fi marcată pentru prima dată Ziua Naţională „Constantin Brâncuşi”. Autorităţile locale din Târgu Jiu au organizat mai multe activităţi culturale pentru a marca Ziua Naţională Constantin Brâncuşi şi a-l sărbători pe marele sculptor.
„Este legiferată deja pentru prima dată în acest an, ziua de 19 februarie, zi ca sărbătoare naţională în România, ziua în care aniversăm, în 2016, 140 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi”, a declarat Adrian Tudor, viceprimarul Municipiului Târgu Jiu.
La Casa Muzeu „Constantin Brâncuşi” de la Hobiţa, vineri, de la ora 10:00, se va merge în pelerinaj şi vor avea loc spectacole folclorice, iar de la aceeaşi oră va avea loc şi prima parte a Colocviilor Brâncuşi, simpozion ştiinţific cu participare naţională şi internaţională; Va fi prezentat raportul privind prima fază a cercetărilor efectuate în cadrul programului de monitorizare a Ansamblului brâncuşian de către Institutul Naţional de Cercetări în Optoelectronică Bucureşti; lansarea revistei „Brâncuşi”, serie nouă, dar şi lansarea nr. 33 al revistei Confesiuni, revistă de cultură a Centrului Brâncuşi. Locul de desfăşurare al acestor manifestări: Campus Universitatea „Constantin Brâncuşi”.
De la ora 15.00 va avea loc şedintă solemnă comună a Consiliului Judeţean Gorj şi a Consiliului Local al Municipiului Târgu Jiu închinată sărbătoririi a 140 ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi. În aceeaşi zi va avea loc prezentarea proiectului de amenajare a Căii Eroilor – arh. Dorin Ștefan. Loc de desfăşurare: Teatrul „Elvira Godeanu” Târgu Jiu.
Ziua Brâncuşi nu va fi sărbătorită doar în ţară, ci şi în Germania şi Republica Moldova.
De la ora 17,00 se desfăşoară în Krombach (Germania) şi Chişinău (Republica Moldova), expoziţia fotodocumentară „Brâncuşi şi Gorjul”
De la 17,30 la Muzeul Judeţean „Alexandru Ștefulescu” va avea loc vernisajul expoziţiei de sculptură al lui Maxim Dumitraş „Absenţe încercuite”; prezentare critică Pavel Șuşară.
„BRÂNCUȘI ȘI BUCURIA MUZICII” – Concert extraordinar
Târgujienii vor avea parte şi de un concert susţinut de Gheorghe Zamfir şi Dumitru Fărcaş, Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” la complexul de pe Insuliţa Jiului începând cu ora 20:00; va avea loc şi o expoziţie de artă şi meşteşuguri populare. Manifestările dedicate lui Brâncuşi se vor încheia sâmbătă, cu cea de-a doua parte a Colocviilor Brâncuşi de la ora 9.30.