Elena Farago(pe numele de fată Thomaide) s-a născut pe 29 martie 1878 la Bârlad într-o familie cu rădăcini grecești. După moartea timpurie a mamei, în 1890, fiind cea mai mare dintre fete și cea de-a doua ca vârstă dintre toți frații a trebuit să aibă grijă de ceilalți, dezvoltându-și astfel sensibilitatea și înțelegerea față de cei mici, fapt ce îi va defini existența.
Din anii fericiți ai copilăriei până la începutul școlii, poeta ține minte lungile plimbări cu trăsura, familia posedând cei mai frumoși cai din Bârlad. În 1884 este înscrisă la o școală privată, iar plecarea din casa părintească și viața în comun cu alte fete o fac remarcată prin bunătatea, blândețea și seriozitatea sa. Îmbolnăvindu-se mama ei, situația financiară se înrăutățește și este mutată la o școală de stat unde manifestă interes pentru literatură. În 1890 după ce îi muriseră trei frați, trece la cele veșnice mama sa. Preia cu totul grija casei, având din ce în ce mai puțin timp pentru instruire. Compensează prin citirea ziarelor și revistelor în puținul timp ce-i rămânea. S-a maturizat timpuriu, iar tatăl, confruntat cu grijile întreținerii familiei, s-a gândit să o căsătorească de la 16 ani cu un rus din Odessa. După o călătorie și o ședere de trei luni în Basarabia, fata se întoarce, hotărând să rămână alături de familie. La 17 ani îi moare și tatăl. Din cauza situației financiare precare, tatăl e înmormântat pe banii prietenilor și cei mici sunt trimiși la câte o rudă. Elena ajunge la Brăila, oraș mare și frumos în comparație cu Bârladul. Aici își afirmă vitalitatea: participă la curse de ciclism, jocuri de oină, stârnind uimirea concetățenilor.
Se îmbonăvește însă de ”anemie profundă” și este trimisă la București pentru tratament. După însănătoșire rămâne în Capitală în casa fratelui său Ernest. Și aici viața era grea și începe să își caute un loc de muncă. Aflându-se în fața unui birou de plasare, negăsindu-și de lucru, începe să plângă. Gestul îi sensibilizează pe funcționari și îi găsesc de muncă în casa familiei lui Gheorghe Panu, unde este tratată cu înțelegere și bunăvoință. Aici ia contact cu lumea politică și artistică ce venea în vizită. Elena atrăgea prin fumusețea, eleganța și inteligența sa, participând la lungile întâlniri dintre intelectuali. I.L. Caragiale o remarcă și aflând de povestea sa exclamă: ”Viață de roman, subiect de dramă”. Marele dramaturg o solicită să se ocupe de educația copiilor săi în perioada 1897-1898. În casa sa, Elena Thomaide găsește o atmosferă plăcută, petrecând numeroase ore în biblioteca lui I.L Caragiale. Se îngrijește cu drag de copiii scriitorului citindu-le povești, jucându-se, asigurându-i dramatugului liniște, acesta fiind irascibil la cel mai mic zgomot, contribuind astfel indirect la realizarea operei lui nenea Iancu. Greutățile financiare ale familiei Caragiale, determină ca ea să își piardă slujba. La puțin timp, norocul îi surâde și îl întâlnește pe Francisc Farago, cu care se căsătorește. Siguranța financiară pe care o are acesta îi permite Elenei Farago să se concentreze asupra carierei literare. ”N-am cultură oficială decât două clase secundare. Am învățat și citit singură tot ce am vrut să știu”.
