luni, septembrie 30, 2024

Ultima ora

Sport

Ciurel, scos cu forţa din biroul CEO

Vrea, nu vrea, Laurenţiu Ciurel va fi dat afară din biroul pe care l-a ocupat când era şef al Complexului Energetic Oltenia (CEO).

Actuala conducere a Complexului Energetic Oltenia a anunţat că i-a cerut lui Ciurel să elibereze biroul până în data de 2 februarie. Ciurel nu a făcut-o, însă biroul va fi eliberat.

“Domnul Laurențiu Ciurel a fost notificat ca până la data de 02.02.2016, orele 18:00, să elibereze şi să predea biroul aflat în sediul CE Oltenia din str. A.I. Cuza, iar începând cu data de 03.02.2016, activitatea de predare a gestiunii şi a documentelor aferente mandatului său, în conformitate cu Hotărârea Consiliului de Supraveghere, să se desfăşoare în biroul pus la dispoziție în incinta sediului SDM din str. T. Vladimirescu.Deoarece dl. L. Ciurel nu a procedat conform notificării primite, prin decizia conducerii societății a fost numită o comisie care a început activitatea de inventariere a bunurilor şi documentelor existente în biroul din sediul aflat în str. A.I Cuza, în vederea eliberării”, se arată într-un comunicat al CEO.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Laurenţiu Ciurel a fost demis din funcţia de director al Complexului Energetic Oltenia pe 4 decembrie anul trecut. Decizia a fost luată de Consiliul de Supraveghere al CEO, care a motivat că, în urma unei analize, s-a constatat că Ciurel nu şi-a îndeplinit criteriile de performanţă. În 2014, CE Oltenia a avut o pierdere de 150 de milioane de euro.
Demiterea lui era aşteptată după ce CEO s-a constituit parte civilă în procesul în care Ciurel este judecat alături de Victor Ponta şi Dan Şova pentru fraudarea bugetului Complexului, Ciurel fiind acuzat de trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul, din care una în formă continuată. Juriştii companiei de stat vor să recupereze paguba de aproape 5,6 milioane euro, în instanţă.
Laurenţiu Ciurel a contestat decizia prin care fost dat afară de la CEO. A cerut ordonanţă preşedinţială pentru a fi repus în funcţie, însă magistraţii Curţii de Apel Craiova nu au acceptat. Laurenţiu Ciurel mai are un proces cu CE Oltenia pentru revenirea în funcţie.

Pe de altă parte, la sfârşitul săptămânii trecute, Înalta Curte de Casație şi Justiție a respins mai multe cereri şi excepții formulate de avocații lui Dan Șova şi Laurențiu Ciurel în dosarul "Turceni – Rovinari". Magistraţii instanţei supreme au decis că probele administrate de procurorii DNA sunt legale, astfel că poate începe judecarea pe fond a procesului.

La termenul din 6 noiembrie 2015 al procesului, avocații lui Victor Ponta, Dan Șova şi Laurențiu Ciurel au ridicat mai multe excepții prin care au contestat competența şi legalitatea sesizării ÎCCJ, modul în care procurorii au administrat probele în dosar, au efectuat actele de urmărire penală şi au solicitat retrimiterea rechizitoriului la DNA.

Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru data de 11 februarie.

În acest dosar, fostul premier al României, Victor Ponta, este acuzat de 17 infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, spălarea banilor.

Dan Şova este acuzat de trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul, fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracţiuni), evaziune fiscală în formă continuată, spălare de bani.

Pe lângă Laurenţiu Ciurel, în acest dosar au mai fost trimişi în judecată Dumitru Cristea, la data faptelor director general al Complexului Energetic Turceni (C.E.T), în sarcina căruia s-au reţinut cinci infracţiuni de abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul, din care una în formă continuată, şi Laurenţiu Graure, la data faptelor director economic al Complexului Energetic Turceni (C.E.T), în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul.

 

 

Politica