Dupã principiul ai carte, ai parte, de data asta, de libertate, condamnații din Oltenia s-au gândit sã profite de legea care le permite sã scrie lucrãri științifice și sã își reducã pedeapsa cu închisoarea.
Potrivit legii pentru fiecare lucrare științificã scrisã în pușcãrie, deținutului i se reduce cu 30 de zile pedeapsa. În anul 2015 deținuții din România au scris 331 de cãrți, aproape de cinci ori mai multe fațã de anul 2014.
Ministrul Justiției, Raluca Prunã a declarat cã nu exclude ideea de a elimina cãrțile de pe lista criteriilor care pot duce la scãderea zilelor de închisoare. “Am spus cã ar trebui sã propunem pur și simplu modificarea legii de executare a pedepselor”, “în sensul de a nu mai permite ca scrierea unei cãrți sã constituie un element care sã conducã la reducerea pedepsei”, citeazã hotnews.ro.
Pe primul loc al scriitorilor olteni din pușcãrie cu cele mai multe cãrți se aflã Dinel Staicu. Fostul președinte al Societãții de Investiții Financiare Oltenia a fost condamnat, în iunie 2015, la nouã ani de închisoare de Curtea de Apel București, în dosarul deschis de procurorii anticorupție pentru fraudarea patrimoniului SC Transgaz SA Mediaș cu peste 11 milioane de euro. Dupã gratii, Staicu a fost inspirat și a scris zece cãrți.
Reforma bancarã și fiscalã
Creditul social fiscalizat
Piața de capital fiscalizat
Foreign policy
Raportul de cauzalitate dintre creditare și criza economico- financiarã
Ascensiunea și prãbușirea bãncilor în contextul globalizãrii
Noul bon fiscal – etalon
Barterul fiscal
Economia fiscalã de piațã
Economie și idei fiscale de autodefinire a epocii moderne
Gheorghe Popescu a fost condamnat, din 4 martie 2014, cu o pedeapsã de trei ani, o lunã și zece zile, primitã în dosarul transferurilor de jucãtori. Fostul internațional a scris urmãtoarele cãrți și în 2015 a fost eliberat dupã ce a executat un an și opt luni.
Fotbal pentru viitori fotbaliști profesioniști
Considerații privind optimizarea strategiei de promovare a jocului de fotbal la nivel școlar
Abordãri teoretice și practico-metodice ale predãrii jocului de fotbal în centrele de copii și juniori din perspectiva interdisciplinarã
Personalitatea sportivului, condiție obligatorie pentru succesul în sport
Antonie Solomon, fost primar al Craiovei, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare într-un dosar de corupție, iar în timpul șederii la pușcãrie a scris trei cãrți.
Considerații privind comerțul exterior al Romaniei, în a doua jumãtate a sec. XX
Principii europene în administrația publicã
Politica comercialã a României ca țarã membrã a Uniunii Europene
Tot din rândul primarilor face parte și Emilian Valentin Frâncu. Fost primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mitã. Pânã acum a scris:
Istoriografia Bisericii Catolice în județul Vâlcea
Nicolae Mischie, fostul președinte al Consiliului Județean Gorj, a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influențã și luare de mitã, în 2013.
Mischie a scris o singurã carte în închisoare:
Godinești – File de istorie
Cornel Ciocan, fratele deputatului de Olt Dan Ciocan, a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul în care era acuzat de evaziune fiscalã. Cei doi fãcuserã afaceri cu instituții precum Tribunalul București, Parchetul Capitalei și Primãria Sectorului 5. Cornel Ciocan a scris urmãtoarele cinci cãrți:
Producerea semințelor de cereale pãioase, veriga importantã a tehnologiei agricole
Rase de taurine specializate pentru producția de carne
Ferma mixtã – culturi de câmp și creșterea tineretului taurin la îngrãșat
Managementul producției de carne la ovine și caprine
Elemente tehnologice necesare în proiectarea fermelor de caprine
Ovidiu Eugen Ciogescu, patron ElectroVâlcea, a fost condamnat, pe 9 iunie 2015, de Înalta Curte de Casație și Justiție.
