miercuri, octombrie 2, 2024

Ultima ora

Sport

Atelier gratuit de comunicare pentru elevi

Casa de Cultură „Traian Demetrescu“ va găzdui marți, 9 februarie, de la ora 14.00, un atelier intitulat „Comunicare şi dialog“, coordonat de prof. univ. dr. Mihaela Albu și destinat elevilor. Obiectivul acestuia este de a-i învăța pe tineri să-și dezvolte abilitățile de comunicare, să-și depășească emoțiile atunci când vorbesc în public, să deprindă tehnici de susținere și argumentare a propriilor idei, să capete curajul de a spune ce gândesc. Intrarea este liberă.

Mihaela Albu are o îndelungată activitate la catedră, iar experiența sa americană – a fost, timp de patru ani visiting professor la Columbia University din New York – i-a permis să descopere noi perspective și un alt sistem educațional, care oferă posibilitatea copiilor să învețe ce le trebuie pentru viață și le dă posibilitatea să gândească, nu să memoreze.

A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București și, din 1983, este doctor în filologie. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, membru corespondent al Academiei Româno-Americane de Științe și Arte, redactor-șef la revista „Lumină lină“ din New York și la revista internațională „Carmina Balcanica“, Mihaela Albu a publicat numeroase volume – în special critică și istorie literară, dar și eseuri, poezie, proză și studii monografice, specializându-se în literatura și presa exilului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica