Crăciunul craiovenilor: bucate tradiționale și-n magazine rafturi goale

Redactia
11 Min Read

Craiovenii au profitat din plin de zilele libere de Crăciun. Deşi o mare parte dintre locuitorii Cetăţii Banilor a ales să petreacă minivacanţa de iarnă în zonele muntoase din împrejurimi, mulţi olteni au preferat să rămână acasă, petrecând în sânul familiei. Cei drept, nici vremea nu prea a ţinut cu noi în acest an, soarele luând locul zăpezii, iar gradele cu plus i-au cam dezamăgit pe cei mici, care aşteptau cu nerăbdare sosirea lui Moş Crăciun în sania trasă de reni. Şi cum românului îi place să mănânce mult şi bine de sărbători, neabţinându-se de la micile plăceri culinare, şi în acest an ,,tradiţia” a făcut ca hipermarketurile să fie luate cu asalt de petrecăreţi, lăsând în urma lor multe rafturi goale, dar care au fost aprovizionate, din nou, încă din a doua zi de Crăciun.

Ba mai mult, Crăciunul a fost motiv de bucurie nu numai pentru bucatele alese ce au fost aşezate pe mese de gospodine, ci şi pentru zilele libere, care deşi nu au fost multe la număr, au picat ca o mană cerească.

,,Nici nu ştiţi de când am aşteptat aceste zile libere. Nu au fost prea multe, doar trei zile libere am avut atât eu, cât şi soţia mea, dar este bine şi aşa decât deloc, cum ni s-a întâmplat în alţi ani. Au fost trei zile pline, cu multă agitaţie şi stat la rând la casele din hipermarketuri, dar consider că prin aceste lucruri mărunte sărbătorile de iarnă îşi fac simţită prezenţa. Cum ziceam, multă agitaţie, multe vizite la rude şi prieteni, dar eu zic că merită. Măcar o dată pe an să reuşim să ne strângem cu toţii la masă şi să depănăm amintiri. Nu mă plâng, vom mai avea încă patru zile libere în această săptămână, de Anul Nou. Deci, este bine. Avem mai mult timp pentru familie şi pentru cumpărături”, a povestit Mihai B., 39 ani.

 

,,Înainte, doar familiile înstărite aveau brad împodobit de Crăciun”

Chiar dacă multe dintre tradiţiile de sărbători au dispărut de-a lungul anilor, încă există craioveni care nu renunţă complet la acestea. Aceşti oameni duc datina mai departe, împărtăşindu-le nepoţilor amintirile despre cum se petrecea în urmă cu mulţi ani. Dacă în ziua de azi totul este făcut în grabă, contra cronometru, înainte bunicii noştri se asigurau că toate vor fi pregătite aşa cum trebuie, pentru ca sărbătoarea la care ia parte întreaga familie să fie perfectă.

,,Înainte oamenii se mulţumeau cu produse tradiţionale, româneşti, nu consumau tot felul de alimente, care de care mai sofisticate. Gospodinele îşi făceau din timp toate pregătirile, nu ca acum că nu mai ai timp nici să respiri din cauza serviciului. Ce pot să spun este că atunci când eram eu copil, părinţii noştri nu prea ne împodobeau brad şi nici cadouri nu primeam mereu, mai mult ne cumpărau dulciuri. Se spunea că doar familiile înstărite aveau brad împodobit în casă şi îşi permiteau să le ofere copiilor cadouri scumpe. Este bine că acum nepoţeii mei primesc de la Moş Crăciun cam tot ce îşi doresc, mai ales că sunt foarte cuminţi“, a povestit Maria P., 83 ani.

 

Colindatul, o tradiţie care încă se mai păstrează

O tradiţie care are mulţi ani în spate şi care, din fericire, încă se mai practică în zilele noastre este cea a colindatului. Mulţi părinţi aleg să împărtăşească celor mici pasiunea pentru colindat, pentru cântecele tradiţionale care răsună în locuinţele creştinilor, în prag de sărbători. Andrei (8 ani) şi Alexia ( 10 ani) locuiesc în cartierul Brazda lui Novac şi de patru ani, pentru cei doi fraţi, colindatul a devenit o tradiţie. Părinţii au avut grijă să-i înveţe cele mai cunoscute colinde româneşti şi să le transmită dragostea pentru datinile şi obiceiurile care contribuie la înfrumuseţarea sărbătorilor de iarnă.