El fusese trimis în judecatã încã din anul 2011, într-un dosar de corupție, acuzat de trafic de influențã în formã continuatã, respectiv cumpãrare de influențã în formã continuatã. În închisoare a scris și Ciogescu o carte:
Studiul comportãrii cablurilor de medie tensiune sub acțiunea sinergicã a solicitãrilor electrice, termice și a poluãrii mediului înconjurãtor
Fostul judecãtor al Tribunalului Dolj, Marius Bogdan Diaconescu, condamnat pentru infracțiuni de corupție și aflat în penitenciar unde își ispãșește pedeapsa, a primit în decembrie o a doua condamnare, într-un alt dosar, pentru luare de mitã în formã continuatã.
Curtea de Apel Craiova i-a aplicat o pedeapsã de 7 ani și 6 luni, pe care urmeazã sã o execute, însã hotãrârea nu este definitivã, ea poate fi contestatã.
În timpul perioadei petrecute în pușcãrie Diaconescu a scris:
Amnistia și grațierea în dreptul penal românesc
Participanții în procesul penal
Dreptul la apãrare și mijloacele de apãrare în procesul penal
Interogatoriul din punct de vedere juridic și psihologic
Combaterea și sancționarea faptelor de corupție
Ioana Carmen Popescu, fost director general la SC BDJ Craiova, a fost reținutã alãturi de Dinel Staicu, fiind acuzați de dare de mitã și, respectiv, complicitate la aceastã infracțiune, în dosarul în care a fost arestatã judecãtoarea Veronica Cîrstoiu, de la Curtea de Apel București, și fiul acesteia, Florin Cergan. Chiar dacã nu a scris la fel de multe cãrți în închisoare, precum Staicu, Carmen Popescu a scris și ea douã:
Profitul – indicator al eficienței economice
Majorarea capitalului social al societãților comerciale
Ștefan Cãtãlin Bãnicã este un fost ofițer al IPJ Dolj care a fost condamnat de magistrații Curții de Apel Craiova la 2 ani și 10 luni închisoare pentru luare de mitã. Polițistul a scris trei lucrãri:
Contractul administrativ
Procedura încheierii și executãrii contractelor administrative
Contenciosul administrativ
Gheorghe Nețoiu, condamnat, în martie 2014, la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul “Transferurilor” a scris patru cãrți pânã sã facã infarct în Penitenciar și sã fie dus la spital:
Finanțarea agriculturii românești înainte și dupã aderarea României la Uniunea Europeanã
Evoluția exploatãrilor agricole în România între riscuri și performanțe economice
Economia agricolã a Olteniei, prezent și viitor
Performanțe economice în creșterea bovinelor și ovinelor în România
Iacob Niculãițã a fost condamnat, în 9 ianuarie 2014, la 3 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influențã. Fostul procuror de la Caracal a scris și el o carte în aceastã perioadã.
Cauzele justificative în dreptul penal românesc
Polițistul slãtinean Claudiu Laurențiu Pața a fost condamnat, în 2013, definitiv la patru ani de închisoare cu executare, într-un dosar de șantaj și cãmãtãrie. Pața a scris în pușcãrie:
Moduri de sesizare a organelor de urmãrire penale
De scris cãrți s-a apucat și unul dintre scandalagii din cartierul craiovean „George Enescu”. Cantemir Ștefan Mitre este unul dintre cei șase craioveni care au fost implicați într-un scandal în timpul cãruia s-au folosit pistoale, bâte și sãbii, petrecut în toamna anului 2007, în cartierul George Enescu din Craiova, au fost condamnați definitiv pentru ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice. Mitre a lãsat scandalul și a scris douã cãrți, aflat dupã gratii:
Hidroterapia în recuperarea neuromotorie
Kinetoterapia în recuperarea respiratorie
Mircea Grigore zis Coșmeleațã a fost reținut de procurorii DIICOT, în octombrie 2010, fiind suspectat cã ar fi fãcut parte dintr-o rețea de falsificatori de carduri care operau pe teritoriul Franței. În spatele grartiilor, Coșmeleațã a scris:
Conceptul de alteritate în spațiul carceral
Titu Alexandru Nețoiu, cunoscut și ca „pistolarul din Severin” a speriat un oraș întreg în noaptea de 30 decembrie 2012 când a tras 16 focuri de armã în mai multe mașini, una aflatã în trafic și în apartamentul vecinilor. În pușcãrie Nețoiu și-a descoperit talentul de a scrie și a fãcut douã cãrți:
Instrumentele de politicã tarifarã comunitarã
Rolul banilor în economiile contemporane
Gheorghe Bãzãvan, primar în Malovãț, Mehedinți, a fost trimis dupã gratii de cãtre DNA pentru cã a luat șpagã 20.000 de euro.
Pe lângã asta, ANI l-a depistat în conflict de interese pentru cã își angajase soția la serviciul de stare civilã din Primãria Malovãț. Dupã gratii și primarul mehedințean a scris o carte:
Utilizarea sondajelor statistice în fundamentarea deciziilor manageriale
Clanul Mihai, din Strehaia, a devenit faimos dupã ce în luna februarie 2012 a intrat pe mâna procurorilor DIICOT Mehedinți pentru evaziune fiscalã, spãlare de bani și constituire de grup infracțional.
Ion Mihai, șeful clanului a fãurit dupã gratii o carte despre minoritãțile din Strehaia.
Romii din Strehaia – istorie, prezent și viitor
Laurențiu Traian Anghel, judecãtor la Tribunalul Dolj, eliberat din funcție de cãtre Traian Bãsescu, a fost judecat pentru trafic de influențã și complicitate la luare de mitã, în anul 2010. Fostul judecãtor a scris:
Rãspunderea civilã delictualã
Ionuț Florin Țecu face parte dintr-un grup de nouã tineri gorjeni acuzați de comiterea infracțiunilor de aderare și constituire a unui grup infracțional organizat, falsificarea instrumentelor de platã electronicã, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, accesul fãrã drept la un sistem informatic, punerea la dispoziție fãrã drept a dispozitivelor informatice și cauzarea unui prejudiciu patrimonial prin modificarea de date informatice. Dupã gratii, țecu a scris:
Tehnologia clasicã privind lucrãrile solului pentru înființarea lucrãrilor agricole
Khalil Barham, ginecologul de la spitalul din Segarcea, a fost reținut pentru șase infracțiuni de luare de mitã. ªi pentru cã pușcãriașilor le merge bine condeiul, și doctorul a scris o carte:
Sãnãtate și boalã
Nicolae Vasilescu, deputat PSD de Dolj, a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție la doi ani de închisoare cu executare pentru infracțiunea de trafic de influențã. Ca timpul sã-i treacã mai repede în pușcãrie și pedeapsa sã se scurteze, Vasilescu a scris patru lucrãri:
Alegerile Europene
Referendumul European
Etica parlamentarã
Disciplina electoralã
Ionel Manțog, fostul secretar de stat în Ministerul Economiei și lider al PDL Gorj, și-a petrecut trei ani în pușcãrie pentru fapte de corupție.
Manțog a fost condamnat în 2012 la cinci ani de închisoare cu executare pentru fapte de corupție. Din poziția de director al complexului Energetic Oltenia, el a profitat de informații clasificate în scop personal.
Anul trecut, în mai, a fost eliberat condiționat din Penitenciarul Târgu Jiu, dar a avut timp cât a stat închis sã scrie:
Instrumente legale de catalogare ca nepublice a informațiilor – Condiții de aplicare a prevederilor art. 12 lit.a si b din Legea nr.78/2000
Fostul adjunct al Inspecției de Stat în Construcții, Cornel Cimpoieru, acuzat de primire de foloase necuvenite, trafic de influențã, fals intelectual în formã continuatã și complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunitãților Europene în formã continuatã, a primit o pedeapsã de cinci ani. Timp pe care l-a fructificat și a scris douã cãrți în spatele gratiilor:
Alunecãri de teren – Caracterizarea generalã privind instabilitatea taluzurilor în relația cauzalitate – efect. Studiu de caz. – Județul Gorj
Soluții de consolidare a terasamentelor afectate de alunecãri de teren.