,,De când erau mici, tatăl meu mergea cu ei prin cartier, la colindat. Iniţial au început cu rudele şi apoi au continuat cu prietenii şi vecinii. Este o încântare să vedem că măcar ei păstrează viu acest spirit al sărbătorilor de iarnă, care s-a cam pierdut demult. Mereu sosesc cu plăsuţa plină, fie covrigi, nuci sau cozonac şi portocale. Evident că primesc şi ceva bănuţi, dar noi nu i-am învăţat să se rezume la asta, le-am explicat că cel mai important este să aducă puţină bucurie şi în casele celorlalţi”, a mărturisit Irina, mama celor doi copii.

Creştinii au mers la biserică în Ajun

Bisericile din Craiova au fost pline în Ajun de Crăciun. Creştinii au participat cu mic, cu mare la slujba destinată Naşterii Domnului. Emoţiile i-au cuprins pe enoriaşii care au venit să se roage pentru un An Nou mai bun şi mai prosper.

,,Cea mai mare încântare pentru mine şi familia mea este în momentul în care participăm la slujbele de la Biserica <<Sf. Ilie>>. Ne place foarte mult aici, iar părintele organizează mereu slujbe care te captează din prima clipă. În familia noastră nu trece niciun Crăciun fără să participăm la slujba din Ajun”, a povestit Marieta G., 66 ani.

Centrul Istoric, arhiplin în prima zi de Crăciun

Craiovenii care au ales să rămână acasă de Crăciun nu s-au plictisit deloc. De la cei mai mici, până la cei mai mari aceştia au luat cu asalt Centrul Istoric, care a devenit arhiplin şi au dat iama în hamziile calde cu mujdei de usturoi ori în vinul fiert şi kurtos. Toate acestea, ca o ,,delectare” după sarmalele cu mămăliguţă şi ardei iute sau după friptura de porc şi piftiile delicioase. Cei mai tineri au ales, după plimbarea de seară, să închine un pahar de vin în barurile nou-deschise din Centrul Vechi. Mulţi dintre aceştia au ajuns acasă abia a doua zi dimineaţă. Evident, bucuria a fost cea mai mare pentru patronii localurilor, încasările ajungând să fie chiar şi triple faţă de un weekend obişnuit.

,,Ne bucurăm de Crăciun, de vacanţă, că după aceea începe sesiunea şi s-a zis cu toată distracţia noastră. Bem în cinstea sărbătorilor de iarnă şi dacă tot n-am avut suficient buget pentru a pleca la munte, măcar aici să ne facem de cap. În seara asta pun la bătaie în jur de 300 lei pentru mine şi prietenii mei. Vreau să ne simţim bine, să nu ne mai facem socoteli dacă ne ajung sau nu banii pentru săptămână care urmează”, a spus Bogdan D., 22 ani.

 

Pentru unii craioveni, minivacanţa a început abia în a doua zi de Crăciun

Şi după atâta petrecut şi mâncat, craiovenii nu au obosit şi au luat-o de la capăt şi în a doua zi de Crăciun. Însă, după ce şi-au refăcut forţele, aceştia s-au înghesuit, din nou, în hipermarketuri pentru a mai face câteva cumpărături. Alţii, mai puţin norocoşi, abia în a doua zi de Crăciun au simţit că este sărbătoare şi s-au aprovizionat pentru a organiza o masă festivă pe cinste.

,, Eu am lucrat în prima zi de Crăciun şi nu prea am avut timp să fac multe pregătiri. Acum, am venit repede să cumpăr câte ceva, în special platouri cu aperitiv rece, pentru că este mai practic şi bun, după care voi căuta nişte prăjituri, voi aşeza frumos masa şi îmi aştept cei mai buni prieteni, să cinăm împreună. Din fericire pentru mine, am liber şi în cea de-a treia zi de Crăciun, pe care mi-o voi rezerva doar pentru somn şi odihnă”, ne-a povestit Raluca F., 31 ani.

 

Meniuri de catering pentru craiovenii ocupaţi

Familiile craiovene care nu au mişcat un deget pentru pregătirea mesei festive din ziua de Crăciun, au ales să îşi rezerve din timp o masă la restaurantele cu specific tradiţional românesc sau să primească acasă un meniu complet, care să cuprinde toate preparatele tradiţionale ce se consumă în zi de sărbătoare. Şi chiar dacă mâncarea nu a fost ca la mama acasă, aceştia nu s-au plâns şi s-au mulţumit cu ce au avut.

Petrecerea nu se va opri aici. În această săptămână vom încheia încă un capitol, restaurantele şi cluburile vor fi pline în noaptea dintre ani, iar în pensiunile din staţiuni vor dăinui voia bună şi distracţia. Astfel, craiovenii şi românii de pretutindeni au la dispoziţie câteva zile pentru a se recupera după petrecerea de Crăciun, pentru a o lua de la capăt de Revelion.

 

 

 

 

 

Distribuie acest articol